Sărmanul melc (Fabulă)

Sărmanul melc și-a sa povară

Când s-a născut n-a fost greșeală

Greșeală a fost când lupii răi

Hrăpăreți tot mai călăi

S-au înțeles la stâlp cu bec

Să-i fure hrana de la melc.

Jivine-au fost și-au să mai fie

Cu tupeu nemernicie

Bietul melc și viața lui

La mila hapsânului.

Vai de ea democrație

În a lupilor frăție.

Sărac melc s-aibă-o pâine

S-a dus până în țări străine

Lăsând copii, bunici, părinți

Să se roage la cei sfinți.

Lupilor, nici nu le pasă

Când poporul emigrează.

S-a ales praful de țară

Când și viespi se angajară.

Numai nori și rele minți

Peste țară cuibăriți!

Răi și hoți s-au tot unit

Iar pe melc l-au tot gonit.

Treceau ani fără noroc

Și veneau mai răi în loc

Să privească glia frunza

Cum îi fură lupii muza.

Atunci melcul cum să tacă

Când disprețul îl provoacă?

Fiecare melc în parte

Are setea de dreptate!

Când melcul vota să-i doară

I-au spus: pleavă socială!

În trădare și minciună

Ani cu ani se prind de mână

Nu-i mai rabdă nici Hristos

Anii seci, fără folos!

Licurici ce-n vremuri tulburi

Au servit pe lângă stâlpi

Au venit acum în piețe

Să-i provoace pe melcuți!

Greieri ce-au iubit arginți

S-au dezis și de părinți.

Cei cu ură l-au scuipat

Pe melc blând și cumpătat.

La protestul disperării

A venit cu steagul țării!

Căci credința l-a învățat

Să întoarcă obrazul celălalt.

Într-o țară cu dictate

Legile sunt sub lăcate!

Când să spargă cochilia

Lupul și-a tăiat gingia

Du-te lup mânat de rele

În străfunduri cu nuiele

Pe pământ în lumea mică

E mai harnică o furnică.

Nu-i botezul fără apă

Cum nu-i lege fără țeapă

Pe un sloi uitat de soare

Nu există o schimbare.

Spune-i Lunii melc cu glugă

Să mai tragă câte-o rugă

Să ne scape de acoliți

De șacali și parveniți

De un mare ticălos

Șarpe crud și veninos

Ce-a mușcat din omenie

Și-a făcut-o dușmănie.

Corul vulpilor servante

În minciună practicante.

În grădina Maicii Mare

Nu e loc pentru trădare!

Dulce-i cerul, trece luntrea

Iar melcul ajunge fruntea

Melcul cel vestit plugar

Are scoica ca hambar.

Țara sa cuvânt tezaur

Din filoanele cu aur.

Melcul care ține post

Să nu-și piardă al său rost

Moștenit de la strămoși!

În splendoarea de pe munte

Munții cei stâncoși , cărunți

Nu și-au plecat niciodată

Demnitatea consacrată!

*

Pe când setea de putere

Haita lupilor o încheie

O altă lume se ridică

Din cenușa risipită. (Sorin Ismail)

Foto: snail-world.com.