2 octombrie 1602 – Moartea lui Stroe Buzescu, “Cavalerul” de la Teișani și Jertfa pentru Țară

Istoria neamului românesc este presărată cu figuri de eroi care, prin sabia și credința lor, au ridicat sufletul țării la înălțimi nepieritoare. Unul dintre acești eroi, așezat în rând cu voievozii și ostașii de seamă ai Țării Românești, este Stroe Buzescu, mare stolnic și viteaz căpitan în oastea lui Mihai Viteazul.

Moartea sa, la 2 octombrie 1602, a însemnat nu doar stingerea unei lumini din casa Buzescu, ci și jertfa unui cavaler creștin pentru apărarea pământului și a credinței românești.

În toamna anului 1602, o mare primejdie se abătuse asupra Țării Românești. Oastea de 40.000 de tătari, purtată de hanul Gazi Ghirai, pătrunsese pe Valea Teleajenului, aducând cu sine amenințarea prădării și arderii satelor. În fruntea oștirii muntene, voievodul Radu Șerban a stat pavăză țării, iar printre cei dintâi căpitani se afla Stroe Buzescu, vărul și sfătuitorul lui Mihai Viteazul, eroul de la Călugăreni.

În bătălia de la Teișani (23–24 septembrie 1602), Stroe Buzescu a scris cu sânge o pagină nepieritoare. Când ginerele hanului tătar a ieșit din rânduri, provocând la luptă căpeteniile muntene, ochii tuturor s-au ațintit asupra cavalerului român. Cu credința nestrămutată că apără nu doar onoarea sa, ci și a întregii țări, Stroe a pornit în lupta dreaptă.

Într-un duel aspru, urmărit cu răsuflarea tăiată de mii de ochi, Stroe Buzescu l-a înfrânt pe tătar, decapitându-l chiar sub privirea îngrozită a hanului. Acea clipă a fost scânteia care a aprins curajul oștirii române și a întors balanța luptei. Dar în vâltoarea bătăliei, cavalerul muntean a primit răni adânci.

Zdrobit de durere, dar neclintit în credință, Stroe a rezistat câteva zile, până ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 2 octombrie 1602.

Piatra sa funerară, aflată la schitul Stănești-Lunca din Vâlcea, stă și astăzi ca o carte de piatră a eroismului. Acolo, jupâneasa sa, Sima, a dăltuit cuvintele care răsună ca o pecete a demnității:

„Și nu fu pre voe câinilor de tătari.”

Acest epitaf nu este doar o mărturie a durerii unei soții, ci și glasul întregii țări care, prin moartea lui Stroe Buzescu, a primit o lecție de bărbăție, jertfă și dăruire.

Domnul Radu Șerban a recunoscut prin hrisovul său din 27 iulie 1604 vitejia stolnicului, așezându-l în rândul eroilor neamului. Astfel, numele său a străbătut veacurile, amintindu-ne că libertatea nu s-a clădit pe vorbe, ci pe sânge și jertfă.

Astăzi, când privim spre trecut, chipul lui Stroe Buzescu se ridică asemenea unei icoane de vitejie. El rămâne cavalerul care și-a înfruntat vrăjmașul în luptă dreaptă, apărătorul credinței și al neamului, eroul care a ales să moară pentru ca țara să trăiască.

Cinste și pomenire veșnică lui Stroe Buzescu, cavalerul care a arătat lumii că românii știu să înfrunte moartea cu fruntea sus, pentru Țară și pentru Cruce.