Cultural

A XXVIII-a ediție a Atelierului Internațional de Poezie și Critica Poeziei „SERILE LA BRĂDICENI” / 5-6 septembrie 2024

Azi, laureatul Premiului „NICOLAE DIACONU”, DANIELA BRÂNCUȘ
Debutul editorial al Danielei Brâncuș, fiică a Brădicenilor, a fost reușit, căci a primit Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România tot în 1999. „Experiența mea de flutur alb” a apărut la editura „Signum”, condusă de scriitorii Marius Ghica și Constantin Barbu, colegii mei la Facultatea de Filologie-Istorie a Universității din Craiova. Am debutat toți trei în Almanahul „Ramuri” scos de Marin Sorescu.
Cei doi eseiști și critici literari i-au apreciat corect talentul incontestabil. Au avut și motive. Unul din ele, poate cel mai determinant, a fost orizontul de (re)lectură care se reîntoarce la François Willon, la Bellay, la romanul erotic „avataric” al lui Liviu Rebreanu „Adam și Eva”, la Egiptul antic (adică la Cleopatra – n.m., I.P.B.), la surâsul Giocondei, la Prometeu, Icar, la Pierre de Ronsard, la „cruciadele filosofice”, la neguțătorul din Veneția, la zeul infernului: Hades, la vestitorul răului din basmele populare, la simbolicul „cifru enigmatic”, al ceasornicului lui Chronos (biruitor în fața lui Kairos – n.m., I.P.B.), la Paganini etc. – integral pe gorjeanul.ro.

Ion Popescu-Brădiceni, Scriitor, doctor în filologie

Foto: asingorj.ro.


Pe aceeași temă:

Atelier Național de Poezie și Critica Poeziei „Serile la Brădiceni

Gorj: Programul complet al evenimentului cultural ,,Serile la Brădiceni

admin.RB

0758 01 01 01

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

4 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

4 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

6 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

o săptămână ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

o săptămână ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

o săptămână ago