In afara românilor din provinciile istorice, Iliescu si FSN-ul au tradat si aromânii din Balcani! Aromânii din Grecia sunt pe cale de dispariție!

Politica de asimilare forțată este dusă de greci cu o tenacitate și o sălbăticie de neimaginat între oameni normali! De la București aromânii nu primesc niciun sprijin, nici măcar de la Academia Română! În aceste condiții ei încearcă să intre sub protecția Uniunii Europene, ca nație lipsită de stat, de țară proprie, de țară „mamă”. Așa cum mai sunt în Europa bascii, de pildă.

Pentru asemenea limbi și națiuni, Uniunea Europeană are un program protecționist generos. Profesorului Vasile Barba îi aparține ideea de a se folosi de legislația europeană în materie de limbi naționale pentru a contracara șovinismul sălbatic al grecilor. Iar Academia Română se face complice cu Academia din Grecia, cea care tutelează „științific” acest veritabil genocid spiritual!

In afara românilor din provinciile istorice, Iliescu si FSN-ul au tradat si aromânii din Balcani!

Bănuiesc că autoritățile grecești sunt foarte mulțumite că se pot prezenta la Bruxelles cu comunicatul Academiei Române în dinți, pentru a anula orice încercare a aromânilor de a se salva de la o grecizare la care au rezistat de atâtea secole, de unii singuri, fără alt ajutor decât cel de sus! Un asemenea ajutor nu durează o veșnicie!

Așadar, grecii se pricep să-i cumpere pe trădători! Drept care, colegial, îl fac atent pe autorul Comunicatului și fac atentă întreaga suflare academică: ați tratat prea ușuratec cererea fraților noștri! Nu le-ați întins o mână de ajutor frățesc, ci ați dat mâna cu opresorii lor de la Atena! Asta v-a fost intenția? Dacă una ați vrut, și alta a ieșit, asta cum se numește?… Nu cumva incompetență? Suspiciunea poate fi însă chiar și mai gravă!

Sursa: ioncoja.ro

Articolul In afara românilor din provinciile istorice, Iliescu si FSN-ul au tradat si aromânii din Balcani! apare prima dată în Glasul.info.

Unul dintre momentele cele mai tragice și ultime ale existenței lui Iisus ca ființă omenească este acela în care, crucificat, Iisus cere apă. În trupul său secătuit de sânge, deshidratat, fiecare celulă plânge după o picătură de apă, lichidul primordial al vieții.

Precum se știe, soldații romani care îl păzeau pe Iisus în loc de apă i-au dat să bea oțet, exact „pe invers” de ceea ce Iisus ceruse și avea nevoie. În evanghelii avem următoarele relatări ale momentului:

1. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă acesta.

Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, umplându-l cu oțet și punânându-l într-un vîrf de trestie, îi da să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!… Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat  duhul. (Apud Matei)

2. La Marcu, text aproape identic.

3. La Luca: Și sta poporul privind. Iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; mântuiască-Se pe Sine Însuși dacă el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!… Și îl luau în rîs ostașii, apropiindu-se și aducându-I oțet și zicându-I: Dacă ești împăratul iudeilor, mântuiește-te pe tine însuți!…

4. La Ioan: După aceea, știind Iisus că de-acum toate s-au săvârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; atunci ei punând în jurul unei ramuri de isop un burete plin cu oțet, I l-au dus la gură. Deci, când a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a!… Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.

Un detaliu din filmul Răstignirii Domnului revizuit prin argumentul lingvistic oferit de graiul aromânilor!

Reacția, altminteri promptă a soldaților romani, este considerată, de 2000 de ani, ca probă de cinism extrem, de răutate și neomenie, de bestialitate tâmpă, cazonă, a unor brute cu chip de om! Gloria romană, a poporului care a făcut cel mai mult pentru civilizarea Terrei, inclusiv pentru răspândirea creștinismului, a avut întotdeauna de pierdut de pe urma acestui episod biblic, taxat de toți creștinii cu severitate.

Citind și recitind de-a lungul anilor povestea biblică a răstignirii Domnului, m-am împăcat destul de greu cu acest pasaj și, de fapt, cu întreg capitolul suferințelor îndurate de Iisus . Ca om, mi-e greu să admit, să înțeleg fapte de care nu mă simt în stare a le făptui. Am crescut cu teama că, fără voia mea, sub presiunea vieții, a hazardului, aș putea comite o vărsare de sânge sau aduce cuiva alte suferințe asemănătoare celor îndurate de Iisus.

M-am regăsit în duhul străbunilor când am aflat de la mama că tată-su, ciobanul Stan Licoi, născut la Rășinari și trecut la Domnul în Dobrogea, în satul Valea Neagră – azi Lumina, rostea două rugăciuni pe zi, în mod obișnuit: una seara, la culcare, alta dimineața. Și se ruga dimineața să-l ajute Dumnezeu să nu facă vreo faptă rea peste zi, în ziua care mijea dinspre Răsărit, să nu pricinuiască cuiva un necaz, o suferință… Iar seara mulțumea lui Dumnezeu că i-a fost ascultată și împlinită rugăciunea cu care își începuse ziua…

Zic dar că lectura acestui „capitol” biblic a mers totdeauna mai greu. La un moment dat m-am simțit chiar mușcat de „șarpele îndoielii”, mirându-mă de promptitudinea legionarului roman care a găsit așa de repede un vas cu oțet. Ce să caute un vas cu oțet la îndemâna soldaților care păzeau un crucificat, așteptându-l să-și dea sufletul?! Nu cumva… Doamne, ferește!, îmi ziceam și citeam grăbit mai departe, să nu cad în păcat zăbovind prea mult asupra acestui detaliu. Un detaliu și nimic mai mult!

Iată însă că norocul mi-a surîs și – cred eu, se vădește că de mirat nu m-am mirat degeaba. În locul cu pricina trebuie operată, foarte probabil, o mică și foarte însemnată corectură! Am mai spus-o și o mai spun o dată: numai proștii nu se miră!… Așa m-am mirat și eu de unde aveau soldații romani oțet asupra lor!

În urmă cu câteva luni, așadar, a apărut o carte intitulată Fondul principal lexical al Aromânei. Autor, un fost student, Nichita Vancea, pe grecește Vantsias. A fost teză de doctorat, condusă de domnul acad.Grigore Brâncuș. Față de teză, cartea este mai personală, mai bogată în ipoteze, îndeosebi etimologice, unele mai riscante, altele mai probabile. Dintre ele, una este sigur deosebită, mai ales în privința comentariului. Excepțională! Menită să-i aducă autorului o binemeritată faimă. Citez, așadar, de la pag. 313:

„Puscă („oțet”) < lat. posca

Un cuvînt cu totul deosebit!

Există numai în aromână, deși de origine latină. Lucru ce, zicem noi, subliniază importanța studierii variantei aromâne în contextul romanic.

Posca în latină era denumirea unei băuturi răcoritoare făcută din oțet amestecat cu apă și îndulcită cu miere, băutura legionarilor romani care, atunci când erau în formații de luptă, transpirau foarte abundent, din cauza armurilor grele ce le purtau, de aceea existau sclavi special însărcinați cu distribuirea – în burdufuri – a poscăi în rândul legionarilor chiar și-n timpul luptelor.

De ce oare s-a păstrat numai în aromână? Aromânii de astăzi sunt cumva urmașii legionarilor ce cuceriseră pentru Roma regiunea balcanică?

Acum, pusca armânească poate elucida o nedreptate a istoriei, un caz tipic de creare de „mituri” instigatoare la ură și resentimente religioase.

Copil fiind, uram modelul „legionarilor romani” din cauza profesorului de religie care, foarte plastic de altfel, își exprima imensa repulsie față de latini pentru faptul că, atunci când Christos, deja pe cruce fiind, spusese că îi este sete, legionarii romani, culmea cruzimii, i-au dat oțet, inumanii…

Iar acum pricepem că de fapt i-au dat posca, de milă tocmai…”

Acesta este textul prin care se lansează o ipoteză copleșitoare: gestul soldaților romani, înfierat vreme de două mii de ani, se salvează datorită cuvîntului aromânesc PUSCA, datorită unei etimologii! Un cuvînt care a dispărut din toate celelalte idiomuri romanice și s-a păstrat numai la ciobanii vlahi din Pind…

Și așa cum strămoșii acestor vlahi au echivalat posca din latină cu oțetul, zicându-i oțetului posca, iar mai târziu și până azi pusca, la fel martorii civili și ne-latini ai crucificării, neștiind ce era posca, dar mirosindu-le a oțet, vor fi crezut că soldații ceia chiar oțet i-au dat Mântuitorului, gest care nu putea fi înțeles decât ca o culme a cruzimii, a răutășii cinice, drăcești!

Îmi revine să adaug așadar la comentariul fostului meu student următoarele: faptul că pe lângă oțet (acetum, în latină), romanii mai foloseau și posca, o băutură răcoritoare, aflată în dotarea zilnică a soldaților romani, îndeosebi în zonele călduroase ale Imperiului, face din episodul acesta un argumnet deosebit de convingător privind istoricitatea, realitatea celor relatate. Face de rușine încercările unor nesăbuiți, în frunte cu un Friederic Engels, de a contesta Evangheliile, însăși existența Domnului Iisus.

Dacă cele relatate în Evanghelii ar fi invenții, rod al imaginației omenești, acea minte nu avea cum să conceapă povestea cu oțetul. Căci mintea acelui om, dacă cunoștea că soldații romani umblă la ei cu posca, ar fi știut și că acea posca nu era oțet și ar fi folosit  termenul potrivit.

Mincinosul – sau cel care scornește o poveste, un scenariu, are grijă să se facă crezut, să fie credibil. Iar dacă celui care, zic unii, a scornit evangheliile, i-ar fi trecut prin minte episodul cu oțetul, dacă s-ar fi gândit să introducă oțetul ca element component al inventatului supliciu christic de pe Golgota, acel talentat născocitor ar fi știut că prin textul său naște în mintea cititorului întrebarea: ce să caute oțetul în dotarea soldatului roman aflat în misiune de pază la crucea unui condamnat la moarte?

Textul său trebuia să facă verosimilă prezența oțetului, ca oțet, la îndemâna soldaților romani. Care soldați, precum scrie la Evanghelii, au reacționat imediat la suspinul trupului însetat. Prea prompt ca să fie în batjocură – îmi dau seama acum… Foarte prompt, așadar. În asemenea situație pui mâna pe ce-ți cade la îndemână. Și cum și de unde să aibă la îndemână soldatul roman un vas cu oțet?!…

Așadar, martorii civili ai crucificării au asistat la momentul când Iisus cere să bea ceva de sete, îi văd pe soldații romani grăbindu-se să-i ofere ceva, dar nu apă, așa cum te-ai fi așteptat, ci un lichid care mirosea a oțet. Iar după mintea martorilor, acel lichid care mirosea a oțet nu putea fi decât oțet! Și oțetul intră astfel în tradiția orală a celor petrecute acest episod, ulterior cuprins în textul evangheliștilor.

Nu e de mirare că s-a petrecut această neînțelegere, această decodare greșită a unui gest! La nivelul uman, asemenea neînțelegeri sunt firești și se petrec des. La nivelul sacru, mistic, al textului biblic, să descoperi în această inadvertență a mărturiei o confirmare, iar nu o infirmare a celor relatate, pare a fi un semn tainic, cu valoare de revelație, menit să ne întărească în credință. Sau, după caz, să-i readucă la credință pe scepticii înzestrați cu un spirit critic pustiitor de suflete. Nu întâmplător tînărul de la care a pornit această revelație, pentru mine sacră, este un „om al zilelor noastre”, aflat în pragul cedării dinaintea scientismului ateu.

Se pare că anodinul cuvînt machidonesc PUSCA, de la marginea Imperiului roman și a limbii latine, salvat ca prin miracol în vorbirea unor ciobani uitați de Dumnezeu și de lume, ne mai scoate o dată la limanul credinței sau, după caz, al meu, ne întărește.

Mulțumescu-ți, Doamne!

Sursa: Ion Coja

Articolul Un detaliu din filmul Răstignirii Domnului revizuit prin argumentul lingvistic oferit de graiul aromânilor! apare prima dată în Glasul.info.

A aparut cartea  lui Theodor Capidan –  “MacedoRomânii”  în format electronic.

Fişierele pdf se pot deschide cu aplicaţia Adobe Acrobat Reader (Windows, Unix, Macintosh).

Pentru accesare, click pe linkul de jos:

http://www.vistieria.ro/carti/istoria_romanilor/macedo-romanii.pdf

Theodor Capidan – “MacedoRomânii”

CARTEA LUI THEODOR CAPIDAN -”MACEDOROMANII”, IN FORMAT ELECTRONIC

Scurt fragment din carte:

“Macedoromânii reprezintă ramura meridională a poporului român. Identitatea lor ca neam cu Românii din ţară se întemeiază pe mărturii istorice şi realităţi lingvistice.
Din istorie se ştie că, aproape cu trei sute de ani înainte de cucerirea Daciei de către Romani, limba latină se răspân­dise în ţinuturile din sudul Dunării.

Când, după cucerirea Daciei, limba latină s’a întins şi în ţinuturile din stânga Du­nării, atunci romanizarea populaţiunilor traco-ilirice de pe ambele ţărmuri ale marelui fluviu a dus la formarea popo­rului român de astăzi.

Dacă această stare de atunci s’ar fi con­tinuat până în vremurile noastre, strămoşii Macedoromânilor n’ar fi fost împinşi de evenimente să apuce drumul spre sud, în ţinuturile muntoase ale Greciei, ci ar fi trăit în unitate teri­torială cu fraţii lor din Dacia.

Numai năvălirea barbarilor, în speţă a Slavilor, a făcut pe Macedoromâni să rămână izolaţi pentru totdeauna în sudul Peninsulei Balcanice.”

Sursa:

[1] cersipamantromanesc.wordpress.com

Articolul CARTEA LUI THEODOR CAPIDAN -”MACEDOROMANII”, IN FORMAT ELECTRONIC apare prima dată în Glasul.info.

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor – «ager, agrum» in lat.) etc.

Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro.

Zici mai usor aspun, decat spun,aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor dearomani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord – etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei –, acestia, deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani.

Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/ ”Aromanii”.

 Eminescu, insa, in numeroase articole din Timpul, le-a zis numaimacedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc.

Marele poet a vrut, se vede, sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia.

Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi.

Un miracol ca vorbesc si acum o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu etc.

Ce limba vorbesc aromânii?

Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armânlai/ ramâñilai zburim limba armâneasca/ramâneasca! 

Din aceasta propozitie doar vocabula “zburim” (“vorbim”, de la sl. suboru, ramas in dacoromâna doar in sobor (adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in România:Noi aromânii/ românii vorbim limba aromâneasca/ româneasca.

 Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Române scrie in acest sens: “Limba aromânilor este aromâna”, in sensul ca limba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba.

 De altfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putând disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare.

Apropos de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu, de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii.

El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromâne din Balcani), atunci cand nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.

Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.

Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor:limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin?

Si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie “Shaguna” iar aromanii trebuie sa se scrie “armânjilji”, si… “njic”? in loc de armâñilai, si ñic (aromânii si mic).

Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dânsii !

Mitropolitul Andrei Saguna, un aromân care si-a  legat viata de cea  a  românilor  ardeleni.

Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu.

Sa le luam pe rand. Masa aromânilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale României, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti români aproape conspirativ, bineinteles ca se stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic corect.

Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor românesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, odata cu transformarea României intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica.

Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei ca nu sunt români, de vreme ce România i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i români!

Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?”

Si, de aici pana la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromânii, nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas.

Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul !

Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromânii (“kuto-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizati pe vremea ocupatiei romane.

Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosi !

Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisa…).

Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec.

Pe cine sevesc insa keramopoliotii, aromâni de astazi, oameni cu carte, totusi… dar cu interese egoiste, personale?

Din pacate, acest curent – ca aromânii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios – in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea “fundamentalisti” aromâni ce au facut studii in limba româna, chiar studii universitare!

Din generatia vârstnica, instruiti in scolile românesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta româneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Românie pana in primul razboi mondial.

Numai ei, “fundamentalistii” vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o… “minoritate”, ca toate minoritatile!

Oare, sa nu stie acestia din urma ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba româna, dar si istoric al aromânilor?

Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul românesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.

Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor românilor, inclusiv aromânii !

Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre.

Care i-au socotit, fireste, români pe aromâni. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida “interpretare” a originii si limbii aromânilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromânilor, poporului român nu!

Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramâne argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromânii.

Limba esential româneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu.

In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromânii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba româna:

“Citez in privinta aceasta – subliniaza marele lingvist – cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata”.

Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand “Dimandarea Parinteasca” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromâni) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic românesc: “Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa…” si: “Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului…” etc. intre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!

Aromânii, prin urmare, sunt români si vorbesc un dialect românesc.

Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

Hristu Candroveanu

Sursa:

Articolul CINE SUNT AROMÂNII? apare prima dată în Glasul.info.

Aromanii sunt mandri de cei mai talentati membri ai acestei comunitati si au simtit nevoia sa arate asta printr-un cantec al artistului aroman Hrista Lupci, cantec intitulat “Cantec pentru Simona Halep / Song for Simona Halep“).

Cantecul a fost compus de catre Hrista Lupci pe vremea cand Simona Halep avea doar 12 ani dar deja se vedea in ea o viitoare campiona la tenis. Comunitatea aromanilor este recunoscuta ca fiind una foarte unita, membrii ei manifestand o solidaritate puternica. In acelasi cantec dedicat Simonei Halep sunt pomeniti si alti membrii de marca ai comunitatii cum ar fi Cristian Gatu, Ianis Zicu si Gheorghe(Gica) Hagi.

 

Iata si versurile in dialectul aroman al limbii romane:

 

“Armânlu a nostru, soi di aslan

 Îlu-avum pi Gica Hagi capitan

 Îlu-avum pi marili Gaţu Cristian

 Îlu-avem pi Ianis Zicu ca dailean

 Îlu-avem pi Ianis Zicu ca dailean 

Tu soia armâneascâ ma işi 

Unâ lilici tora fitrusi Halep Simona, ńicâ featâ armânâ 

Ţi s-amintă cu racheta tu mânâ 

Ţi s-amintă cu racheta tu mânâ

 La şasi ańi di tenis s-acâţă 

Ca s-gioacâ ghini di prota anviţă 

Tora doisprăḑ di ańi Simona-şi ari 

Di alti feati nu-ari antriţeari 

Di alti feati nu-ari antriţeari 

La mări turnei-n lumi anchisi 

La tuti Simona anâchisi 

Ta s-gioacâ tenis ea maşi ari doarâ

 Îi simiţâ di mari campioanâ

 Îi simiţâ di mari campioanâ Italia Simona anchisi San Giorgio, 

Trieste anâchisi Tu Franţa ş-tu a noastrâ 

Armânii Işi cu caplu-nḑeanâ ş-cu tińii 

Işi cu caplu-nḑeanâ ş-cu tińii 

Ma s-nu agârşeşţâ tini, feată bunâ 

S-nu agârşeşţâ câ ţâ hii armânâ 

Sâ ştii câ tini hii di prota soi 

Ţi canâ oarâ nu deadi nâpoi 

Ţi canâ oarâ nu deadi nâpoi 

Ta s-creşţâ mari noi ti aştiptăm 

Sâ ştii, Simona, armâńil’i ti vrem 

Ş-tut prota pi tini noi s-ti videm 

Ş-un altu cântic ma-mşat va ţ-adrăm 

Ş-un altu cântic ma-mşat va ţ-adrăm 

Armânlu a nostru, soi di aslan Îlu-avum pi 

Gica Hagi capitan Îlu-avum pi marili 

Gaţu Cristian Îlu-avem pi Ianis 

Zicu ca dailean Îlu-avem pi Ianis 

Zicu ca dailean Îlu-avem pi Ianis 

Zicu ţi-i cu noi Ş-Halep Simona ţi yini nâpoi 

Ş-Halep Simona yini di nâpoi”

 

Pe cat de mult ar trebui sa ne mandrim cu totii ca suntem conationali cu Simona Halep si sa-i multumim pentru felul in care ne reprezinta cu succes in lume, pe atat de mult constatam cu uimire si cu regret ca emisiunea de propaganda antiromaneasca a lui Sabin Gherman are un efect foarte nociv si distrugator asupra identitatii nationale si a solidaritatii dintre romani. Daca avem ceva foarte important de invatat de la comunitatea aromanilor acest lucru este solidaritatea. Iata ce poate spune intr-un comentariu postat pe site-ul gsp.ro un “roman” indoctrinat de aberatiile lui Sabin Gherman despre Simona Halep si despre alti sportivi romani:

 

 

Numai si pentru aceasta emisiune imbecila a lui Sabin Gherman si ne bucuram ca postul cu pricina a fost scos din grila firmei de cablu la care suntem abonati. Cum se poate ca acest individ care incita la asemenea acte mizerabile sa nu fie amendat de catre CNCD? CNA-ul de ce accepta o asemenea emisiune care este clar indreptata impotriva cetatenilor acestei tari?

 

Inca o data tinem sa apreciem si sa laudam solidaritatea si unitatea de care dau dovada membrii comunitatii aromanilor. Trebuie sa invatam cu toti romanii sa fim uniti, sa fim solidari si sa nu ne mai lasam dezbinati de tot felul de tembeli!

 

Surse:

————————-

1) http://boatseafarsharoteasca-video.info/videogallery/song-for-simona-halep

2) http://hristalupci.no-ip.org/

 

Articolul Aromanii i-au dedicat un cantec Simonei Halep apare prima dată în Glasul.info.

Despre aromani Petre Tutea spunea candva: “Aromanii sunt romani absoluti!”. Pana si macedoneanul Branislav Stefanoski spunea intr-una din cartile sale ca daco-româna si macedo-româna sunt dialecte ale aceleiasi limbi pelasgice, tracice, traco-dacice.Domnul Stefanoski, cunoaste in detaliu limba macedo-româna, fapt care-i permite sa descifreze cu usurinta textele vechi.

Un interviu destul de interesant, realizat la Krushevo, o frumoasa localitate din Macedonia aflata la aproximativ 1000 de metri altitudine, ne dezvaluie cateva teorii noi si informatii noi fata de ce se stia pana acum despre Dacia. Branislav Stefanoski este unul dintre cei mai dedicati istorici care au depus o munca asiduua pentru aflarea adevarului despre istoria adevarata a Daciei, venind cu teorii noi si interesante si cu argumente lingvistice noi si solide.

Aromanii sunt romani absoluti!

Articolul Aromanii sunt romani absoluti! apare prima dată în Glasul.info.