În contextul „Anului omagial al pastorației românilor din afara României”, Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române organizează în perioada 8-11 decembrie,…
Azi este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii. Pe lângă milostenia sa, care a inspirat apariția…
Punctul de vedere explicitat al Patriarhiei Române referitor la certificatul digital UE privind Covid-19 (exprimat succint la întâlnirea cultelor religioase…
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spune că impunerea certificatului verde la locul de muncă este „o forțare și un abuz”. Ierarhul a mai…
Au fost selectaţi cei 34 de bursieri ai Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” din anul şcolar şi universitar 2021-2022 dintre cei 55 de…
Asociația Cataleya /Yris în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială Persoane cu Dizabilități – AEDOPS, reprezentată de dl. director…
Un tânăr și soția lui s-au întors din Germania pentru că Părintele Alexandru Balaban, Parohul din Dăeni, județul Tulcea,…
Vorbim despre creștinism cultural atunci când morala publică acceptată în societate și legile emise de parlament țin cont de credința…
Părintele Ștefan Mindea, neurochirurg de renume internațional, a participat la protestul de la Constanța împotriva vaccinării obligatorii, spunând că statul…
Povestirile biblice referitoare la Sodoma și a Gomora ar putea avea mai mult decât un sâmbure de adevăr. Cele…