16 Ianuarie 1869 – Comisarul regal al Transilvaniei solicita urmărirea şi prinderea agitatorilor care susțineau crearea unui „imperiu daco-român”

La doar doi ani de la semnarea compromisului austro-ungar de la 8 iunie 1867, statul polițienesc ungar își lua foarte în serios rolul de opresor al populațiilor nemaghiare captive printr-o ironie a sorții în iluzoria nouă „monarhie” ungară. Sentimentul de antipatie și de dispreț la adresa nemaghiarilor oricum existase și se manifestase în cadrul Imperiului Habsburgic, dar odată cu această struțo-cămilă intitulată dubla monarhie, ungurii au avut o refulare și toate frustrările lor au îmbrăcat de data aceasta o formă de sălbăticie administrativă „legitimă”.

La 16 Ianuarie 1869 de la Cluj pleacă o adresă a Comisarului regal al Transilvaniei către comitele suprem al comitatului Turda, Kemeny Gyorgy, prin care i se cere să urmărească şi să prindă pe agitatorii care susțin crearea unui imperiu daco-român.

Sătui de excesele ungurilor, românii Transilvăneni visau deja la Unirea cu România

Ce se întâmplase? În Transilvania se născuse o nouă elită culturală cum nu avusese poporul român până atunci pe meleagurile ardelene. Mulți dintre tinerii familiilor din clasa mijlocie, copii de preoți, de avocați, de profesori, de doctori, mineri îmbogățiți din aur, copii ai marilor proprietari de moșii sau păduri, începuseră să facă școala pe la Viena, Budapesta, sau chiar mai departe, la Paris. Dar de regulă erau preferate cele două capitale, Budapesta și Viena.

Mulți dintre studenții români care se formau la Budapesta luau contact cu antiromânismul și șovinismul profesorilor unguri care exaltau de propagandă îndreptată împotriva nemaghiarilor. Revenită în țară, toată această elită românească a început să închege strânse legături cu românii de peste Carpați și să pună bazele unei munci care își va culege roadele la 1 Decembrie 1918. Dar până atunci au stat mereu cu jandarmii unguri pe urmele lor, cu suflarea hidoasă a statului polițienesc ungar în ceafă.

Împiedicându-se doar de austrieci, dar până și de către aceștia într-o manieră destul de permisivă, ungurii, mai ales cei din instituțiile statului ungar, din administrație, au impus un stat polițienesc bazat pe spionaj, turnătorie sau mărturii mincinoase, pe delațiune, mizând de cele mai multe ori că martorii maghiari vor face orice împotriva nemaghiarilor. Justiția în statul ungar era strâmbă și părtinitoare, ceea ce duce în doar câteva decenii la o stare generalizată de nemulțumire în rândul nemaghiarilor.

Nu e de mirare astfel că la destrămarea Imperiului Austro-Ungar toate națiunile eliberate au sărbătorit cu mult entuziasm faptul că au scăpat din Imperiul care a fost numit lagărul popoarelor. Și aportul adus de Ungaria la distrugerea imperiului a fost unul foarte însemnat. Prin brutalitățile, crimele, asuprirea și opresiunea nedreaptă cu care ungurii au tratat naționalitățile nemaghiare din imperiu, toate acestea au făcut ca imperiul să facă în cele din urmă implozie de la interiorul său.