12 Octombrie 1940 – Horthyștii au deposedat 230 de familii de români din Lucăceni, Jud. Satu-Mare, de case și terenuri

După Tratatul de la Trianon, din Parlamentul României au venit o serie de legi care să ajute comunitățile de români din anumite zone ale țării în care autoritățile austro-ungare au dus o politică agresivă de pauperizare a populației românești din Transilvania. Vasile Lucaciu, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, a insistat din calitatea sa de deputat pentru urgentarea adoptării Legii Reformei Agrare, argumentând lipsa acută de pământ cu care se confruntau țăranii români din zona de Nord Vest a României, după secole de jaf și de exploatare nemiloasă a nobililor maghiarii, perfizii grofi care încă mai aveau apucături feudale chiar și la începutul secolului XX.

Așa se face că la doar câțiva ani distanță, primul grup de țărani români maramureșeni din Şişeşti ajunge în anul 1924 pe meleagurile unde s-a fondat satul Lucăceni, după numele militantului pentru drepturile românilor din Transilvania, Vasile Lucaciu. Cu implicarea directă a lui Vasile Lucaciu, aproape 200 de familii din comunele Șișești, Dănești, Surdești se lasă convinse să vină în actuala comună Berveni din județul Satu Mare, ademenită fiecare familie cu loturile tip de 10 jug. cat. pământ arător, 800 stj. p. loturi de casă și 348 jug. cat. de pășune comunală.

După Dictatul de la Viena de la 30 August 1940, trei emisari ai lui Horthy, regentul Ungariei, poposesc la începutul lunii octombrie 1940 în Berveni, insistând pe lângă autoritățile locale maghiare că toți locuitorii români din Lucăceni trebuie evacuați, la nevoie chiar și cu forță extremă și trimiși peste noua graniță cu România.

Neizbutind să convingă autoritățile din Berveni (n.a. localitate învecinată cu populație maghiară) să-i gonească și să-i scoată pe românii din Lucăceni din casele lor, cei trei emisari ai lui Horthy trimiși la Berveni se întorc în Ungaria, provocând furia celui devenit “regent” al statului ungar. Nervos, Horthy trimite un tren cu câteva vagoane cu soldați maghiari la Lucăceni pentru a încuraja populația maghiară din Berveni să purceadă la izgonirea românilor lucăceneni, promițându-le că tot ceea ce vor putea jefui din gospodăriile românilor, animale, alimente, cereale sau alte lucruri, vor rămâne în posesia lor. Astăzi, acea linie ferată pare părăsită, neutilizată de multă vreme, însă amintirea bătrânilor este încă vie, ei amintindu-și și acum cu groază soldații maghiari coborâți din trenurile care aduceau teroarea la Lucăceni.

La câțiva pași de Arhanghelul Mihail pictat pe biserica din Lucăceni, județul Satu Mare, am ascultat o cutremurătoare istorisire a momentelor groaznice pe care le-au trăit românii în toamna anului 1940, atunci când maghiarii din Berveni au năvălit asupra satului jefuind, bătând și chiar omorând. O femeie bătrână din Lucăceni care s-a împotrivit jefuitorilor veniți din Berveni a sfârșit ucisă sub o ploaie de lovituri, inclusiv de secure…

“Deşi aceşti colonişti au fost aşezaţi aici în scopul învederat de a se disloca masele compact româneşti, toţi au fost lăsaţi în proprietăţile lor, statul român neluând nici o măsură de a poseda sau turbura exerciţiul dreptului lor. Ungurii în schimb au deslănţuit împotriva coloniştilor români din teritoriul cedat o aprigă prigoană pentru ilustrarea căreia ne mărginim a cita doar câteva exemple: 162 familii de colonişti români din colonia Macea, Judeţul Bihor, au fost scoase de autorităţile maghiare din proprietăţile lor – 1901 jugăre şi 159 de case; 230 familii de colonişti români din Lucăceni, Jud. Satu-Mare, au fost deposedate prin aceleaşi mijloace de teroare, la 12-13 Octombrie 1940.”, scrie Mircea Vâlcu-Mehedinţi în lucrarea sa intitulată  “Dezvăluiri. Faţa necunoscută a Istoriei României. Memoria Istoriei” – volumul 8 [Ardealul – Prigoana românilor – Holocaust (1940-1947)] 

Trist este că nici măcar acum în zilele noastre situația românilor din Lucăceni nu s-a îmbunătățit considerabil, ci se duce în continuare o luptă identitară surdă și oarbă, prin care noile autorități sprijnite de către UDMR duc în continuare o politică vădită de deznaționalizare și de promovare a unei false superiorități a culturii și istoriei maghiare.

Nicolae Iorga: “Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete“.