16 iulie 1894 - Guvernul maghiar, neputând tolera activitatea unui partid politic românesc, a dispus la 16 iulie 1894 dizolvarea Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria
Evenimentul din 16 iulie 1894, în care guvernul maghiar de la Budapesta a dizolvat Partidul Național Român (PNR) din Transilvania și Ungaria, este unul dintre momentele-cheie ale luptei politice a românilor transilvăneni pentru drepturi naționale, într-un context de represiune și maghiarizare intensă din partea autorităților de la Budapesta.
Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea făcea parte din Imperiului Austro-Ungar (după Compromisul austro-ungar din 1867). Românii erau majoritari în Transilvania, dar nu aveau recunoaștere națională oficială.
Politica guvernului de la Budapesta urmărea maghiarizarea forțată a naționalităților, în special prin interzicerea limbii române în administrație și educație, controlul asupra Bisericilor greco-catolică și ortodoxă și limitarea dreptului la asociere și exprimare națională.
Partidul Național Român (PNR) înființat neoficial în 1869, a fost principala formațiune politică a românilor din Transilvania a fost condus de personalități precum Ioan Rațiu, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băsești. PNR nu fusese înregistrat oficial la Budapesta, dar era recunoscut de români ca for reprezentativ. Activitatea sa era centrată pe revendicări naționale, egalitate în drepturi, autonomie culturală, recunoașterea românilor ca națiune și proteste politice pașnice și petiții – cel mai celebru exemplu fiind Memorandumul Românilor din 1892.
Evenimentul din 16 iulie 1894 are loc la doar o lună după procesul Memorandiștilor de la Cluj (mai–iunie 1894), în care 14 lideri români au fost condamnați la închisoare, guvernul maghiar a trecut la o măsură și mai dură, și anume dizolvarea oficială a Partidului Național Român, sub pretextul că “nu avea statute legale recunoscute”, “acționa în afara legii” si “avea „legături cu elemente din străinătate” (aluzie la sprijinul românilor din Regat și diaspora)”. Această decizie a fost, în esență, o măsură de represiune politică și de intimidare.
Dizolvarea oficială nu a dus la încetarea activității PNR – el a continuat neoficial, prin rețele culturale și bisericești. Liderii PNR au devenit simboluri ale rezistenței românești în Transilvania. În deceniile următoare, PNR se va reorganiza și va avea un rol esențial în Declarația de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și formarea României Mari.
Evenimentul din 16 iulie 1894 marchează apogeul represiunii maghiare împotriva mișcării naționale românești din Transilvania în secolul al XIX-lea. Deși formal dizolvat, PNR și-a continuat misiunea, contribuind decisiv la unificarea Transilvaniei cu România în 1918.
Ieri am fost la București, la Buftea, acolo unde Călin Georgescu era așteptat pentru a…
În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…
16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…
COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…
Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…
Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…
Leave a Comment