28 decembrie 1922 – Partidul Național Maghiar și lunga ofensivă împotriva statului român
În istoria României interbelice, data de 28 decembrie 1922 marchează un moment cu semnificații profunde și consecințe care aveau să se vadă dramatic în anul 1940: înființarea, la Cluj, a Partidului Național Maghiar din România (Országos Magyar Párt – OMP). Sub aparența unei formațiuni politice de reprezentare a unei minorități naționale, acest partid a devenit, în timp, un instrument politic coerent al revizionismului maghiar și al contestării ordinii statale stabilite prin Tratatul de la Trianon.
De la adaptare tactică la contestare strategică
După Marea Unire din 1918 și consacrarea internațională a frontierelor României Mari, o parte a elitei politice maghiare din Transilvania a oscilat între acceptarea noilor realități și speranța unei revizuiri teritoriale. În această logică s-a născut Partidul Național Maghiar, rezultat al unificării mai multor grupări maghiare, dar dominat de vechea aristocrație maghiară, de mari proprietari funciari și de cercuri bancare și confesionale solid organizate.
Deși, formal, partidul declara participarea la viața politică a României, linia sa de fond a fost constant una de contestare a suveranității statului român asupra Transilvaniei. Autonomia teritorială cerută pentru zonele locuite de maghiari și secui, controlul exclusiv asupra administrației locale și presiunea permanentă pentru finanțarea integrală de la bugetul statului român a instituțiilor confesionale maghiare au depășit cadrul drepturilor minoritare și au intrat în zona revendicărilor cu caracter politic-separatist.
Externalizarea conflictului: memorii, propagandă și Liga Națiunilor
Un element central al strategiei Partidului Național Maghiar a fost internaționalizarea conflictului. Conducerea partidului a redactat numeroase memorii adresate Ligii Națiunilor, prezentând România drept un stat opresiv și acuzând-o sistematic de încălcarea tratatului minorităților. Aceste acțiuni nu au avut ca scop corectarea punctuală a unor eventuale abuzuri administrative, ci subminarea credibilității internaționale a României și pregătirea terenului diplomatic pentru o revizuire teritorială favorabilă Budapestei.
După venirea lui Adolf Hitler la putere și radicalizarea regimului lui Miklós Horthy, retorica partidului s-a înăsprit vizibil, aliniindu-se tot mai des pozițiilor oficiale ale guvernului ungar. Pacte politice discutabile, precum cel de la Ciucea, alianțe conjuncturale și colaborări cu forțe ostile interesului național românesc au demonstrat că loialitatea față de statul român era, în cel mai bun caz, una strict declarativă.
De la discurs politic la consecințe istorice
Momentul de adevăr a venit în anul 1940, când România, izolată și supusă presiunilor Axei, a fost forțată să accepte Dictatul de la Viena. Nu este o coincidență că aproape întreaga elită a Partidului Național Maghiar s-a regăsit imediat pe teritoriile cedate, ocupând funcții politice și administrative în structurile horthyste. Mai mult, mulți dintre acești lideri au girat sau au participat direct la politici de represiune dură împotriva populației românești, demonstrând fără echivoc adevărata lor opțiune politică și națională.
Astfel, Partidul Național Maghiar nu poate fi privit doar ca o formațiune politică minoritară, ci ca un actor consecvent al unei strategii de lungă durată, care a contribuit la slăbirea statului român și la justificarea, pe plan internațional, a destrămării teritoriale din 1940.
O lecție istorică necesară
Înființarea Partidului Național Maghiar la 28 decembrie 1922 trebuie analizată nu cu patimă, ci cu luciditate istorică. Drepturile minorităților sunt firești într-un stat democratic, însă când ele sunt instrumentalizate pentru contestarea suveranității, rezultatul devine periculos. Istoria interbelică arată limpede că toleranța statului român a fost exploatată, nu respectată.
Pentru România de astăzi, această lecție rămâne actuală: unitatea națională, suveranitatea și adevărul istoric nu sunt negociabile, iar memoria anului 1940 obligă la vigilență, demnitate și asumarea fermă a interesului național.
