15 August 1947 – Reforma monetară „Marea Stabilizare”. Ziua în care România a fost dezbrăcată de avuția ei

15 August 1947 – Reforma monetară „Marea Stabilizare”. La 15 august, paritatea de conversie a fost de 20.000 lei vechi = 1 leu nou, cu limite de schimb impuse în funcție de profesie.

În istoria noastră, există zile de glorie și zile de jertfă. Dar există și zile negre, când, sub masca „reformei” și a „egalității sociale”, poporului i s-a răpit nu doar pâinea de pe masă, ci și speranța din suflet. Una dintre aceste zile a fost 15 august 1947, data „Marii Stabilizări”, o operațiune economică ce a schimbat radical banii din buzunarele românilor și a lăsat întreaga țară într-o sărăcie forțată.

Sub pretextul „curățirii” economiei și alinierii la noua orânduire socialistă, statul comunist, abia înrădăcinat după lovitura de stat de la 23 august 1944, a decis să înlocuiască vechii lei cu bani noi: 20.000 lei vechi = 1 leu nou. Conversia nu a fost liberă, limitele impuse de autorități erau calculate în funcție de profesie și „utilitatea socială” a fiecăruia. Țăranul, muncitorul, intelectualul sau negustorul primeau sume infime, fără legătură cu munca lor de o viață. Tot ceea ce depășea plafonul stabilit era confiscat fără drept de apel.

Rezultatul? 94,16% din masa monetară a României, economiile populației, rezervele băncilor, fondurile întreprinderilor, au fost șterse dintr-un condei. Într-o singură zi, 18 milioane de români s-au trezit mai săraci ca niciodată. Bunicii și părinții noștri își aminteau cum, peste noapte, banii agonisiți cu trudă zeci de ani deveniseră hârtii fără valoare.

Acești „primii lei ai orânduirii socialiste”, emiși între 1947 și 1952, sunt astăzi monede și bancnote prea puțin cunoscute publicului larg. Dar fiecare bucată de hârtie poartă amprenta unei tragedii economice și sociale. Sunt mărturii mute ale unui jaf legalizat, desfășurat în numele „luptei de clasă” și al unei „egalități” care nu a însemnat altceva decât egalizarea tuturor în mizerie.

15 august 1947 a fost botezată în popor „Ziua Sărăciei – Ziua Egalității”. A fost ziua când averile s-au topit, iar statul comunist și-a așezat definitiv căpăstrul pe grumazul românilor. O zi care trebuie amintită nu pentru a plânge trecutul, ci pentru a înțelege cât de ușor pot fi furate libertatea și demnitatea unui popor atunci când i se iau resursele și mijloacele de trai.

România postbelică a fost silită să înceapă de la zero, dar din cenușa sărăciei s-au ridicat oameni vrednici, gospodari care, în ciuda tuturor umilințelor, au păstrat în suflet credința și dragostea de neam. Lecția amară a lui 15 august 1947 este că adevărata stabilizare a unei țări nu se face prin furt și distrugere, ci prin muncă cinstită și respect pentru proprietatea fiecărui om.

Astăzi, când privim în urmă, să nu uităm că banii pot fi schimbați, dar memoria unui popor nu poate fi confiscată.

Nota redacției: În copilărie am auzit povești despre saci de bani abandonați din frustrare pe marginea drumului. Simple hârtii pe care acum vântul le purta în voie prin locuri în care nu te-ai fi așteptat niciodată să “zboare” bani… Au fost vremuri tulburi care încetul cu încetul par să se repete…