CINE SUNT AROMÂNII?
Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f…), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor «ager, agrum» in lat.) etc.
Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro.
Zici mai usor aspun, decat spun,aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor dearomani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/ Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i.H. Cezar l-a invins pe Pompei , acestia, deci, farserotii isi zic pur si simplu, ramañi, adica romani.
Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/ Aromanii.
Eminescu, insa, in numeroase articole din Timpul, le-a zis numaimacedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsMarele poet a vrut, se vede, sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia.
Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi.
Un miracol ca vorbesc si acum o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu etc.
Ce limba vorbesc aromânii?
Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armânlai/ ramâñilai zburim limba armâneasca/ramâneasca!
Din aceasta propozitie doar vocabula “zburim” (vorbim, de la sl. suboru, ramas in dacoromâna doar in sobor (adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in România:Noi aromânii/ românii vorbim limba aromâneasca/ româneasca.
Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Române scrie in acest sens: “Limba aromânilor este aromâna”, in sensul ca limba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba.
De altfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putând disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare.
Apropos de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu, de la Universitatea din Tübingen, face urmatoarele consideratii.
El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromâne din Balcani), atunci cand nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba.
Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.
Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dihònie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor:limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin?
Si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie “Shaguna” iar aromanii trebuie sa se scrie “armânjilji”, si… “njic”? in loc de armâñilai, si ñic (aromânii si mic).
Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dânsii !
Mitropolitul Andrei Saguna, un aromân care si-a legat viata de cea a românilor ardeleni.
Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu.
Sa le luam pe rand. Masa aromânilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale României, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti români aproape conspirativ, bineinteles ca se stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic corect.
Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor românesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, odata cu transformarea României intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica.
Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei ca nu sunt români, de vreme ce România i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i români!
Unii, cu care m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: “Atunci ai cui suntem noi…? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi…, chiar suntem orfani de tot?”
Si, de aici pana la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromânii, nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas.
Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul !
Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromânii (“kuto-vlahii”) ar fi de fapt… greci romanizati pe vremea ocupatiei romane.
Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a rosi !
Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud, deci chiar dincolo de Grecia propriu-zisa…).
Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec.
Pe cine sevesc insa keramopoliotii, aromâni de astazi, oameni cu carte, totusi… dar cu interese egoiste, personale?
Din pacate, acest curent ca aromânii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea “fundamentalisti” aromâni ce au facut studii in limba româna, chiar studii universitare!
Din generatia vârstnica, instruiti in scolile românesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta româneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Românie pana in primul razboi mondial.
Numai ei, “fundamentalistii” vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o… minoritate, ca toate minoritatile!
Oare, sa nu stie acestia din urma ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba româna, dar si istoric al aromânilor?
Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi… si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul românesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti.
Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor românilor, inclusiv aromânii !
Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor Bérard, Ami Boué, E.M. Cousinéry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre.
Care i-au socotit, fireste, români pe aromâni. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare. Deci, stupida “interpretare” a originii si limbii aromânilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromânilor, poporului român nu!
Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramâne argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromânii.
Limba esential româneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu.
In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromânii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba româna:
“Citez in privinta aceasta subliniaza marele lingvist cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. Récatas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-ñi me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-ñi me-aduna/ s-pre avra se-ñi-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata”.
Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand “Dimandarea Parinteasca” (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromâni) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic românesc: “Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa…” si: “Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului…” etc. intre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!
Aromânii, prin urmare, sunt români si vorbesc un dialect românesc.
Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.
Hristu Candroveanu
Sursa:
[1] cersipamantromanesc.wordpress.comAbonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
