
Istoria ilustrata a Transilvaniei
De Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.
Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii evoluții, care au fost, de-a lungul timpului, locuitorii acestor meleaguri, ce structuri instituționale au întemeiat ei, în ce formațiuni politice s-au integrat cu voie ori au fost integrați fără voie, cum a fost traiul laolaltă al grupurilor etnice și ce realizări au avut fiecare separat și împreună. Este evident că cea mai importantă chestiune implicată în carte pentru Epoca Modernă se referă la explicarea, pe baza izvoarelor, a apartenenței Transilvaniei la România. Cu alte cuvinte, cititorul este invitat să înțeleagă cum și de ce s-a ajuns la mișcarea de emancipare națională a românilor, care a condus la integrarea Transilvaniei în Regatul României. Autorii
- 18 iulie 1711 – Bătălia de la Stănilești. Forțele ruso–române pierd bătălia cu turcii și Moldova a fost readusă sub dominație directă otomană - 18 iulie 2025
- 16 iulie 1479 – Ștefan cel Mare încheie construirea cetăţii Chilia Nouă - 16 iulie 2025
- 16 iulie 1894 – Guvernul maghiar, neputând tolera activitatea unui partid politic românesc, a dispus la 16 iulie 1894 dizolvarea Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria - 16 iulie 2025