,,Drumul îmi e lung, fără de popas” (Beatrice Sorescu)
„Neavând de lucru” (vezi George Coșbuc „Scara”), am recitit creațiile literare scrise în ultimele săptămâni și am observat că am ignorat poezia, astfel că am decis să mă ocup chiar azi de un domeniu pe care-l îndrăgesc nespus, așa cum urmăritorii și prietenii au putut constata de mult. Mă rog, unii dintre prieteni, foarte puțini dintrei ei iubind poezia. Nu-i criticăm, întrucât „de gustibus non disputandum est”. Or, noi respectăm cu religiozitate acest principiu, chiar de-ar fi să pereat mundus.
În „Căutări”, Beatrice Sorescu se întreabă și întreabă, preocupată de aceleași probleme ce-l neliniștesc pe „omul întrebător” al lui Petre Țuțea: relația individ-lume, relația cu natura, cu Dumnezeu. Acea ,,conștiință neliniștitoare a morții și a neantului”, specifică existențialismului lui Heidegger. Pentru poetă, viața este un dureros și nesfârșit șir de experiențe, de întrebări, de năzuințe – „un drum lung, fără de popas”. Nu pot să nu-mi amintesc, citind acest vers plin de profunzime al Beatricei Sorescu, de o capodoperă a literaturii universale – „Călătorul” (Rabindranath Tagore): „Drumul călătoriei mele este lung; calea pe care o am de străbătut este fără sfârșit”.
Pe acest drum rătăcim, căutăm, reflectăm, preocupați de a găsi „poarta” ce duce la salvare, la regăsire:
„Călătorul trebuie să bată la toate PORȚILE înainte de a AJUNGE LA A SA.
Trebuie să rătăcim prin toate LUMILE din AFARĂ pentru a ajunge în sfârșit la TEMPLUL cel mai lăuntric.” (Tagore)
Subliniem că analiza ,,in extenso” a acestei bijuterii poetice nu poate fi făcută pe Facebook, astfel că ne vom opri aici cu interpretarea. Trimiterile la filosofie, teologie și literatură sunt numeroase( în concepția noastră, evident), însă spațiul nu ne permite o asemenea abordare exhaustivă. Pentru toți cei interesați, promitem că vom relua și dezvolta ideile expuse aici, în cadrul unui eseu pe care-l vom publica într-un nou volum (ar fi al doilea). – continuarea pe presaliberaonline.com.