Poezie

Sărmanul melc (Fabulă)

Sărmanul melc și-a sa povară

Când s-a născut n-a fost greșeală

Greșeală a fost când lupii răi

Hrăpăreți tot mai călăi

S-au înțeles la stâlp cu bec

Să-i fure hrana de la melc.

Jivine-au fost și-au să mai fie

Cu tupeu nemernicie

Bietul melc și viața lui

La mila hapsânului.

Vai de ea democrație

În a lupilor frăție.

Sărac melc s-aibă-o pâine

S-a dus până în țări străine

Lăsând copii, bunici, părinți

Să se roage la cei sfinți.

Lupilor, nici nu le pasă

Când poporul emigrează.

S-a ales praful de țară

Când și viespi se angajară.

Numai nori și rele minți

Peste țară cuibăriți!

Răi și hoți s-au tot unit

Iar pe melc l-au tot gonit.

Treceau ani fără noroc

Și veneau mai răi în loc

Să privească glia frunza

Cum îi fură lupii muza.

Atunci melcul cum să tacă

Când disprețul îl provoacă?

Fiecare melc în parte

Are setea de dreptate!

Când melcul vota să-i doară

I-au spus: pleavă socială!

În trădare și minciună

Ani cu ani se prind de mână

Nu-i mai rabdă nici Hristos

Anii seci, fără folos!

Licurici ce-n vremuri tulburi

Au servit pe lângă stâlpi

Au venit acum în piețe

Să-i provoace pe melcuți!

Greieri ce-au iubit arginți

S-au dezis și de părinți.

Cei cu ură l-au scuipat

Pe melc blând și cumpătat.

La protestul disperării

A venit cu steagul țării!

Căci credința l-a învățat

Să întoarcă obrazul celălalt.

Într-o țară cu dictate

Legile sunt sub lăcate!

Când să spargă cochilia

Lupul și-a tăiat gingia

Du-te lup mânat de rele

În străfunduri cu nuiele

Pe pământ în lumea mică

E mai harnică o furnică.

Nu-i botezul fără apă

Cum nu-i lege fără țeapă

Pe un sloi uitat de soare

Nu există o schimbare.

Spune-i Lunii melc cu glugă

Să mai tragă câte-o rugă

Să ne scape de acoliți

De șacali și parveniți

De un mare ticălos

Șarpe crud și veninos

Ce-a mușcat din omenie

Și-a făcut-o dușmănie.

Corul vulpilor servante

În minciună practicante.

În grădina Maicii Mare

Nu e loc pentru trădare!

Dulce-i cerul, trece luntrea

Iar melcul ajunge fruntea

Melcul cel vestit plugar

Are scoica ca hambar.

Țara sa cuvânt tezaur

Din filoanele cu aur.

Melcul care ține post

Să nu-și piardă al său rost

Moștenit de la strămoși!

În splendoarea de pe munte

Munții cei stâncoși , cărunți

Nu și-au plecat niciodată

Demnitatea consacrată!

*

Pe când setea de putere

Haita lupilor o încheie

O altă lume se ridică

Din cenușa risipită. (Sorin Ismail)

Foto: snail-world.com.

admin.RB

0758 01 01 01

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

2 zile ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

6 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

7 zile ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

o săptămână ago