În municipiul Carei, la distanță de aproape nouă ani de la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu de către ASTRA Carei, un fapt rușinos continuă să persiste: monumentul Poetului Național stă în întuneric. Noapte de noapte, Eminescu rămâne nevăzut, în timp ce monumentele identitare maghiare din oraș sunt iluminate corespunzător, puse în valoare și integrate firesc în peisajul urban. Această discrepanță nu este o simplă scăpare administrativă, ci un simptom al unei politici locale care tratează cultura românească drept secundară.

Românii din Carei plătesc aceleași taxe și impozite ca toți ceilalți cetățeni. Bugetul local nu este patrimoniul unei singure comunități, ci un bun comun, destinat să reflecte echilibrat identitățile care alcătuiesc orașul. A folosi resursele publice prioritar pentru întărirea unei singure identități culturale, ignorând simbolurile fundamentale ale celeilalte, înseamnă a crea o ierarhie nedreaptă a cetățenilor. Înseamnă a transmite, tacit, că unii sunt „mai egali” decât alții.

Mihai Eminescu nu este un monument de partid și nici o figură conjuncturală. Este coloana vertebrală a culturii române, conștiința limbii și a spiritului nostru. A-l ține în întuneric nu este doar o ofensă adusă românilor din Carei, ci o jignire adusă ideii de conviețuire onestă. Respectul reciproc începe cu recunoașterea simbolurilor fiecăruia și cu tratamentul egal al acestora în spațiul public.

Nu cerem privilegii. Cerem normalitate. Cerem ca bustul lui Mihai Eminescu să fie iluminat așa cum sunt iluminate toate monumentele maghiare din Carei. Cerem ca administrația locală să înceteze practicile discriminatorii și să dovedească, prin fapte, că reprezintă întreaga comunitate. Gata cu dublul standard. Gata cu șovinismul și antiromânismul mascat în indiferență administrativă.

Lumina nu este un capriciu estetic; este un semn de respect. Să fie lumină pentru Eminescu! Să fie lumină pentru demnitatea românilor din Carei și pentru ideea simplă, dar esențială, că într-un oraș european toți cetățenii au dreptul la recunoaștere egală în propria lor casă.

De pe 14 octombrie 2017, atunci când a fost dezvelit de ASTRA Carei, bustul lui Mihai Eminescu din Carei stă în întuneric, în vreme ce toate monumentele maghiare din Carei sunt iluminate în mod corespunzător. În ciuda faptului că și românii plătesc taxe și impozite la Carei, municipalitatea locală se folosește de taxele și impozitele locale prioritar pentru a întări identitatea culturală maghiară în oraș, ignorând obiectivele culturale sau monumentele identitare românești, de parcă românii din Carei ar fi cetățeni de mâna a doua sau a treia în municipiu. Cerem să fie iluminat și bustul lui Mihai Eminescu din Carei așa cum sunt iluminate corespunzător pe timp de noapte și monumentele maghiare! Gata cu discriminarea, gata cu șovinismul și antiromânismul UDMR! Să fie lumină pentru EMINESCU!

Fandel Mihai, președintele Partidului Glasul Neamului

www.glasulneamului.ro

Articolul Să fie lumină pentru EMINESCU! apare prima dată în Glasul.info.

S-a declanșat alarma la Târgu Jiu pentru un gest care, în mod normal, ar fi trebuit să țină exclusiv de respectul față de cultură: depunerea unei coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu. Înainte să se alarmeze Poliția, s-a alarmat presa locală, amplificând inutil un fapt banal, ca și cum orașul ar fi fost amenințat de o conspirație majoră. Mai lipsea celebrul slogan panicard „Vin rușii!”, pentru ca tabloul să fie complet. Într-o societate deja tensionată, exagerarea unor gesturi simbolice riscă să devină mai periculoasă decât gestul în sine.

Relatarea oficială este, paradoxal, o demonstrație a lipsei oricărui pericol real: nu au existat distrugeri, nu au fost acte de violență, nu a fost tulburată ordinea publică și nu există indicii privind un pericol iminent. Cu toate acestea, se fac „verificări” pentru a stabili contextul și eventualele încălcări ale legii. Se naște, firesc, întrebarea: ce anume trebuie verificat atunci când cineva depune o coroană de flori la un monument al unui poet național? De când a devenit omagierea culturii un potențial risc pentru siguranța publică?

Mai mult, situația capătă accente absurde dacă privim comparația cu Bucureștiul. Aceeași entitate, „Comandamentul Vlad Țepeș”, a depus o coroană similară la mormântul lui Eminescu din Cimitirul Bellu, fără ca cineva să se alarmeze, fără intervenții spectaculoase, fără titluri panicarde. La Târgu Jiu, însă, o simplă coroană a devenit subiect de suspiciune și alertă publică. Această discrepanță ridică serioase semne de întrebare despre coerența reacțiilor instituționale și despre rolul presei în amplificarea fricii. Nu există nicio hotărâre judecătorească prin care Asociația „Vlad Țepeș” să fie interzisă, așadar această organizație are dreptul să depună coroane de flori și să își desfășoare activitatea în conformitate cu legea.

Este legitim ca autoritățile să fie vigilente și să trateze cu responsabilitate orice sesizare. Dar vigilența nu trebuie să alunece în ridicol și nici să transforme gesturile simbolice pașnice în pseudo-amenințări. Exprimarea opiniilor și a respectului față de valori culturale este garantată de lege. Atunci când nu există fapte concrete care să afecteze ordinea publică, reacțiile exagerate nu fac decât să alimenteze neîncrederea și să creeze artificial senzația de pericol.

În loc să ne alarmăm pentru o coroană de flori, poate ar fi mai util să ne întrebăm de ce reflexul suspiciunii a ajuns să domine spațiul public. O societate matură nu vede în fiecare gest simbolic un complot și nu transformă normalitatea într-un motiv de panică. Respectul pentru Eminescu nu ar trebui să declanșeze sirenele fricii, ci să ne reamintească faptul că rațiunea, echilibrul și spiritul critic sunt esențiale într-o comunitate care vrea să rămână sănătoasă și liberă.

 Andrei Popete Pătrașcu, ian. 18, 2026

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Articolul Depunerea unei coroane de flori, anchetată la Târgu Jiu apare prima dată în Glasul.info.

A trecut și Ziua Culturii Naționale și totodată ziua de naștere a marelui poet național Mihai Eminescu. Au fost foarte multe manifestări în țară prin multe județe dedicate împlinirii a 175 de ani de la nașterea luceafărului poeziei românești, poetul Mihai Eminescu.

Nu poate decât să ne bucure faptul că în acest an am văzut o mobilizare imensă și voință patriotică de a-l cinsti așa cum se cuvine. Încă nu știm dacă e din cauza schimbării paradigmei la nivel mondial, a trendului suveranist, însă vrem să credem că toate manifestările au pornit din suflet și din aprecierea pentru opera și pentru ceea ce a reprezentat ca om, ca poet, jurnalist și scriitor, Mihai Eminescu.

Un singur lucru a umbrit puțin toate aceste manifestări care s-au desfășurat la nivel național, într-un număr vizibil mai mare ca oricând, manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale în România și zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu: situația statuii lui Eminescu din fața Teatrului Național din Cluj-Napoca. După niște așa zise “restaurări” heirupiste prin Cluj-Napoca, unele dictate de proiectele unui pierde vară numit arhitect, de origine maghiară, premiat de către Budapesta pentru servicii aduse Ungariei, mai multe statui și monumente românești au avut de suferit. Bustul lui Emil Racoviță ajunsese lângă WC-ul unui liceu fără să se știe dacă va mai fi amplasat vreodată pe vechiul lui plasament, statuile lui Iuliu Maniu, Lucian Blaga, Școala Ardeleană și Mihai Eminescu scoase de pe plasamentul lor și atunci când au fost repuse au fost amplasate în bătaie de joc, fără soclurile lor, fără postament, fără semnătura olografă la statuia lui Mihai Eminescu și fără plăcile pe care scria numele lor și anii între care au trăit.

În aceeași perioadă au fost ridicate în Cluj-Napoca niște statui pentru personalități maghiare, care însă au fost puse în valoare cu mult respect, cu socluri, plăci cu numele personalităților maghiare, totul ca la carte. Mai mult, statuile respective au beneficiat și de amplasarea în niște zone foarte bune ale orașului, cu vizibilitate și vad bun, numai bune de pus în valoare.

Partea unde avem de a face cu o adevărată bătaie de joc vine la statuia lui Mihai Eminescu, unde statuia a fost lăsată mai multe luni de zile fără vreo plăcuță cu numele său, iar când în cele din urmă autoritățile din primărie au pus o placă la protestele opiniei publice cu numele lui Eminescu, au pus în bătaie de joc o chinezărie din acelea ieftine folosite pentru birouri, deci o placă pentru interior. De fapt singurul protest a fost făcut în fața statuii de către două persoane: jurnalista Daniela Ciută de la Buletin de Carei și actorul Emanuel Petran, de la Teatrul Național din Cluj.

Normal, din cauza vremii placa s-a deteriorat foarte rapid, astfel că astăzi este atât de oxidată încât nu se mai vede numele pe placă, iar metalul plăcii arată de parcă ar fi fost adus de la un centru de reciclare.

Situația aceasta persistă așa cum v-am spus deja de prea multă vreme și nu există deloc semne că s-ar schimba lucrurile cu ceva. Asta nu a împiedicat cortegiul epigonilor de la PNL în frunte cu primarul Emil Boc să-și facă apariția la statuia lui Eminescu prefăcându-le că le pasă de Eminescu și de Ziua Culturii Naționale! Pe noi nu ne-au convins! Nu atâta vreme cât nu-i arată respectul cuvenit lui Eminescu, însă și-l arată pentru statuile personalităților maghiare!

Deci, cum pot dormi liniștiți noaptea cei de la Academia Română știind că Eminescu este batjocorit la Cluj?

Articolul Cum pot dormi liniștiți noaptea cei de la Academia Română știind că Eminescu este batjocorit la Cluj? apare prima dată în Glasul.info.

O înverșunare antiromânească demnă de un catâr prost s-a manifestat vreme de mai mult de un deceniu deja la Oradea. Ilie Bolojan s-a transformat într-un adevărat satrap al antiromânismului la Oradea.

Rând pe rând i-au căzut victime aproape toate reperele identitare românești importante din Oradea: s-a luptat și a batjocorit rând pe rând monumentele sau statuile dedicate unor personalități marcante ale istoriei sau culturii românești, începând cu Emanuil Gojdu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, etc. Și toate astea în contrapartidă cu instalarea de statui, monumente și inscripții pentru Ungaria, inclusiv simboluri ale Ungariei Mari, deci propagandă pe față pentru destrămarea teritorială a României!

Hungariada lui Ilie Bolojan la Oradea culminează cu montarea Alegoriei Ungariei Mari pe fațada Teatrului Național din Oradea

Revenind la hungariada lui Ilie Bolojan la Oradea, statuia lui Mihai Eminescu din Oradea a fost ținută de către acest antiromân cu spume timp de șapte ani între scânduri, ca și cum l-ar fi închis pe Eminescu într-un sicriu. Spațiul din jurul statuii a fost închis strategic cu garduri de plasă metalică de genul celor folosite pe șantierele de construcții, pentru a nu se putea nimeni apropia de statuia lui Eminescu pentru a-l sărbători pe 15 ianuarie de Ziua Culturii Naționale sau să-i comemoreze moartea pe 15 iunie.

Deci a fost nevoie să plece Bolojan de la Oradea pentru a fi eliberat și cinstit așa cum se cuvine Mihai Eminescu?

După 7 ani de “foamete” culturală și plecarea lui Bolojan, la Oradea Eminescu a fost în sfârșit cinstit așa cum se cuvine!

“După 7 ani în care statuia poetului național a fost închisă într-un dulap de scândură brută de la Vadul Crișului, Mihai Eminescu este din nou mentorul cultural și spiritual al poporului român din municipiul Oradea, jud. Bihor, România. O mare manifestare cultura-artistică a sărbătorit ieri “ieșirea” celor din Oradea din dulap. Trăiască Nația.”, a scris pe facebook Mircea Cosma, fostul președinte al CJ Prahova

Foto: Facebook / Mircea Cosma

Abia când va scăpa România peste tot de primari precum Bolojan, Boc, Hava, Falcă, Chirica, se va putea manifesta și românismul în voie! Rele zile a ajuns poporul român cu aceste mizerii de oameni!

Articolul A fost nevoie să plece Bolojan de la Oradea pentru a fi cinstit cum se cuvine Eminescu? apare prima dată în Glasul.info.

Se apropie 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. În țară au loc numeroase manifestări, se demarează noi proiecte culturale.  Un mare scriitor invitat la Satu Mare spunea că fără  cultură, la fel ca în orice altă reședință de județ, Satu Mare este doar un sat mai mare.  Nimeni nu vrea acest lucru.

Oamenii din instituțiile de cultură, asociațiile culturale, șefii de instituții, autoritățile locale, se străduiesc să mențină Satu Mare printre locurile în care cultura este la loc de cinste. Lipsește însă ceva: municipiul Satu Mare este printre foarte puținele reședințe de județ din România în care poetul național Eminescu nu are un monument. Anul trecut bustul poetului național al Ungariei Petőfi Sandor, a fost înlocuit cu o sculptură monumentală. Același lucru se va realiza anul acesta pentru poetul național Mihai Eminescu de la a cărui naștere se împlinesc 175 de ani.

            Sub deviza SUSȚINEM RIDICAREA UNUI MONUMENT EMINESCU LA SATU MARE vineri, 10 ianuarie 2025, ora 15.00 vă invităm la Centrul Multicultural Poesis, (strada Mircea cel Bătrân nr. 9-11) la aniversarea a 35 de ani de la apariția primelor reviste  de cultură din Satu Mare după căderea regimului comunist, SOLSTIȚIU, POESIS și PLEIADE.

Săptămânalul Solstițiu a fost continuat de cotidianul „Informația Zilei”, revista „Pleiade” a devenit „Acolada”, iar revista „Poesis” își păstrează titlul de 35 de ani.

Trebuie menționate și ziarele care s-au înscris încă din timpul evenimentelor din decembrie 1989  în rândul publicațiilor democratice, libere, Gazeta de Nord Vest” și Friss Ujsag, ziar în limba maghiară care, din păcate, și-a încetat apariția.

 Readucerea în actualitate a momentelor care au marcat trecerea de la dictatură la democrație se încadrează în manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale.

În 15 ianuarie se împlinesc 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

            Cu această ocazie inițiem adunarea de semnături pentru susținerea proiectului UN MONUMENT EMINESCU LA SATU MARE. Fără un monument dedicat poetului național Mihai Eminescu,  Satu Mare rămâne la nivelul unei comune, a unui mic oraș provincial.

În Satu Mare, în fața liceului Eminescu a fost inaugurat  un prim bust acum o sută de ani, în anul 1924, realizat de  sculptorul Kaiszler, lucrare dispărută în furtunile istoriei. Mai târziu, în anul 1958, s-a instalat un nou bust realizat de un sculptor necunoscut, fără operă, Mircea Bogdan, devenit actor comic în filme precum  „Haiducii”, „Comedie fantastică” sau „De-aș fi Harap Alb”.

Mihai Eminescu, la Satu Mare,  merită mai mult decât un bust. Eminescu merită un monument într-un loc public. Participanții la evenimentul încadrat în Zilele Culturii Naționale, vor semna un document prin care se deschide lista pentru susținerea proiectului UN MONUMENT EMINESCU LA SATU MARE. 

             Grupul de inițiativă va fi validat la adunarea de vineri, 10 ianuarie, urmând ca apoi să se adune semnăturile pentru susținerea acestui proiect vital pentru viața culturală din județul Satu Mare.

Sunt invitați în primul rând reprezentanții autorităților locale, prefectul județului, președintele Consiliului Județean, primarul municipiului Satu Mare, parlamentarii care reprezintă județul Satu Mare, scriitorii, ziariștii, istoricii, artiștii, oamenii de cultură  sătmăreni, conducerile instituțiilor de cultură, asociațiile culturale non-guvernamentale, și nu în ultimul rând oamenii de afaceri care pot susține acest proiect.

            Invitațiile sunt lansate de revistele Poesis și Acolada, de ziarele Informația Zilei și Gazeta de Nord Vest.

 Lista pentru inițiatori rămâne deschisă. Va fi completată la adunarea de vineri, 10 ianuarie, de la Centrul multicultural Poesis.             

Preluare Buletin de Carei

Articolul Inițiativă românească: Ridicarea unui monument al lui EMINESCU la Satu Mare apare prima dată în Glasul.info.

06/2024 TRAIAN HORIA

REPORTER: Pentru cazul când ești guralivă, fă-ți o prezentare în 10 cuvinte.
JULIA BLAGA: Ca sǎ încep cu vremurile mai apropiate, aş pleca de la nume. Port numele soțului meu cu cinste, Blaga. Parcǎ mi-a fost cumva predestinat acest nume. Iubesc literatura, oamenii, natura, muzica, arta, frumosul… Nu știu unde se termină dragostea mea pentru literatură şi unde începe iubirea pentru muzică. Dragostea mea pentru litere și mai târziu pentru cuvinte, a prins contur încă din pruncie. Măcar că am început să scriu la o vârstă fragedă, primele articole și fragmente din romanele scrise le-am publicat doar în anii studenției, în cadrul Cenaclului Literar de la Oradea. Apoi a urmat o tăcere adâncă, în care am scris doar pentru mine. În prezent, sunt fondatoarea proiectului V.S.C.A- Vocea scriitorilor creștini din Austria și autoare a cărților “Între tăcere și cuvânt“ și “Regândește. Gândirea dirijează trăirea.” Fiind în diaspora şi lipsindu-mi cenaclul literar din România, m-am gândit sǎ implementez un astfel de concept printre români care sunt născuți în Austria sau care și-au petrecut ani din viață în aceasta țarǎ. Funcționează! Am cunoscut aici alți scriitori înzestrați şi o oază de libertate în exprimare şi în scris.

REPORTER: Mergi în vizite și te „holbezi” să afli dacă are ăla cărți acasă, asta m-a distrat. Bun. „Holbarea”, ca proces cognitiv, ajută cunoașterea luciferică sau pe cea paradisiacă?
JULIA BLAGA: “Holbarea”, înainte de orice, este o modalitate de a-mi face o primă impresie despre o casǎ, nu despre oameni. Apoi, dupǎ ce ochii se obișnuiesc cu tabloul sterp sau plin de cǎrți, are loc procesul de cunoaștere lucifericǎ. În esență, însǎ, când mǎ gândesc la cǎrți, există aproape întotdeauna o trecere de la cunoașterea lucifericǎ la cea paradisiacǎ. Depinde foarte mult de profunzimea cǎrții şi surplusul de valoare pe care îl aduce un autor.

REPORTER: Aș vrea să te buimăcesc cu o întrebare acum și nu-mi vine în minte decât una de activism social. Ești pro-Viață sau pro-avort? Un mic argument pentru răspunsul tău se impune.
JULIA BLAGA: Pro-Viață, fără să stau pe gânduri. Protejarea și promovarea vieţii umane, a familiei şi a vocaţiei parentale, în special a dreptului la viaţă al tuturor fiinţelor umane de la concepţie până la moartea naturalǎ, este una din valorile pe care mi le-am însușit încă din fragedă copilărie. Dumnezeu este singurul care are dreptul sǎ curme firul vieții. De ce? Simplu. Pentru cǎ El a creat viața.

REPORTER: În ce etapă a vieții ai cunoscut Biblia și în ce mod ți-a marcat viața?
JULIA BLAGA: Dacă stau să mă gândesc mai bine, Biblia m-a cunoscut pe mine, apoi eu. Biblia nu este o carte care are impact o datǎ asupra ta, apoi nu iți mai comunică nimic. Spre uimirea multora, Biblia te regăsește din nou și din nou, te hrănește sufletește și îți vorbește zilnic. Am avut întotdeauna o Biblie în casă însǎ, ca și copil, nu aveam voie să pun mâna pe ea. În perioada comunismului, Biblia a fost una dintre cele mai prețioase cǎrți, iar mama mea o păzea cu dibăcie, de frica de a nu fi distrusă. Aşa am ajuns sǎ fur prima mea carte, o Biblie mare cu coperți negre, pe care o studiez până în ziua de astăzi. Odată ce te laşi atins şi pătruns de mesajul Scripturii, nu mai există cale de întoarcere. În mare parte, tot ceea ce sunt eu astăzi se datorează lui Dumnezeu şi Cuvântului Sǎu, Biblia. Deci, când spun Biblie, spun transformare radicalǎ.

REPORTER: Este creștinul de duminică, acela care merge la biserică doar ca să numere pantofi și icoane. Cum comentezi tu perpetuarea acestei „specii” de credincios și care este distanța de la el la ateu?
JULIA BLAGA: Există multe motive pentru care oamenii merg la biserică. Când spun „biserică” mǎ refer strict la clădirea în care se adună enoriașii, pentru cǎ, din punct de vedere Biblic, noi suntem biserica lui Dumnezeu, sufletele ce o alcătuiesc, nu pietrele ce servesc la construirea unei clădiri. Unii merg pentru împăcarea conştiinței, alții merg pentru cǎ sunt forțați de părinți sau de împrejurări, dar există şi oamenii cu inimă sinceră care caută cu adevărat părtășia cu Dumnezeu. Creștinul adevărat, însǎ, nu trebuie să aștepte sǎ vină Duminica pentru a se închina, el o face în fiecare zi. Perpetuarea acestei “specii” de credincioși, dacă îmi dai voie să-ți reproduc cuvintele, sau credincioșii de duminica, ar fi un fenomen primejdios. Creștinii nu se fabrică pe bandă rulantă, ci există un proces de prelucrare și șlefuire a omului lăuntric: doar după aceea poți să-ți însușești eticheta aceasta de creștin. Totuși, atât timp cât oamenii merg la biserică, mai există o speranță. Oamenii aleg sǎ nu mai creadă în nimic, declarându-se astfel atei, pentru cǎ este convenabil pentru conștiința lor. Mulți atei susțin că lipsa existenței unei divinități este mult mai probabilă decât existența acesteia. Din ce motive? Dacă nu existǎ Divinitatea, nu există judecată. Nu există judecată, nu există pedeapsă. Nu există pedeapsă, atunci există destrăbălare și trăire dezordonată. Ateiștii nu fac altceva decât să conteste afirmațiile teiștilor. Iar ca să revin la întrebare ta, calea unora spre ateism nu este lungă, ci dimpotrivă.

REPORTER: Vor femei în politică, e trendy, cică ele au un instinct al evitării de riscuri mult mai dezvoltat.
JULIA BLAGA: În ultimii 20 de ani, ponderea femeilor în posturi de conducere la nivel înalt a crescut constant, ceea ce pe mine mă marchează. Deși cred în egalitatea de gen, în procesul decizional politic, afirmația de sus mi se pare puțin exagerată. Este într-adevăr un trend, dar nu știu dacă trendul acesta s-a născut din traumele femeilor care secole la rând nu au avut aceleași drepturi ca bărbații, sau dacă mișcare feministă încearcă să acapareze tot ce a mai rămas masculin în țară. Să-mi fie cu iertare!

REPORTER: Ce zice instinctul tău adaptat, dă-ne o predicție politică. Ce partid sau Coaliție crezi că va câștiga alegerile de anul acesta din România?
JULIA BLAGA: Sunt depășite competențele mele politice. De regulă, știm cine câștigă. Nu este cel ce are cele mai multe voturi… Dând un răspuns, ar fi ca și cum aș juca Alba-Neagra. Deci, prefer tăcerea.

REPORTER: O întrebare de salon literar. Care este scriitorul european preferat și care este cartea pre care ai citit-o cel mai recent?
JULIA BLAGA: Alegând un singur scriitor, e ca şi cum aş alege același fel de mâncare tot anul. Ceea ce ar fi o pedeapsă cruntă pentru mine. Dacă ar fi totuși să marchez un nume, unul care a avut un impact puternic asupra mea, l-aș alege pe William Gurnall. Nu de alta, dar e decedat demult şi nu mai ridică suspiciuni și alte semne de întrebare precum unii dintre cei rămași în viață. E de știut că autorii buni se citesc după ce au plecat, nu în timpul vieții. Citesc în prezent “Vise năruite” de Larry Crabb și în paralel cu această carte, mai am “Când ți s-a greșit” de Erwin W. Lutzer și “Rostul omului”, de A.W. Tozer. Sunt un cititor poligamic, trebuie să citesc mai multe cărți deodată, altfel mă plictisesc.

REPORTER: Ce ești la începuturile tale: româncă, jurnalistă sau scriitoare?
JULIA BLAGA: Mă întorc adesea la primul verset din Biblie: „La început, Dumnezeu…” . Înainte de a fi ceva sau cineva, sunt copil al lui Dumnezeu. Și nu spun asta pentru că dă bine într-un interviu, ci pentru că este o realitate de necontestat. Că El a ales să mă nasc în România a fost o cinste. Sunt mândră că sunt româncă, apoi am gânduri cumpătate cu privire la darul meu de a scrie, pe care îl șlefuiesc mereu pentru a fi o sursă de viață pentru cei ce îmi citesc cărțile sau articolele.

REPORTER: Locuiești între prusaci. Te-a disciplinat viața acolo?
JULIA BLAGA: Începutul a fost o provocare, o luptă continuă între ce sunt și cine sunt. Anii au trecut și am început să am sentimentul că sunt “acasă”. Asta, însă, se datorează comunității de români din Austria. Cenaclul literar, lansările de carte, programele religioase și altele similare, toate desfășurate în limba ta maternă, nu te lasă să duci dorul țarii natale. Nu, deocamdată. Dar, ca să răspund la întrebarea ta, Austria m-a disciplinat în multe aspecte.

REPORTER: Cum comentezi tu atacurile unor roboței progresiști împotriva lui Eminescu?
JULIA BLAGA: Revoltător. Detractorii lui Eminescu atacă în haită, ca lupii, iar mișcarea aceasta de “demitizare” a Poetului Național seamănă foarte mult cu un război anti-cultură. Nu este ceva nou, de azi sau de ieri, iar în decursul ultimilor 30- 40 de ani au existat diverse voci care s-au luptat până acolo încât să-l scoată din manualele de literatură. O țară fără cultură este stearpă. Pe cât crește tehnologia, pe atât scade și gradul de cultură, bun-simț și inteligență. De ce să îți folosești creierul când Inteligența Artificială o poate face pentru tine? De ce să păstrezi valori literare când le poți înlocui cu iluzii progresiste?

REPORTER: Ți-am citit din texte, ești parcă mereu tristă pentru serbările din zori.
JULIA BLAGA: În tristețea aceasta s-ar putea ascunde un bob din spiritul mioritic, tipic românesc, dar poate ascunde și o latură a personalității mele. Personal, nu mă consider o persoană tristă, ci mai degrabă profundă, analitică, gânditoare. Totodată, mi-am însușit inconștient câteva caracteristici literare ale unor scriitori români. Dacă vorbim despre cei trei beta Bacovia, Barbu și Blaga, aș spune că în articolele şi cărțile mele predomină Bacovia cu melancolia lui, Blaga cu filozofia sa și Barbu cu ermetismul său specific. Sper sǎ nu citească aceste rânduri un critic literar… ci doar urmăritorii mei de pe blog.

REPORTER: Ce ți-a oferit blogosfera, dincolo de orizonturile de așteptare metafizică?
JULIA BLAGA: Un spațiu de gândire. O voce. Libertate în exprimare și conectivitate.

REPORTER: Ar trebui să ne îngrijoreze fenomenul „Cancel Culture„?
JULIA BLAGA: Meditez la întrebarea asta. În momentul de față nu îmi pare o amenințare. Chiar conceptul în sine, măcar că s-a răspândit cu iuțeală, nu este încă bine definit. În timp ce unii consideră „Cancel Culture” („Șterge Cultura”, lb. engl., n.n.) ca pe un act de libertate de exprimare, conservatorii au identificat conceptul ca fiind o amenințare la adresa libertății de exprimare. Termenul a fost și este folosit în mare parte pe social-media ca să stabilească un soi de dreptate socială. Ce se ascunde exact în spatele acestui fenomen este incertitudine.

REPORTER: Dă-ne un plan de viitor despre care știi sigur că nu se va împlini.
JULIA BLAGA: Să devin milionară (râde, n.n.)

REPORTER: Un mesaj optimist pentru generațiile care vor să vină. În România.
JULIA BLAGA: Chibzuiește-ți timpul fără remușcări, drept și fără judecată, oriunde te-ai afla. Organizează-ți viața înțelept, după codul si regulile divine, iar mai presus de toate, iubește… Iubește cu toată plinătatea până nu va mai fi nevoie să te prefaci. Iar dacă dorul după țara ta natală te mistuie, fă-ți bagajul.

Parteneriat Ziua Cultural

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Articolul PE-REPEDE-ÎNAINTE CU SCRIITOAREA JULIA BLAGA (AUSTRIA): „Eminescu a fost atacat în haită. Seamănă a război anti-cultură” apare prima dată în Glasul.info.

“De Ziua Europeană a Statisticii, 20 octombrie, Institutul Național de Statistică lansează cartea ”Eminescu, profesor de statistică”. Autori: Tudorel Andrei, Cristi Șelaru și Vladimir Alexandrescu

Această carte de excepție este disponibilă într-o ediție bilingvă, în limbile română și engleză, pentru a putea fi apreciată și de publicul internațional.

Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Academiei Române, începând cu ora 11:00. Veți avea ocazia să vă alăturați autorilor și specialiștilor în statistică și cultură românească pentru a discuta și a descoperi conexiunile surprinzătoare dintre Mihai Eminescu și domeniul esențial al statisticii.

Alăturați-vă în această zi specială pentru a sărbători Ziua Europeană a Statisticii și pentru a descoperi latura mai puțin cunoscută a marelui poet Mihai Eminescu, în calitate de profesor de statistică.”, se arată în comunicatul postat pe pagina de facebook a Institutului Național de Statistică

20 Octombrie – Lansare de carte, ”Eminescu, profesor de statistică”, Foto: Facebook / Institutul Național de Statistică

Articolul 20 Octombrie – Lansare de carte, ”Eminescu, profesor de statistică” apare prima dată în Glasul.info.

Pentru atitudinea sa antiromânească față de monumentele românești din Cluj-Napoca, pe Emil Boc se pun toate tunurile. Statuile lui Eminescu și Blaga lăsate de Boc fără soclu și fără plăcile cu numele lor iscă un scandal mai mare decât Untold: “Am trecut pe acolo și parcă sunt doi anonimi care sunt pe cale să ia un taxi, doi străini”, scrie o clujeană pe contul ei de socializare.

Articolul Statuile lui Eminescu și Blaga lăsate de Boc fără soclu și plăcile cu numele lor iscă un scandal mai mare decât Untold: “Am trecut pe acolo și parcă sunt doi anonimi care sunt pe cale să ia un taxi, doi străini” apare prima dată în Glasul.info.

de Claudiu Dumitrache

Se cunoaște faptul că România are un ritm interior puțin neînțeles, atât din trecut, cât și din prezent – din exterior, rămânând la înțelegerea fiecăruia, după experiența proprie a vieții, ce înseamnă a fi român. Dar acest ritm este firesc oricărui om, de fapt, chiar dacă uneori e mai anevoios. Poporul român a izvorât din tainele creștine, pe care unii le-au primit cu smerenie, bucurându-se (”Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” – Ioan 20,29), dar pe care alții le-au cercetat, rezervându-și mai mult timp de meditație asupra rădăcinilor și fiind nevoie să experimenteze tainele ceva vreme (”Pentru că M-ai văzut ai crezut” – Ioan 20,29).

Așa cum spune academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, ”modernitatea este construită pe tradiție”, iar cine se aventurează în modernitate fără să cunoască tradiția, rătăcește și nimic nu află. Nici sfinții nu au fost cu toții sfinți din primii ani ai vieții, ci au ajuns să fie astfel datorită experienței sacrului, experiență care a fost mărturisitoare, unii murind pentru credința lor și devenind eterni în Cer, dar și pe Pământ.

De Ziua Națională a Culturii Române avem de înțeles un simbol puternic, un mesaj profund a ceea ce înseamnă a fi român. Acest mesaj este însuși Mihai Eminescu, a cărui serbare de existență este Ziua Națională a Culturii Române – 15 ianuarie. Reprezentant al culturii, misticii, spiritualității, limbii și gândirii române din ultimele secole, Eminescu este, acum, exemplul fiecărui cetățean care-și asumă calitatea de român într-o țară a diversităților. A fi român, după viața lui Mihai Eminescu, înseamnă a te îndoi, a cerceta și a nu crede tot ce vezi și auzi. A fi român înseamnă a fi sceptic, analitic, un căutător al adevărului.

Ascensiunea sau tranziția aceasta – de la scepticism sau rătăcire la mărturisire – este firească fiecăruia dintre noi, cei care căutăm să pătrundem în esențele a ceea ce suntem, să aflăm ce suntem chemați să devenim. Ori că citim Sfânta Scriptură, ori Filocalia sau Patericul, ori viața Sfântului Daniil Sihastrul cu a lui Ștefan cel Mare, ori a Brâncovenilor sau a lui Neagoe Basarab, vom înțelege același lucru – suntem chemați să devenim eterni, să fim lumină, afirmând:

”Creștinismul nu a apărut prin decizia vreunei autorități pământene și nu poate fi limitat ori interzis de vreo asemenea autoritate” (acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în ”Crăciunul – primenitorul și izbăvitorul firii”, regal-literar.ro, 24 decembrie 2021).

Ca să înțelegem mai cu seamă ce înseamnă a fi român, să putem primi această cunoaștere, gratuit, evitând prea multă rătăcire, fiind un privilegiu de care ar trebui să profităm, e necesar să-i parcurgem ascensiunea gândirii lui Mihai Eminescu, pe care, dacă o vom înțelege așa cum este, vom ajunge să spunem, și noi, asemenea lui Grigore Vieru: ”Acum nimeni nu mă poate minte”.

Această trecere – de la profan la sacru – se datorează unei transcendențe ce provine din smerenie, din bunătate, depășind rațiunea umană, omul dobândind har de la Sfântul Duh și cunoscând adevărul, pe care-l poate mărturisi printr-un act de sacrificiu, dragoste absolută pentru aproapele, ori de martiriu, așa cum au făcut sfinții. Sfântul Grigorie Palama ne spune: ”Cei care sunt vrednici  primesc harul şi puterea spirituală supranaturală, ei percep atât prin simţuri, cât şi prin inteligenţă ceea ce este mai presus de orice simţ şi de orice intelect. Cum se întâmplă aceasta? Acest lucru este cunoscut numai de Dumnezeu şi de cei care au avut experienţa harului său”.

Cuviosul Sofronie Saharov atenționează că ”harul este dat numai celui smerit și blând”. Pe lângă blândețe și smerenie, Părintele Arsenie Papacioc ne spune: ”Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi”. Aici se referă la faptul că harul este dat unui creștin înstărit, mărturisitor de Hristos, care nu doar își poate asuma pierderea locului de muncă pentru iubirea de Hristos, ci care poate să și moară pentru Hristos. Asta ne spune părintele, că harul se dă unui creștin care apără Sfânta Treime, Adevărul, nu care doar apără un cozonac sau un ou frumos de Paște. Tot părintele ne spune că nu trebuie să confundăm lucrurile și nu trebuie să facem compromisuri, căci atunci se întristează cerurile, întrebându-ne astfel: ”Ce întâlnire are adevărul cu neadevărul?”

Omul care-și asumă calitatea de român, de obicei, ne arată Mihai Eminescu, are un parcurs sincer și sigur spre adevăr, față de cetățenii altor țări sau de mirații altor culturi, care primesc de-a gata modul de gândire și se supun legilor omului materialist, psihanalitic uneori, stagnând pe culmile disperării, poate, doar ”intuind ceea ce dăinuie”, așa cum spune ÎPS Calinic Argeșeanul, și agățându-se de idei eterne ca să nu piară din memorii.

Astăzi, românul – influențat fiind de modernitate sau de felurite curente culturale – poate să spună: ”Eu nu cred nici în Iehova, / Nici în viață, nici în moarte, / Nici în stingere ca unii. / Eu rămân ce-am fost: — romantic.” (Mihai Eminescu – ”Eu nu cred nici în Iehova”, aprilie 1876).  Și se poate simți bine, vremelnic, poate avea succes astfel, fiind lăudat și aplaudat de o anume comunitate. Însă, după ce românul constată că nu este așa, că nu se poate constitui printr-o voie proprie, printr-o pasiune a instinctului sau una intelectuală, căci este chemat să devină mai mult decât o creatură de consum și moarte, tot acesta ajunge să se smerească, să se lepede de sine și să se predea voii lui Dumnezeu, voie care îl va face să afirme, în chip revelator, chiar peste noapte: ”Credința zugrăvește icoanele-n biserici” („Melancolie”, 1 septembrie 1876, revista „Convorbiri literare”). Apoi să continue:

”Biserica Răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singură armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (M. Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187).

Toate acestea fiind în concordanță cu adevărul cel dintâi, pe care românul îl mai neagă în timp, însă tot acolo ajunge: ”Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu” (Mihai Eminescu – „Scrisoare dlui Dumitru Brătianu”, în ziarul „Românul”, 15 august 1871).

Tot Mihai Eminescu afirmă mai apoi: Biserica Ortodoxă Română ”este maica spirituală a neamului românesc” (Ziarul „Timpul” (V), 14 august 1882, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169). Eminescu a descoperit că Biserica este ”stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3,15).

Aceste conștientizări arată cum trebuie să fie un român și, mai concret de-atât, cum trebuie să fie un creștin pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a-și demonstra asemănarea cu El, recunoscut ca mădular al Trupului lui Hristos. Așa cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei, ”cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată şi în afară Bisericii nu există mântuire.”

”Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (II Timotei 4,3-4).

Sfântul Nectarie din Eghina ne mărturisește același lucru, ca un om care a avut experiența harului lui Dumnezeu și care a devenit sfânt: ”Numai în Biserică pot credincioșii să aibă o certitudine temeinică cu privire la adevărurile în care cred și cu privire la propria lor mântuire, fiindcă în afara Bisericii, a acestei arce a lui Noe, nu există niciun fel de mântuire. Fără Botez și Biserică, nimeni nu poate fi unit cu Trupul lui Hristos”. Iar dacă cineva nu va asculta de Biserică, ”să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18,17), adică să ne rugăm pentru acela, ca să poată lucra harul lui Dumnezeu din afară și să-l trimită în Biserică, unde Duhul Sfânt lucrează din interior.

Omul este construit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar Mihai Eminescu a înțeles și experimentat acest lucru. În toamna anului 1887, internat la Mănăstirea Neamț, Eminescu primește, la cererea sa, Sfânta Taină a Împărtășaniei de la preotul locului. Tot Eminescu cere: ”Să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântau Lumină lină” (Paul Miron citat de Nicolae Georgescu, „Mihai Eminescu la Mănăstirea Agafton”, publicat în stiri.botoșani.ro, joi 15 iunie 2017).

Deci, românul care serbează Ziua Culturii este mădular al Trupului lui Hristos, Care a pătimit din iubire, de aceea Ziua Națională a Culturii Române înseamnă Dragoste, Răbdare, Credință, Ascultare și Asumare. Și poate nu întâmplător, ziua de 15 ianuarie îi prăznuiește pe Sfântul Cuvios Pavel Tebeul și Sfântul Cuvios Ioan Colibașul, doi mari asceți, cel din urmă fiind ”cel sărac pentru Hristos”.

Pentru lingviști, etnologi și istorici, este cunoscut faptul că – prin înțelesul său – cuvântul „român” reprezintă un om creștin, smerit, supus lui Dumnezeu, sărman și muncitor al pământului, încălzit de Hristos, acceptându-și crucea ce duce la mântuire, fără a face compromisuri în schimbul averilor lumești, mulțumindu-se cu ce dă Dumnezeu, apărând Adevărul și, uneori, murind pentru El, pentru că cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11,25). Românul știe că ”iadul nu poate fi atrăgător și că diavolul face atrăgător drumul către acolo” (Sfântul Vasile cel Mare), că ”drumul adevărului este unul și că rătăcirile sunt mai multe”, dar și că ”bogat este cel care oferă mult, nu care primește mult” (Sfântul Ioan Gură de Aur). De asemenea, românul autentic cunoaște că ”nimic nu e mai jalnic ca vorbirea despre Dumnezeu, stând în afară de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul).

Pentru un român, ”Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic” (Părintele Dumitru Stăniloae). Românul autentic știe că a fi ales este egal cu smerenia provenită din cutremurul și din înțelegerea Adevărului, nu cu o smerenie artificială, construită în mod simbolic sau psihologic pentru a face impresii de bine, sau pentru a demonstra valori intelectuale care să genereze pacea auto-mântuirii. Această smerenie falsă este ușor de demascat și se regăsește în gândirea filozofică care nu este bazată pe iubirea de înțelepciune adevărată (Sfânta Evanghelie), de la Dumnezeu, care se face cunoscută doar prin Biserică (Efeseni 3,10). Unii ar trebui să știe: ”Cel care nu iubește Biserica și Sfânta Liturghie, se amăgește că se roagă…! Dacă rugăciunea este dreaptă și Duhul Sfânt îl cercetează pe om, primul loc în care-l va trimite va fi Biserica. Ce ar fi însemnat ca Noe să facă corabia și unii să se apuce să facă butoaie cu care să se salveze?” (Părintele Savatie Baștovoi).

Prin urmare, orice român care ajunge să îl considere frate pe Eminescu și care serbează Ziua Culturii Naţionale se naște din mama-Biserică, își asumă chipul și asemănarea, devine mădular al Trupului Fiului Omului și are Tată pe Dumnezeu, făcându-și semnul Sfintei Cruci, care, parafrazându-l pe PF Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, este semn de mântuire și de viață veșnică.

Ziua Culturii Naționale a României o poate sărbători și simți, deci, oricine crede într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; care mărturisește un Botez spre iertarea păcatelor; care aşteaptă învierea morţilor și viaţa veacului ce va să fie, că a Lui este Împărăţia și puterea și slava: a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh! Amin!

Articolul De ce Eminescu de Ziua Culturii Naționale a României? apare prima dată în Glasul.info.

Începând cu ora 12.00, oficialități din administrația publică locală, instituții de învățământ și asociații culturale vor depune jerbe la bustul poetului din Parcul Copou

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași organizează sâmbătă, 15 ianuarie 2022, a X-a ediție a evenimentului „Eminescu, Măria Ta”.

Începând cu ora 12.00, oficialități din administrația publică locală, instituții de învățământ și asociații culturale vor depune jerbe la bustul poetului din Parcul Copou.

De la ora 13.30 va avea loc în Sala „Diotima” un spectacol de poezie și muzică suținut de actrițele Laura Bilic, Diana Chirilă, Haruna Condurache și Catinca Tudose Hariton și de cvartetul „Fagotissimo” (George Hariton, Mihai Timofti, Mihai Badiu, Mihai Gavril).

Moderatorul evenimentului este poetul și publicistul Adi Cristi.

Articolul 15 ianuarie 2022, a X-a ediție a evenimentului „Eminescu, Măria Ta” apare prima dată în Glasul.info.