22 Iulie 1946 - A fost creată Organizația Mondială a Sănătății (OMS)
La 22 iulie 1946 a fost creată Organizația Mondială a Sănătății (OMS), instituție specializată a Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva; funcționează, efectiv, de la 7 aprilie 1948 (România este membru al OMS din 1948).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este agenția specializată a Națiunilor Unite responsabilă pentru coordonarea politicilor de sănătate publică la nivel global. Începând cu anul 1948, OMS are rolul de a promova sănătatea, preveni bolile și răspunde situațiilor de urgență sanitară.
Misiunea principală a OMS este de a asigura că toți oamenii au acces la servicii de sănătate de calitate. De exemplu, programul său “Sănătate pentru toți” și-a propune să elimine inegalitățile în accesul la îngrijiri medicale.
Pandemia de COVID-19 a pus OMS într-o lumină profund negativă, cu grave implicații sociale, politice și ideologice, atrăgând numeroase controverse și critici la nivel mondial. Criticile legate de gestionarea inițială a crizei sanitare au dus la apeluri pentru reformarea agenției, mergându-se în unele cazuri chiar până și la declarații ale unor lideri de țări care au spus că își doresc ieșirea țărilor lor din OMS.
La nivel european, mai mulți lideri politici au criticat intens modul cum OMS a gestionat și coordonat activitatea în sistemele de sănătate naționale ale fiecărei țări, în timpul pandemiei, ieșind cu statistici și rapoarte care arătau date și informații șocante despre cum a fost gestionată toată această perioadă.
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
În după-amiaza zilei de 26 noiembrie 2025, la ora 14:00, Zalăul a trăit unul dintre…
de Florin Dobrescu Se împlinește un an de la un imens scandal mediatic și politic, cu…
Într-o vreme în care România are nevoie mai mult ca oricând de vocea limpede a…
Leave a Comment