“Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este denumirea atribuită prin Hotărârea Guvernului României nr. 742/2003, art. 18 lit. instituției ce purta numele de Muzeul Satului, o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai 1936, fiind în prezent una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului.”
Încă din anul 1934, după lungă activitate de cercetare monografică a satelor din România (n.r. începând cu anul 1925), profesorul Dimitrie Gusti și echipa sa de colaboratori au venit cu ideea îmbinării activității de cercetare științifică, cu activitatea culturală. Așa s-a născut ideea unui Muzeu al Satului Românesc, idee ce avea să se concretizeze în luna mai a anului 1936.
Demersurile nu au fost ușoare, începând de la identificarea unui teren pe care să fie construit Muzeul Satului, obținerea fizică a lui de la autorități, identificarea, achiziționarea și aducerea de case țărănești specificie fiecărei regiuni a României, sumele imense necesare acestui proiect identitar de anvergură, etc.
Până la urmă, echipele profesorului Gusti au insistat, prezentându-și rapoartele de activitate și în anul 1934, dar mai ales în 1935, atunci când într-unpavilion din actualul Parc al Libertăţii au reușit să atragă atenția asupra ideii lor cu o serie de expoziții foarte bine puse în valoare și prezentate de către Victor Ion Popa. Tot Victor Ion Popa vine pe lângă profesorul Dimitrie Gusti cu ideea de a profita de festivalul “Luna Bucureștilor” pentru a îndupleca primăria să le acorde un teren pe care să fie construit muzeul.
Costurile însă erau imense, fiind estimate la suma de 2.000.000 de lei, mai ales că timpul de realizare trebuia să fie foarte scurt. Printr-o șansă a sorții, proiectul avea să fie început la data de 14 martie 1936, când Dimitrie Gusti semna primele documente legate de acest proiect. Pe 15 martie 1936 deja erau emise Instrucţiuni pentru alcătuirea Muzeului Satelor Româneşti care cuprindeau în primul capitol instrucţiuni cuprivire la achiziționarea de construcții rurale din diverse regiuni ale României.
