Școala clasică, de care România s-a bucurat din 1864 până prin 1995, era un loc unde elevii își cultivau inteligența și discernământul intelectual și moral prin contactul cu tot ce era mai bun din tradiția intelectuală a națiunii și a umanității.
Școala corectă politic tinde să fie un loc unde sunt educați și părinții, alături de elevi, în sensul tendințelor progresiste, bazate pe lepădarea de orice patrimoniu clasic și de orice repere stabile. E un loc de unde, sub pretextul educării elevilor, se iradiază ideologie radicală și în familie. Ba, după cum se vede, școala este un loc unde nu elevii, ci profesorii trebuie să învețe mereu, să se lase reeducați. Scopul școlii de tip nou, activ, experimental și progresist, este acela de a educa profesorii: continuu. E înscrierea întregii societăți în fluxul unei îndoctrinări fără sfârșit.
(…) Nu înțeleg de ce acești reformatori nu acceptă ideea de a lăsa sistemul de învățământ clasic în pace, de a-l consolida și de a face un alt coridor educațional (cât de digitalizat vor ei), un fel de școli profesionale pentru corporații. De ce e nevoie să distrugă întreg sistemul de învățământ? De ce această uniformizare? De ce strategia MEC prevede „cursuri de formare pentru părinți” și de ce „ținta este ca, până în 2027, 90% din populația țării să fie alfabetizată digital”? Cum poate MEC să se asigure că 90% din români vor fi alfabetizați digital? Folosind digitalizarea școlii ca pe o pârghie a unui uriaș mecanism de inginerie socială? Acesta a ajuns rolul școlii? A ajuns MEC un soi de Minister al Propagandei și Uniformizării? Pe vremea când elevii purtau uniforme școala era mai umană decât astăzi, când, sub pavăza ideologiei diversității de toate felurile, părinții și copiii sunt supuși la cele mai despotice și umilitoare forme de manipulare și îndobitocire.
Mircea Platon
Sursă text și foto: ideeaeuropeana.ro, de unde poate fi cumpărată și cartea.