7 ianuarie 1917 – s-a creat, la Iași, „Comitetul Național al românilor refugiați din Austro-Ungaria”, avându-i în frunte pe Vasile Lucaciu și pe Octavian Goga

În data de 7 ianuarie 1917 s-a creat, la Iași, „Comitetul Național al românilor refugiați din Austro-Ungaria”, avându-i în frunte pe Vasile Lucaciu și pe Octavian Goga.

Comitetul, alcătuit din doisprezece membri, printre care Ion Nistor și Onisifor Ghibu, a semnat Declarația de război împotriva Austro-Ungariei.

În această declaraţie se exprima hotărârea de autodeterminare şi separare definitivă de Austro-Ungaria, a Transilvaniei şi Bucovinei, precum şi unirea lor cu România, patria mamă.

Onisifor Ghibu consemnează în memoriile sale că „declaraţia aceasta avea să fie făcută cunoscută în toată lumea, ea exprimând voinţa autentică a poporului român din cele două provincii”.

Conţinutul ei a fost făcut cunoscut public şi în cadrul unei mari adunări ţinută în sala Eparhială, la ea participând sute de români transilvăneni, bucovineni şi basarabeni. Manifestarea a avut loc cu încuviinţarea generalului A. Văitoianu, comisarul general al guvernului român pe lângă Directoratul general al Basarabiei.

Informaţi că în localitate se află în vizită, de câteva zile, Charles Vopicka – ministrul plenipotenţiar al S.U.A. pe lângă guvernul român de la Iaşi – (de origine ceh, în scopul de a lua contact cu conaţionalii săi, în privinţa măsurilor ce se impuneau în legătură cu formarea iminentă a Republicii Cehoslovace), organizatorii ardeleni şi bucovineni l-au invitat direct cât şi prin generalul A. Văitoianu să participe la adunarea populară românească, care avea să adopte importante hotărâri politico-naţionale.41 A fost invitat, de asemenea, R. Sarrit, consulul Franţei la Chişinău.

Deosebit de semnificativ este faptul că prima parte a serbării a fost consacrată aniversării evenimentului istoric crucial petrecut cu un an în urmă şi anume declararea autonomiei Basarabiei şi crearea Republicii Democrate Moldoveneşti, ceea ce confirmă încă o dată solidaritatea dintre mişcările româneşti pentru unitate naţională din diferite provincii istorice.

Partea a doua a programului serbării, în cadrul căreia avea să se citească Declaraţia de Unire a Transilvaniei şi Bucovinei cu România, a fost ţinută în secret până în dimineaţa zilei de 21 octombrie 1918, despre aceasta având cunoştinţă doar trei membri ai Comitetului şi anume dr. G. Baiulescu, fost primar al oraşului Braşov după eliberarea sa temporară de către armata română; dr. Ioan Nistor, profesor la Universitatea din Cernăuţi, unul dintre principalii conducători ai mişcării de eliberare naţională din Bucovina, şi dr. Onisifor Ghibu.

Cuvîntul de deschidere a fost rostit de dr. G. Baiulescu, care, după ce a adus basarabenilor omagiul românilor din Austro-Ungaria, „a abordat cu un curaj impresionant problema viitorului acestora, declarând că acest viitor urmează să se pecetluiască astăzi, aici, la Chişinău, prin singurul lor organ reprezentativ autentic, care este Comitetul Naţional.

În încheiere, G. Baiulescu a declarat că „românii din Transilvania şi Bucovina se consideră desprinşi pentru totdeauna de cătuşele care i-au ţinut veacuri de-a rândul ferecaţi de o împărăţie fără suflet şi că începând de astăzi ei se socotesc cetăţeni ai României Mari, de la Nistru până la Tisa”.

Preşedintele Comitetului Naţional a dat apoi citire Declaraţiei oficiale prin care se consfinţea marele act istoric al Unirii. O. Ghibu relatează că „întreaga sală a fost cuprinsă, la citirea acestei Declaraţii, de un delir cum nu s-a mai pomenit vreodată până aici”.

În intenţia românilor ardeleni şi bucovineni  a fost ca o manifestare similară să se organizeze în aceeaşi zi şi la Iaşi, în Piaţa Unirii, în cadrul căreia să se prezinte aceeaşi Declaraţie.

Din ordinul lui Al. Marghiloman, primul-ministru al guvernului , adunarea de la Iaşi a fost zădărnicită de poliţie. La sfârşitul manifestaţiei de la Chişinău a sosit o telegramă de la Iaşi din partea Comitetului Românilor transilvăneni şi bucovineni de aici, prin care se relata despre imposibilitatea desfăşurării proiectatei adunări naţionale. În aceeaşi telegramă se relatau unele aspecte în legătură cu reacţia „publicului, cu incidentele din Piaţa Unirii, determinate de măsurile restrictive ale guvernului filogerman condus de Al. Marghiloman.

Organizatorii ieşeni aduceau la cunoştinţa confraţilor de la Chişinău că „în clipa învălmăşelii se anunţă automobilul regal. Publicul îl opreşte şi M. S. Regele se scoboară din automobil, dând ordin armatei să se îndepărteze. Apoi, urmat de mulţime, regele Ferdinand continuă drumul pe jos până la Palatul regal, în aclamaţiile incontenite ale manifestanţilor care strigau: «Trăiască M. S. Ferdinand, împăratul tuturor românilor».

De aici manifestanţii s-au îndreptat în cântece naţionale spre Legaţia Franţei, „unde d. ministru Saint Aulaire a rostit un patriotic discurs, pe care l-a încheiat cu cuvintele: „Acum, vă rog să cântaţi Deşteaplă-te române”.

„De la Legaţia franceză publicul s-a îndreptat spre celelalte legaţii aliate, în drum, trecând pe lângă Ambasada germană, s-au făcut demonstraţii ostile”.

Relatarea acestor evenimente petrecute la Iaşi prin citirea telegramei, arăta Onisifor Ghibu, „a trezit în sufletul românilor ardeleni, bucovineni, basarabeni, regăţeni, macedoneni şi timoceni adunaţi de soartă în capitala Basarabiei valuri de sentimente patriotice ce nu pot fi exprimate prin viu grai omenesc”.

Evenimentele de însemnătate istorică, politico-naţională de la Chişinău au avut repercusiuni asupra vieţii politice de la Iaşi. În primul rând ambasada germană a cerut lămuriri de la Legaţia americană şi de la cea franceză şi şi-a exprimat protestul faţă de declaraţiile reprezentanţilor lor făcute în cadrul adunării româneşti de la Chişinău, prin care au susţinut hotărârea românilor din Transilvania şi Bucovina de a uni aceste provincii istorice cu România.

Dar cele mai vehemente proteste au fost întreprinse de ambasadorul german pe lângă guvernul condus de Al. Marghiloman, ceea ce l-a determinat pe acesta să-şi prezinte demisia regelui Ferdinand.

Voința poporului român a fost mai puternică decât orice joc politic și la data de 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a românilor, de fapt refacerea Unirii făcute de Mihai Viteazul.

Preluare Buletin de Carei