Emanuel Petran

Emanuel Petran: “Schengenu’ și asfaltu’….”

Asta am scris anul trecut. Vom vedea înainte de alegeri dacă am avut dreptate.

Schengenu’ și asfaltu’….

Pe ce punem pariu că vom fi primiți în Schengen cu câteva luni înainte de alegeri?

Astfel, un spectacol de teatru prin care s-au dat resursele țării pe gratis, care a ținut 11 ani, cu urmări economice nefaste pentru România, va fi transformat într-o victorie a PSD-PNL înainte de alegeri. UDMR nu are nevoie fiindcă ei sunt abonați oricum la bani, dacă cele două partide sunt la guvernare.

Astfel, intrarea in Schengen va fi un fel de asfaltare înainte de alegerile dintr-un cătun, dar beneficiarul este o țară. Oamenii umblă 4 ani în noroi până în gât sub același primar, care brusc, înainte de alegeri, devine un mesia al asfaltului. Bineînțeles, fără nici un gând rău, altul de a apela, împreună cu kilul de ulei, la memoria pe termen scurt a oamenilor și de a fi ales să mai poată fură incă 4 ani.

Adică realizările pentru noi, cei care cotizăm, sunt doar o dată la 4 ani, în rest, realizările sunt doar pentru ei. Și și din intrarea în Schengen tot firmele lor vor câștiga.

Astfel, în jocul de rahat cu Austria, vor da toate resursele pe șpagă, iar înainte de alegeri, Austria, mărinimoasă, va lăsa iobagii români să între și ei în Schengen. De fapt, nu iobagii, ci doar firmele celor care mai trebuie să mai stea 4 ani la guvernare pentru a lua zeciuiala care li se cuvine. Fiindcă iobagii vor avea nevoie de certificat verde pentru a pleca. Astfel, politicienii angajați de către noi să ne administreze, sunt de fapt vechilii lor, cei care ne vând an de an. Își vor băga în Schengen doar firmele lor care vor fi scutite de taxe.

Proști om fi dacă îi lăsăm……

Emanuel Petran

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment
Share
Published by
Glasul.info

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

2 zile ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

4 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

2 săptămâni ago