5 Decembrie 1944 – La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 decembrie 1944: grăniceri unguri alături de civili de etnie maghiară din comuna Şincai au omorât trei români. Unul din ei, Gheorghe Ursuţ, de teamă că va fi maltratat, s-a spânzurat.
În iarna tulbure a anului 1944, când România abia își regăsea drumul după rănile războiului și după suferințele cumplite îndurate în Ardealul de Nord sub ocupația horthystă, satul Fânațe din județul Mureș avea să fie martorul uneia dintre acele tragedii care au rămas întipărite în memoria locală ca simbol al durerii și al demnității românești.
În zilele de 5–7 decembrie 1944, grăniceri unguri, sprijiniți de civili de etnie maghiară din comuna Șincai, au atacat și omorât trei români nevinovați, oameni simpli, muncitori, care nu purtau altă „vină” decât aceea că erau români, într-o vreme în care identitatea însăși putea deveni pretext pentru cruzime.
Printre victime s-a numărat și Gheorghe Ursuț, un român așezat, cunoscut în sat ca om liniștit și harnic. Înspăimântat de amenințările la care era supus, temându-se că va fi arestat și maltratat, Gheorghe a ales să-și pună capăt zilelor, spânzurându-se. O moarte de o durere sfâșietoare, care arată climatul de teroare instaurat în acele luni în multe sate românești din Ardealul de Nord.
Acești trei martiri ai satului Fânațe nu au avut legiuni, arme sau poziții înalte. Ei reprezintă însă chipul curat al românului simplu, care a răbdat în tăcere și a plătit cu viața într-un timp în care dreptatea, libertatea și viața însăși erau puse sub semnul întrebării. Jertfa lor nu este doar o pagină de istorie locală; este o mărturie despre ceea ce a însemnat lupta pentru ființa neamului românesc în Ardeal.
În acel decembrie negru, românii din zonă au înțeles că libertatea nu se câștigă doar pe front, ci și prin curajul, suferința și demnitatea celor care, în sate și orașe, rezistau umilinței și nedreptății. Fânațe nu este singurul loc unde astfel de crime s-au petrecut, dar este unul dintre acele puncte care strălucesc dureros în memoria colectivă – o rană, dar și un legământ.
Astăzi, când pomenim numele celor trei români uciși, iar pe Gheorghe Ursuț îl așezăm în rândul celor care au căzut sub frică și prigoană, nu o facem pentru a reaprinde vrajba, ci pentru că fără adevăr nu există pace, iar fără memorie nu există națiune. Românii din Fânațe au arătat că, deși răul poate lovi, el nu poate șterge credința și continuitatea acestui neam în vatra sa.
Să ne amintim de ei cu respect și cu rugăciune, ca de niște martori ai unei epoci întunecate, dar și ca de mărturisitori ai românismului. În cinstea lor, datoria noastră este să păstrăm vie amintirea acelor ani și să fim vrednici de sacrificiile care au întemeiat pacea și libertatea de astăzi.
Fie ca numele lor să rămână înscris în conștiința românească: martiri ai Fânațelor, martiri ai Ardealului, copii ai aceluiași neam, care au plătit cu viața dreptul nostru la demnitate.
