PE-REPEDE-ÎNAINTE CU POETUL LAURIAN STĂNCHESCU: „Sunt un paznic al memoriei românismului”

Publicat de ZIUA CULTURAL on august 21, 2024

08/ 2024 TRAIAN HORIA

REPORTER: Eu singur n-am cum face un interviu cu mine,
eu singur n-am cum spune ce poezii aveți.
Stimate domn Stănchescu, de fi-va azi sau mâine
spuneți-ne, ruga-v-am, cine și ce sunteți.

LAURIAN STĂNCHESCU: Identitatea mea vine dintr-un ansamblu genetic îndepărtat. Nașterea mea nu este un act propriu, personal, se datorează unei spirale cu descendență pelasgo-traco-geto-dacică! Străbunii mei mai apropiați sunt martiri și eroi căzuți pe câmpurile de luptă… pentru apărarea patriei, cu cinste, onoare și demnitate. Numele lor? Sunt ca Monumente dedicate Eroilor Patriei și cum aș putea să nu fiu la înălțimea cerească și liturgică a numelui de Stănchescu, pe care îl port?

REPORTER: Vă spun că-n al meu suflet, de ani port o întrebare: de ce la Eminescu, ceruta-ți deshumare?

LAURIAN STĂNCHESCU: Mihai Eminescu este Voievodul Culturii și Limbii Române! Este Templul universalității noastre, este întâiul biograf spiritual al Cosmosului, al exploziei mecanice a Genezei, este scribul lui Dumnezeu.. care a descifrat și ne-a dat Alfabetul nodului gordian al Chiliei lui Dumnezeu – Universul! Am cerut deshumarea acestui Zeu al Românismului, în virtutea cărții mele despre asasinarea sa. În carte spun totul despre moartea și viața sa golgotică, astrală, prometeică… dar trăită în temnița umană a nașterii sale pământene. Documentele cărții de 350- pagini mi le-a dat nepotul său de frate, istoricul academician Gheorghe Eminescu. Am cerut sprijinul Guvernului, Parlamentului, dar toți au rămas nevorbitori, parcă nu erau în același Univers cu Dumnezei și cu Poetul pătimirii noastre identitare.

„Am cerut sprijinul Guvernului, Parlamentului, dar toți au rămas nevorbitori, parcă nu erau în același Univers cu Dumnezei și cu Poetul pătimirii noastre „

REPORTER: Vis de deshumare, negru ca mormântul, 
Pana ta de liric Parchet fumegând 
Deasupra Tăcerii fluture Cuvântul 
Procurorul Lazăr falnic deshumând.

Procurorul Lazăr se pricepe-n mare  
un Stat Paralel ce-ar fi la concret:
însă, la Memoriul pentru deshumare 
ce răspuns livrat-au cei de la Parchet?

LAURIAN STĂNCHESCU: Procurorul General (Augustin, n.n.) Lazăr a deschis un Dosar de ucidere a Poetului, dar hazardul politic a decis stingerea sa în tenebrele politicului.
 
REPORTER: Un regat pentru-o țigară, un regal pentru-o idee                
Ați vrut ca să îl aduceți pe Brâncuși până în țară                  
În guvern proștii-s legendă, la partide-s epopee
Cât v-au sprijinit politic, în ideea asta rară?

LAURIAN STĂNCHESCU: Constantin Brâncuși a oprit clasicismul universal al sculpturii grecești și a creat clasicismului antichității de astăzi în cosmogonia Artei. În 1914… a fost numit în America, în urma expoziției personale, Părintele Sculpturii Moderne: ei zic că este Patriarhul lui Dumnezeu și Titanul din Hobița! La 16 martie 1957, la ora 2 dimineața, Constantin Brâncuși se stinge din viață, iar pe 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris. A strigat de pe patul de moarte…„mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea, iar material că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”. Statul român, prin Victor Ponta… nu a auzit strigătul românului Brâncuși către Țara sa. Personal, am avut trei întâlniri cu Ponta ca premier.

„De pe patul de moarte, Brâncuși a strigat: „Mor neîmpăcat!”

REPORTER: Să torni la rime grele, cu versuri în galopuri, 
Să potrivești cuvinte, cum pui la sticle dopuri
Și când vezi vreo femeie, la suflet găsești cheia
Și de-aia-ntreb acuma, cum definiți femeia?

LAURIAN STĂNCHESCU:  Femeia este explozia lirică a Universului, născătoarea divinității umane și cel mai frumos vers creat de Dumnezeu…

(…)

„Femeia este explozia lirică a Universului”

REPORTER: Un dor ca poezie 
a cernerii-i e sita
Și de-aia-ntreb: cum este 
cu dorul de Nichita?

LAURIAN STĂNCHESCU: Nichita Stănescu este necuvântul Creației lui Dumnezeu, este strigătul care a zguduit și a mărit depărtările Cosmosului eminescian. Nichita este un Ahile al Poeziei troiene, este fulgerul care descătușează nodul gordian din Cuvânt și îl împletește cu străvechimi rupestre. A fost un meteor care a ars reversibil, dinspre Dumnezeu spre Dumnezeu.

„Dinspre Dumnezeu spre Dumnezeu…”

REPORTER: Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
(noblețea la statuie doar marmura s-o zică)
Când poezia plânge pe un peron de haltă
Ce planuri mari aveți pentru o țară mică?

LAURIAN STĂNCHESCU: Idealul meu este să adun românii la sânul României! Sunt un paznic al memoriei românismului.

• preluat parţial de pe traianhorianet.wordpress.com.