Scrisoarea lui Alecu Golescu (n.r. Alexandru G. Golescu), cunoscut și după porecla Arăpilă sau Negru, numele său fiind scris uneori Alexandru Golescu-Negru, sau Alecu Golescu-Arapilă pentru a-l deosebi de vărul său Alexandru C. Golescu, zis Albu, către Avram Iancu pe 18 ianuarie 1849, tocmai când vâltoarea luptelor din Apuseni era tot mai viforoasă, dovedește că exista o strânsă legătură între elitele din Principatele Române și cele din Ardeal chiar cu mult înainte de Unirea Principatelor și unirea Transilvaniei cu România.
Felul în care comunicau reflectă o afecțiune și o stimă reciprocă între Alexandru G. Golescu, om politic liberal/conservator care a ocupat inclusiv și postul de prim-ministru al României, și liderul Revoluției pașoptiste românești din Ardeal, Avram Iancu.
Scrisoarea lui Alecu Golescu către Avram Iancu a fost publicată în ziarul Gazeta de Transilvania, LIV, nr.122/1 iunie 1891, indicând data de 19 ianuarie 1849, deși pe exemplarul aflat în posesia bibliotecii „Astra” din Sibiu este trecută data de 18 ianuarie 149, la Zlatna.
Redăm integral acest text care este o copie a scrisorii, originalul aflându-se în biblioteca „Astra” din Sibiu:
“Zlatna în 18 ianuarie 1849
Frate Iancule,
Scrisoarea ce am primitu prin Domnia ta avea în ea scrisoarea de la Belgradul în Servia, Constantinopol şi Paris. Ştirile ce am căpătatu sunt foarte serioase:
Nouri grei ameninţători de catastrofe în Europa au întunecat cerul orientului. Acel resbel în orientu de care s-au sguduit toate puterile Europei şi pe care l-au conjurat aliaţii puterilor la 1840 cându tote s-au unit spre a ţine integritatea imperiului Otoman, este în ajunul disciderei lui. La 1840, Francia sprijinind pe rebelu Pacha al Egiptului voia ruinarea Turciei, naţiune care să fie bariera civilizaţiunei şi apărarea Europei libere de năvălirea barbarei ginte de la Nord.
Acum în 1849, Rusia voieşte ruinarea imperiului Otoman, păşeşte pe calea ce au apucat de la 1710 de a stinge românismul şi de a cuprinde pentru dânsa principatele şi pentru panslavism pe celelalte ţări. Apoi din Servia fratele nostru Bălcescu ne scrie că Rosia s-au înţeles spre a revolta Servia, Bulgaria şi Bosnia, făgăduind tronul Bulgariei lui Miles Mihael şi au fost Petersburg.
Puterile Europei, Francia şi Engletera, sprijinescu pe poartă de a cere ca Rosia să evacueze principatele. Poarta nemulţumită de Ruşi şi de Boieri pentru simpatiile ce au către inamicii ei prin comisarul nostru din Constantinopole, ne pofteşte de a merge acolo spre a reprezenta interesurile ţerii.
Poarta dându Românilor constituţiunea lor şi uniune Moldovei cu Valachia prin noi poate ajutorul şi simpatia celor 4.000.000 de Români din principate. În interesul dară al populaţiunii române noi ne-am hotarât de a pleca sperând a vă ajuta şi pe voi cu arme şi muniţii din armata amică cu noi adică de la turci.
Voi aveţi nevoe de arme, de armele mântuirii şi cu ducerea noastră la Constantinopole vi le putem da. Iată frate că atâta ne am amorat de tine, câtu ţie descoperim tot secretu în interesul principatelor, la tine o să venim ca să-ţi arătăm şi scrisoarea Comisarului nostru de la Paris în interesul Românilor din Austria, care ca şi Turchia ameninţaţi de desmădulare, numai în românismu pote afla integritatea sa scăpată şi de elementul slav şi de cel Roman, prinu Italieni, şi de cel German şi de cel Maghiar.
În amestecătura aceasta grozavă misiunea noastră este de a scăpa Românismul, a asigura pe cei 8.000.000 de Români, şi a ta este de a constitui pe cei 4.000.000 de Români de sub Austria frate Iancule!
În tine punem astăzi speranţa ce o avem în Magheru, care în curând cu persoana sa o să servească în principate cu armata turcească, precum tu vei putea fi aici cu cea austriacă. Frate, noi suntem răspândiţi în toată Europa şi cu toţii trebue a ne aduna la Constantinopole, ca de acolo cu turcii să lucrăm în ţară, însă suntem lipsiţi de bani pentru a lucra în atâta cât cei din Paris n-au avut cu ce tipări memoarele pentru cabinetele Europei, de ce cum să poată călători.
Noi am scris D. Bărnuţi rugându-l să ne deie ajutor întru a cere milă Ardelenilor pentru causa noastră celor de sub turci, şi aceasta în neputinţa în care ne aflăm de a străbate în Bucovina unde găsim bani. Aşteptând răspunsul său noi te rugăm şi pe tine ca, sau prin colectă secretă să cerem milă ardelenilor spre favorul celor 4.000.000 de Români, sau prin un împrumut pe ipotecă de moşie în ţară şi prin garanţia a toţi pentru unul şi unul pentru toţi, a celor 22 expatriaţi, capi ai revoluţiei şi ai partidei turceşti.
De poţi face ceva, acum trebue să faci, căci pentru Românismu acum sau niciodată, pentru cei 4.000.000 de Români din principate noi facem demerse dar… de aici trebue să daţi şi voi din mână. Iată ce ar trebui să faceţi după socotinţa Românilor din Paris. „Românii din Transilvania n-au făcut pasuri destule către Austria.
Ei au pus pe saşi se vorbească pentru dânşii, tot tutele altue! Nu zicu că trebue să ne sfiimu de Saşi, din contra multă încredere să le arătăm şi adevărata frăţie ca să recomandăm tuturor Românismul şi să facem ca pericolul său de dezvoltare să nu fie privitu cu spaimă şi ură de celelalte naţii ale Transilvaniei.”
Noi să nu ne asemănăm cu Maghiarii, ci să facem ca chiar Saşii să trăiască în pace cu Românii Aşie urmând Românismul se va arăta tuturor cu culore frumose şi nu întunecoase ca Maghiarismul.
Însă tutelă să nu primim Ce mare lucru să fie trimesu şi Românii din Ardeal, Banat, Oradea şi Bucovina câte un deputat cu mandatul la Fransport şi Viena, precum au făcut saşii din Transilvania! Frate Iancule, Românii din Ardeal sacrifică viaţa pentru naţionalitatea sa şi nu caută să trimeată oameni la Paris, Berlin, Viena, Francfort spre a culege rodul ce trebuie să iasă din lucrările făcute cu sângele a mii de Români şi cu averea a sute de sate pustiite: în zadar va semna cineva dacă nu ne vom gândi şi la secerat Anghel Moldovanu n-ar putea lucra în capitalele Europei cum ar putea lucra în alte capitale un Laurian şi un Cipariu.
Acum sau niciodată putem face şi treaba noastră făcându pe aceea a altora. Astă împrejurarea favorabilă este trimisă de providenţă Românismului. Să căutăm ca Românul murind pentru împăratu, să moară şi pentru naţiunea sa, încâtu trecutu este de însemnătate mare a avea arma în mână şi a onora cu triumfuri pe bravii noştri apărători, onorându-ne noi înşine când onorăm bravura şi eroismul în Iancu, pe atâta este şi până în inima omului ce nu cere decât pâne de toate zilele, spre a stoarce foloasele bravurei pe calea diplomatică.
Salutare şi frăţie
Alecu Golescu”
Armele la care spera Alecu Golescu (n.r. Alexandru G. Golescu) nu au mai ajuns niciodată însă la revoluționarii pașoptiști români pentru că Franța s-a opus. Misiunea lui Alexandru G. Golescu-Negru la Paris a fost un eșec, cererea de armament fiind refuzată sub pretextul că Turcia nu va fi de acord. Știm însă că revoluționarii pașoptiști români au găsit alternative și au făcut rost de arme de foc de la contrabandiștii de pe Dunăre și din peninsula Balcanică. Au improvizat apoi în tipografii clandestine mici topitorii pentru muniție, folosind plumbul rebutat de tiparnițele din Țara Românească.
Timpurile în care au trăit acești oameni au fost departe de a fi unele liniștite, însă pasiunea și dragostea lor pentru neam și pentru țară au depășit multe obstacole și multe greutăți. Documentul este foarte important din punct de vedere istoric pentru că relevă nu doar că exista o comunicare între elitele din Moldova, Țara Românească și Transilvania, dar și o cooperare activă, suport informațional și logistic. Eforturile acestor oameni de ispravă au făcut în cele din urmă posibilă întregirea spațiului etnic românesc aproape pe toate teritoriile în care se vorbea limba română. România Mare a fost rodul acestor oameni care și-au pus viața și toată energia lor în slujba neamului.