Ziua de 11 septembrie 1940 rămâne înscrisă în istoria Ardealului ca una dintre cele mai negre file ale tragediei românești din acea vreme. După dictatul de la Viena, care a rupt trupul țării, în satele și orașele transilvănene s-a dezlănțuit prigoana împotriva românilor nevinovați. Cei care au purtat pe umeri haina statului român, polițiști, jandarmi, țărani simpli, au fost vânați, batjocoriți și maltratați pentru singura lor „vină”: aceea de a fi români și de a nu-și fi lepădat demnitatea.
La Someșeni, mai mulți polițiști români care se îndreptau spre sat au fost întorși din drum de armata ungară și duși în curtea închisorii Tribunalului. Acolo au cunoscut iadul pe pământ: bătuți cu cruzime, insultați și batjocoriți, ei au devenit martiri ai neamului românesc. Vasile Naș a fost înjunghiat fără milă, Gavrilă a fost lovit în cap și străpuns cu baioneta în spate, iar alți trei camarazi de-ai lor au fost duși aproape fără viață la spital. Chiar și acolo, unde ar fi trebuit să primească îngrijiri, cruzimea nu s-a opri, agresorii au pătruns până în trăsura salvării, continuând să-i lovească și să-i umilească.
Nici satele românești nu au fost cruțate. La Florești, țăranii simpli au fost supuși unor chinuri greu de imaginat. N.F. a fost dus la Primărie și bătut cu bestialitate la tălpi și la degete, în timp ce C.N., venit doar să-și recupereze hainele, a fost prins în somn, lovit cu bastoane cu cuie, rămânând desfigurat. A doua zi, calvarul său a continuat: dus la postul de jandarmi, i-au fost smulse unghiile de la mâini și de la picioare, apoi aruncat în temnița Tribunalului din Cluj.
Iată cum este relatat tragicul și groaznicul eveniment în sursele documentare:
“11 Septembrie 1940, Someşeni. În ziua de 11 Septembrie 1940, mai mulţi poliţişti români ce se îndreptau spre Someşeni au fost întorşi din drum de armata maghiară, duşi în curtea închisorii Tribunalului unde au fost maltrataţi. Unul din ei, Vasile Naş, a fost înjunghiat, lui Gavrilă i-au spart capul şi i-au înfipt baioneta în spate, iar alţi trei au fost duşi în nesimţire la spital.” “Până şi în trăsura salvării s-au urcat câţiva unguri continuând a-i maltrata pe poliţişti.” Floreşti. În primele zile ale ocupaţiei ungureşti, ţăranul N.F. a fost dus la Primărie, bătut la tălpi şi la vârful degetelor. Alt ţăran care s-a întors din România, C.N., ca să-şi ia hainele, a fost prins în timp ce dormea, bătut cu bastoane cu cuie de fier rămânând desfigurat. A doua zi, dus din nou la postul de jandarmi, i s-au smuls unghiile dela mâini şi de la picioare, apoi a fost închis în temniţa Tribunalului din Cluj.”
Aceste fapte nu sunt doar amintiri de durere, ci și mărturii ale jertfei românilor din Ardeal. Ele arată cât de grea a fost crucea purtată de înaintașii noștri pentru păstrarea ființei naționale și cât de mare este datoria noastră de a nu uita.
Astăzi, pomenindu-i pe cei din Someșeni și Florești, îi așezăm în rândul martirilor neamului românesc. Din sângele lor s-a născut dreptul nostru de a fi liberi și de a trăi stăpâni în țara noastră.
Istoria ne cheamă să nu uităm niciodată aceste suferințe și să le transformăm într-un legământ: să păstrăm unitatea, demnitatea și credința românească, pentru ca astfel de cumplite tragedii să nu se mai repete niciodată pe pământul nostru.
Cinste și veșnică pomenire martirilor români din Someșeni și Florești!
