”La 23 octombrie 1915, preotul ortodox Ion Coman, tata a doi copii, a fost arestat, dus in lanturi la Cluj si aruncat in temnita, unde a stat singur in celula timp de doi ani. Saptamanal i se luau interogatorii cu pumni si cu lovituri de cizma, dupa cum marturiseste el mai tarziu. A fost declarat vinovat de tradare de patrie, in decembrie 1916, si osandit la spanzuratoare. Sub forta evenimentelor a fost eliberat la 13 octombrie 1918, dar mizeriile si tratamentul la care a fost supus in cei trei ani de temnita l-au doborat, la 6 noiembrie 1918, cand moare la varsta de numai 47 de ani.”
„Legaţi în lanţuri, care le tăia adânc în carne, deţinuţii erau în faţa judelui de instrucţie. Interogatoriile erau însoţite de pălmuiri, pumni, ghionturi şi alte maltratări. Bieţii mucenici se întorceau în celulă cu degetele zdrobite de ciocane, cu picioarele ucise de potcoavele cizmelor jandarmilor, cu răni adânci în piept, în braţe, în spate şi plini de sânge cu obrazul umflat şi plin de vânătăi, cu unghiile şi părul smuls, cu capul plin de cucuie.
Pe mulţi îi duceau pe sus… şi îi aruncau cu înjurături sălbatice în mijlocul celulei ca pe nişte hoituri. Curtea Marţială a Tribunalului Militar Cluj, pe 5 martie 1917 îi condamnă pentru înaltă trădare la spânzurătoare, pe 9 dintre ei, iar ceilalţi 7 la ani grei de temniţă. Abia al doilea recurs la Împărat este admis şi astfel sunt graţiaţi, deoarece opinia publică făcea mari presiuni în cazul lor iar în monarhie adia un suflu de crivăţ revoluţionar.
Pe 25 octombrie 1918, prin prăbuşirea organelor statului Austro-Ungar, scăpa din temniţa şi se întorc şi preoţii noştri buzăieni acasă. Din cauza extenuării din temniţă, preotul Ioan Coman din Sita Buzăului la doua săptămâni după venirea acasă, moare.” sursa: ANGVSTIA 13, 2009, Românii din Buzăul Ardelean implicaţi în făurirea României Mari