Deși visul de secole al românilor, România Mare, prinsese contur încă de la 1 Decembrie 1918, crimele ungurilor nu încetează nici măcar la un an distanță, în 1919, când încurajați de Rusia Sovietică, boleșvicii unguri se dedau la niște atrocități de o ferocitate nemaiîntâlnită în Europa. Zeci de preoți români, considerați reprezentanții cei mai de seamă ai elitelor românești și cei mai eficienți vectori de opinie care deșteaptă sentimentul în rândul neamului românesc, au devenit victimele predilecte ale bolșevicilor unguri.
Într-un astfel de context istoric este vânat preotul român Isidor Silaghi (n.r. Izidor Silaghi) din satul Bicău, comuna Pomi, județul Satu Mare. Preotul Isidor Silaghi a fost arestat la 18 februarie 1919, “de o patrulă bolşevică sub comanda plutonierului Rapolti” , “originar din Berchez comună maghiară plasa Şomcuta jud. Satu Mare”, comună aflată acum pe raza județului Maramureș după reorganizarea administrativă a României.
Setați să-l ucidă pe preotul Izidor Silaghi, ungurii conduși de plutonierul Rapolti bagă spaima în sătenii din Biăcu, reușind sub teroare să-i constrângă pe câțiva dintre ei să semneze un proces verbal cu anumite acuzații mincinoase la adresa preotului român, din care să reiasă că acesta ar fi complotat sau ar fi făcut declarații “trădătoare” împotriva intereselor ungurești.
“Stâlcind în bătăi pe săteni, plutonierul ungur Rapolti stoarce învățătorului Ștefan Chindriș din această comună un fals proces-verbal, semnat și de unii săteni terorizați, că preotul Silaghi ar fi jurat pe ostașii legiunii de acolo «pe România Mare și pe Regele Ferdinand». Preotul Silaghi este “închis într-un subteran (beci n.n.) a casei lui Ujfalusy Miklos, mare proprietar în Pomi”, unde-l “păzeau mai mulţi soldaţi cari îl batjocoreau şi maltractau. Unul dintre ei pierzându-şi paciinţa a provocat pe tovarăşii săi să-l asasineze zicând <ussuk agyon ezt az olah papat! > (Să lovim în cap pe acest popă valah!) la care a replicat părintele în cuvintele « Nu sunt câine să mă omorâți așa! ». Pe 19 Februarie 1919 trei bolșevici unguri aduc pe preotul Silaghi, îl bat cumplit, apoi trec râul. Părintele ar fi dorit să spună ceva podarului. Acesta n’a avut curajul să se apropie de el să-i spună ceva la ureche. Abia s-a întors podarul pe malul stâng și după 20 minute aude o puternică detunătură de armă. Bolșevicii se reîntorc fără de preot. Ei au fost ucigașii. Preotul Isidor Silgahi a fost ucis noaptea, după ce a fost bătut și batjocorit “pentru că a colectat bani pentru un steag românesc”. “Soţia lui Isidor Silaghi crezând că soţul ei încă e în viaţă a cutreierat oraşele Satu Mare, Debreţin, Arad, Seghedin, pretutindeni cerându-l şi cerând intervenţia autorităţilor dar nimeni nu i-a comunicat cazul până a fost găsit şi cunoscut cadavrul. A fost îngropat în data de 31 mai 1919 în cimitirul din localitatea Seini, după ce a fost recuperat din râul Someș și recunoscut cu greu după „o bucată din albituri pe care se găsea monogramul său”. După ce familia l-a identificat, apropiații au constatat că i-au fost furați de unguri atât banii, ceasul și chiar până și inelul de logodnă. În Seini, jud Maramureș, la ieșirea spre localitatea Apa din jud Satu Mare, în zona numită “La Cruce” există o cruce de piatră care are rol și de monument memorial pentru preotul martir Izidor/Isidor Silaghi din satul Bicău, comuna Pomi, județul Satu Mare. Pe două plăci de marmură sunt inscripționate următoarele cuvinte “Aci se odihneşte Izidor Silaghi paroh de Popbicău trădat inimicului în 19 februarie 1919 şi repus (răpus n.n.) nevinovat în anul 40 al etăţii. În veci pomenirea lui. O-a ridicat nemângâiata soţie”; (placa de nord) şi “Acest monument este totodată și cruce a temeteriului, – şi ca atare – pus sub scutul bisericii” (placa de la sud)’.”.
Izidor Silaghi nu este singurul preot martir din acea perioadă, alături de el căzând ca martiri ai neamului românesc foarte mulți preoți de pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Astăzi din păcate monumentul memorial de la Seini dedicat preotului martir Izidor Silaghi care îi este în același timp și cruce de căpătâi este într-o stare deplorabilă, un monument efectiv în ruină, în paragină. Dacă nu se va interveni cât mai rapid pentru restaurarea acestui monument se va pierde până și ultima mărturie fizică de pe aceste meleaguri atât de îmbibate cu sânge românesc nevinovat de martir.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri