8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă

La 8 iulie 1481 a avut loc Bătălia de la Râmnic, un moment important din seria confruntărilor antiotomane din sud-estul Europei. În această bătălie, voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, a înfrânt o oaste munteano-turcă, consolidându-și reputația de apărător al creștinătății și de lider militar abil.

Basarab Țepeluș cel Tânăr revine în februarie 1481 pe tronul Țării Românești, sprijinit de o armată otomană condusă de frații Mihaloğlu, dornici de revanșă după înfrângerea suferită în Bătălia de la Câmpul Pâinii (1479). Otomanii pătrund temporar în Transilvania, dar se retrag în momentul în care află că voievodul transilvănean Ștefan Báthory se apropia de tabăra lor.

Revenind în Țara Românească, otomanii sperau să pregătească o nouă invazie de vară. Totuși, Basarab Țepeluș, dorind să mențină pacea cu Transilvania și neavând resursele pentru a susține o armată otomană în țară, îi determină să redirecționeze ofensiva împotriva Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare.

În acea perioadă, Țara Românească se afla sub o puternică influență otomană. După moartea lui Radu cel Frumos, otomanii l-au susținut pe Basarab cel Tânăr Țepeluș la tronul Țării Românești. Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei și adversar al dominației otomane în regiune, a intervenit în sprijinul unui alt pretendent, Vlad Țepeș (Dracula), încercând să-l readucă pe tron.

Această perioadă este una tensionată în relațiile dintre cele trei țări românești medievale (Țara Românească, Moldova și Transilvania), marcate de intervenții otomane, lupte interne pentru tron și echilibre de putere instabile. Ștefan cel Mare avea o relație ostilă cu otomanii și, în această fază, și cu Basarab Țepeluș, care oscila între alianțe în funcție de interesul momentului.

Desfășurarea Bătăliei de la Râmnic

Confruntarea de la Râmnic (astăzi Râmnicu Vâlcea sau zona Olteniei centrale) a opus oastea moldoveană, după unii istorici susținută și de un contingent transilvănean, împotriva trupelor muntene și otomane. Oastea lui Ștefan a reușit să obțină o victorie clară, alungând forțele lui Basarab cel Tânăr și înfrângând detașamentele otomane care-l sprijineau.

Oastea munteană, estimată la aproximativ 20.000 de oameni, se deplasa spre nord, dar a fost interceptată de armata moldoveană la Râmnicu Sărat. Bătălia a fost greu echilibrată, ambele părți înregistrând pierderi grele.De partea Moldovei au căzut doi boieri de rang înalt și cumnatul lui Ștefan, un indiciu clar al intensității confruntării.Totuși, armata lui Ștefan cel Mare a obținut victoria deplină, reușind să înfrângă o forță superioară numeric și să desființeze temporar planurile otomano-muntene.

„Şi au biruit iarăş Ştefan voievod – povesteşte letopiseţul de la Bistriţa – şi mare şi nenumărată mulţime de oameni fu bătută cu totul şi toate steagurile lor fură luate şi nici unul nu le rămase şi toţi vitejii şi boierii căzură atunci; şi-şi vor aduce aminte de acea luptă şi de acea moarte până la sfărşitul lumei”.

Unele surse cronicale afirmă că Basarab Țepeluș ar fi fost capturat și executat (decapitat) după luptă. Istoricii moderni însă, pe baza documentelor mai târzii, susțin că Țepeluș a reușit să fugă la sud de Dunăre, de unde va reveni în 1482 pentru o nouă domnie scurtă.

Victoria de la Râmnic a întărit prestigiul lui Ștefan în fața celorlalți domnitori români și a puterilor creștine din Europa.A fost încă o dovadă a opoziției ferme a Moldovei față de expansiunea otomană în regiune.