La data de 2 mai 1877 prim-ministrul Mihail Kogăliceanu a definit poziția internațională „de facto” a României, printr-o circulară adresată guvernelor marilor puteri europene. La 9/21 Mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României: în Parlamentul României, Mihail Kogălniceanu, în numele guvernului, a proclamat independența, expresie a dorinței întregului popor. Independența va fi recunoscută în 1881.
Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetățenilor care se distingeu pe timp de pace sau război. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franta) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român pentru eliberarea de sub jugul otoman.
Ordinul național Steaua României
Pe parcursul anului 1878, Mihail Kogălniceanu a făcut eforturi la nivel internațional pentru a obține recunoașterea independenței României de către toate statele europene asigurându-le că politicile guvernului său se centrează pe „transformarea cât mai rapidă a agențiilor diplomatice și consulatelor străine din București în legații”.
“La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856.”