Carei

La 19 Mai 1878 se năștea la Borlești o personalitate “enciclopedică”, Alexandru Coriolan Pteancu

La 19 Mai 1878 se năștea la Borlești o personalitate “enciclopedică”, Alexandru Coriolan Pteancu,  profesor și preot român, doctor în litere și filosofie, fiul ilustrului dascăl careian Gheorghe Pteancu (George Pteancu), un dascăl care a scos de pe băncile școlii din Carei din județul Satu Mare sute de mari intelectuali, mari patrioți români.

Alexandru Coriolan Pteancu a fost o vreme conducătorul învățământului românesc din Transilvania după Marea Unire. De asemenea a fost și președintele comitetului de redacție al Enciclopediei “Minerva” (Cluj, 1929).

“„Minerva. Enciclopedie Română” este o enciclopedie românească într-un volum, apărută la Cluj-Napoca în 1929-1930. A fost elaborată de un comitet de redacţie format din: Alexandru C. Pteancu (preşedinte), Augustin Maior, Romulus Demetrescu, Aurelian Florinescu, Sever Pop, Ana Voileanu-Nicoară, Alexandru Christescu, Ştefan Meteş, Valeriu Bologa, Victor Laţiu, Septimiu Popa, Ion Muşlea şi Petru B. Cirlea.”

“Lucrarea lucrarea include peste 1 000 de fotografii și desene,100 de hărți alb-negru, 50 de planșe artistice și 10 hărți color și a fost realizată de un colectiv editorial condus de președinte Alexandru Coriolan Pteancu (doctor în Litere și Filosofie, inspector general al învățământului secundar).”

Alexandru Coriolan Pteancu se trage dintr-o familie de preoți și profesori de mare valoare, fiind fiul lui George Pteancu, un ilustru învățător careian care a format sute de intelectuali români, motiv pentru care a pătimit în închisorile ungurești pentru prea mult avânt patriotic românesc în cariera didactică. Iată că nici fiul nu a fost mai prejos, devenind pentru o vreme conducătorul învățământului românesc din Transilvania după Marea Unire.

Alexandru Coriolan Pteancu a fost profesor, preot,  doctor în litere și filosofie, a activat în cadrul Societății “Salba literară” a teologilor români uniți. Între anii 1900 și 1902 a studiat filosofia (literele) la Cluj, iar în 1903 a obtinut diploma de profesor în greacă, latină și română. Obține apoi și titlul de doctor în română și limbi clasice, după care specializare la Roma în antichități și artă medievală. Devine profesor la Beiuș, iar între anii 1904 și 1909 ajunge la Năsăud, ca profesor unde predă limbile maghiară, greacă și latină, apoi revine la Beiuș. A fost paroh de Cluj, protopop onorar, a fost unul dintre cei mai activi membri ai “Astrei”.

Cele trei Crișuri la povața … „luminii Luminei”

După Marea Unire din 1918 a devenit pe rând director regional al învățământului din Oradea, inspector general al învățământului secundar din Transilvania și inspector general al învățământului secundar la nivel național. A avut o foarte importantă contribuție la apariția revistei “Cele Trei Crișuri” din Oradea și de asemenea a fost președintele comitetului de redacție al Enciclopediei “Minerva” (Cluj, 1929). O adevărată personalitate “enciclopedică”, Alexandru Coriolan Pteancu, cu care orașul Carei se poate mândri.

La 19 Mai 1878 se năștea la Borlești o personalitate “enciclopedică”, Alexandru Coriolan Pteancu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă Clipesc fermecător și se salută Am dat…

6 ore ago

26 Aprilie 1917 –  Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din…

4 zile ago

25 Aprilie 1954 – O situaţie aproape incredibilă, numele unor români decedați maghiarizate pe adeverințele de înhumare

Atunci când se vorbește despre maghiarizarea forțată a românilor de pe teritoriul Transilvaniei, majoritatea au…

5 zile ago

24 Aprilie 1877 – Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, dornică să–și consfințească independența de stat deplină

Declinul evident al Imperiului Otoman începând cu prima jumătate a secolului XIX a încurajat mai…

6 zile ago

Mihail Neamțu: “Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul şi contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente”

Deputatul AUR Mihail Neamțu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă,…

7 zile ago

18 Aprilie 1942 – Comuna Viile Sătmarului. Refugiatul Pop Vasile spânzurat de subsuori, timp de 5 zile, și zilnic stropit cu apă rece

La data de 18 aprilie 1942 în comuna Viile Sătmarului s-a petrecut încă un eveniment…

2 săptămâni ago