La 10 septembrie 1848, în satul Nădab, județul Arad, astăzi parte a orașului Chișineu-Criș, s-a scris cu sânge o pagină dureroasă din istoria neamului românesc. Acolo, câteva mii de români, țărani simpli, dar plini de demnitate, s-au ridicat împotriva încercării autorităților maghiare de a-i forța să se înroleze în armata ungară, într-un război care nu era al lor.
Acești țărani, înarmați doar cu coase și furci, au ales să spună „nu” în fața unei nedreptăți. Ei nu voiau să lupte sub steag străin împotriva fraților lor, nu voiau să-și verse sângele pentru o cauză care nu le aparținea. În glasul lor răsunau aceleași principii de libertate, dreptate și demnitate care, în acele vremuri, aprindeau întreaga Europă.
Însă răspunsul autorităților a fost unul crud și neiertător. Trupele militare trimise din Arad au deschis focul, iar trei români au fost executați pe loc, împușcați doar pentru că au îndrăznit să spună „nu”. Alții au fost arestați și aruncați în temnițele de la Nagyvárad (Oradea), Arad și Szeged, unde au îndurat umilințe și suferințe.
Iată ce spun sursele documentare despre acest incident din toamna anului 1848:
“10 Septembrie 1848. Nădab – conflictul dintre câteva mii de români, înarmaţi cu coase, refuzând recrutarea în armata ungară, şi unităţile militare din Arad, ce omoară şi ucid mai mulţi răsculaţi. Trei țărani români sunt împușcați pe loc pentru că s-au opus recrutării. La 10 septembrie 1848, unitățile militare maghiare din Arad au ucis 3 români la Nadab (acum parte a Chișineu-Crișului) după un conflict cu câteva mii de localnici înarmați cu coase, care au refuzat recrutarea în armata maghiară, în timp ce alții au fost închiși la Nagyvárad (astăzi Oradea), Arad și Szeged.”
Jertfa de la Nădab nu a fost un simplu incident local. Ea este parte din rezistența mai largă a românilor transilvăneni din 1848, care, în fața unei duble asupriri,sociale și naționale, s-au ridicat pentru libertate și pentru afirmarea identității lor românești. Țăranii care au căzut la Nădab nu au purtat uniforme, nu au avut arme moderne, dar au avut curajul de a înfrunta tirania cu piepturile lor goale și cu credința în Dumnezeu și în dreptatea cauzei lor.
Astăzi, la peste un veac și jumătate de la acea jertfă, datoria noastră este să nu-i uităm. Ei sunt parte din șirul nesfârșit de martiri ai neamului, care și-au dat viața pentru ca noi să trăim liberi pe acest pământ.
Nădab ne amintește că românii nu s-au plecat niciodată în fața nedreptății și că fiecare picătură de sânge vărsată pentru demnitatea națională a hrănit rădăcinile libertății noastre. În fața sacrificiului lor, să ne înclinăm cu recunoștință și să păstrăm vie memoria celor trei români împușcați pe 10 septembrie 1848 – simpli țărani, dar adevărați eroi ai națiunii române.
