Sfidarea românilor de către conducerea teatrului nu chiar românesc de la Sfântu Gheorghe continuă! 
De Ziua Unirii Principatelor Române, în 24 ianuarie 2019, a fost programat spectacolul “Nu chiar 1918”, prin care este relativizat adevărul românesc despre Marea Unire şi este acreditată teza că după 1 Decembrie 1918 românii s-au transformat din asupriţi în asupritori.

Conducerea teatrului din Sfântu Gheorghe nesocoteşte reacţia românească de protest care a avut loc anul trecut la premierea acestei piese, jucată în mod provocator de 1 decembrie 2018, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

De asemenea, solicitarea comunităţii româneşti locale de a nu pune în scenă spectacolul de Ziua Unirii Principatelor Române este respinsă, conform unui material de presă trimis presei locale de către managerul Teatrului “Andrei Mureşanu”, care afirmă că “modificarea programului ne este imposibilă.”

Reamintesc că dramaturgul Szekely Csaba a fost invitat să scrie această piesă de către Anna Mária Popa, managerul Teatrului “Andrei Mureşanu”, după ce acesta “umanizase” (citeşte batjocorise) memoria primului Voievod al Unirii, Mihai Viteazul, într-un spectacol de la Târgu Mureş. Băşcălia şi zeflemeaua sunt arme ale demitizatorilor unor personalităţi exemplare ale istoriei naţionale.

În mod special, în acest caz, este vorba despre agresarea simbolică a marilor momente de unitate românească: prima Unire a românilor din 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Generos răsplătite de cei care urăsc România.

Autor: Florin Palas

Nota redacției: Este incredibil că această odioasă piesă de teatru profund aniromânească, intitulată „Nu chiar 1918”, se numără printre producțiile care au primit finanțare chiar de la Ministerul Culturii din România.
 Un teatru ”nu chiar” românesc însă întreținut chiar din bani românești. Soluția este extrem de simplă și la îndemână: să facă spectacole antiromânești ”nu chiar” pe banii publici ai românilor.

Articolul Un teatru ”nu chiar” românesc, însă întreținut chiar din bani românești: continuă sfidarea românilor la Sfântu Gheorghe apare prima dată în Glasul.info.

Pe 4 februarie 1909 avea loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Ștefanescu Delavrancea. Inspirata de evenimentul mortii lui Ștefan cel Mare, „Apus de soare” (1909) este o drama istorica, romantica, remarcabila prin lirismul sau si prin dimensiunile grandioase ale personajului sau central, a carui mareție confera lucrarii caracter poematic. „Apus de soare” face parte din trilogia Moldovei, alaturi de alte doua lucrari dramatice: „Viforul” (1910) – evocand domnia viforoasa a lui Ștefanita Voda si „Luceafarul” (1910) – a carui personaj central este Petru Rares. Cele doua conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care prezinta ultimul an de viata al marelui Ștefan (din toamna lui 1503 și pana la 2 iulie 1504 – ziua mortii voievodului).

Barbu Ștefanescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iasi) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania.

Surse: Teatru Radiofonic; ro.wikipedia.org

Articolul Pe 4 februarie 1909 avea loc premiera piesei “Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea apare prima dată în Glasul.info.

În copilărie, ascultam cu plăcere, la Radio, o comedie scrisă de Aurel Baranga: „Mielul turbat”. În rolul principal, Grigore Vasiliu-Birlic. Era vorba de un modest salariat care, peste noapte, se transformă şi capătă un curaj fenomenal, acuzînd incompetenţa, duplicitatea şi impostura unor şefi.

Mare curaj, pe vremea aceea. Mai tîrziu, aveam să aflu şi de existenţa unei expresii, într-un Letopiseţ din anii 1600: timpurile şi oamenii se sălbăticiseră într-un asemenea hal încît muşca pînă şi oaia! L-am cunoscut bine pe Aurel Baranga, un evreu pămîntean cu mult talent şi bun-simţ. I-am fost prezentat în 1970, în redacţia revistei „Teatru”, de Radu Popescu.

Mielul turbat

În 1972, i-am făcut o cronică la o altă piesă de valoare, „Interesul general”, cu Octavian Cotescu în rolul principal. Aveam şi o scrisoare de la el, dar s-a rătăcit prin redacţia Teatrului Radiofonic, poate în arhiva dramaturgului Virgil Stoenescu.

Dar, nu acesta e subiectul articolului de faţă. Mă uit la acest Florian Coldea, mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred: un personaj inventat de Traian Băsescu a ajuns să sară la gîtul creatorului său! E ca şi cum Pinocchio îl muşcă de beregată pe meşterul Geppetto. Numitul Coldea vine din judeţul Arad, fiind copchil de tractorist. La Arad, el a fost coleg la Politehnică, timp de 2 ani, cu Gh. Falcă.

Ulterior, s-a înscris la Psihologie. Dar prin Falcă a ajuns în anturajul lui Băsescu, naşul primarului Aradului. Aşa după cum se ştie, maiorul Coldea a fost ales de Matroz pentru misiunea secretă şi extrem de dubioasă de a duce valiza cu milioane de dolari aşa-zişilor răpitori din Bagdad.

Încă de atunci am avertizat că avem de-a face cu o cacealma, clocită de noul chiriaş de la Cotroceni cu două scopuri: 1) să arate lumii întregi cum se războieşte el cu terorismul; 2) să pună mîna pe averea lui Omar Hayssam. Pentru a-l răsplăti, dar şi pentru a-i închide gura, Băsescu l-a tot avansat pe Coldea, pînă cînd l-a făcut din maior – general locotenent! În numai cîţiva ani. Şi atunci, cum să nu i se urce la cap fudulului bănăţean?

Cum să nu se creadă el James Bond, cu atîtea stele pe umăr şi cu o ţinută studiat-marţială? A dat de bani, dar şi de femei. Una dintre ele a fost Laura Codruţa Kövesi. Colaborarea lor a început în pat. Lîngă pat, era un dulap, de care avea să pomenească Elena Udrea: din ce în ce mai plin de schelete (aşa se zice corect, nu scheleţi).

Abia acum îmi dau seama că George Cristian Maior era un pui de găină în gheara acestui uliu rapace, Coldea. Bietul Maior a tot compilat şi prefaţat cărţi, interviuri la tot felul de publicaţii şi televiziuni, despre felul cum a informat SRI-ul cu privire la pericolul terorist – dar instituţia era condusă, în realitate, de vicleanul Coldea. Care n-ar fi avut nici o putere dacă nu îl susţinea Băsescu.

Dar, ce ţi-e cu oamenii ăştia… Nici nu simţi cînd te trădează. Imediat cum Băsescu a pierdut Puterea – Coldea s-a răsucit cu 180 de grade şi i-a sărit în spate. Într-o primă fază, a atacat-o pe femeia vieţii lui, Elena Udrea. Într-o a doua fază (începînd chiar de azi, luni) Coldea şi Kövesi vor proceda la hărţuirea şi arestarea oamenilor apropiaţi de Nimfa din Pleşcoi, mai ales a acelora care au primit contracte pe cînd aceasta era ministru. În faza a treia, Elena Udrea va fi arestată.

În fine, în faza a patra, Traian Băsescu va fi pus sub acuzaţie de Parchetul Militar. Repet: toată această cascadă de mizerii e gîndită de doi indivizi pe care Băsescu i-a scos din anonimat şi i-a făcut înalţi demnitari ai Statului.

De cealaltă parte, nici perechea Traian Băsescu-Elena Udrea nu stă cu mîinile-n sîn. Are, şi ea, mormane de dovezi împotriva celor doi foşti amanţi. În mod normal, după acuzaţiile care le-au fost aduse, atît Coldea, cît şi Kövesi ar trebui să plece din funcţie. Ei nu pot fi imparţiali. Nu au cum.

Dar îi debarcă individul care răspunde la numele de Klaus Iohannis? A doua zi îl vom găsi spînzurat şi pe el. De ce? El nu are schelete în dulap – el e chiar scheletul suprem! Mai ales Coldea e responsabil de uriaşa fraudă săvîrşită la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

El a pus motoarele principalului Serviciu Secret să duduie din plin şi să-l umfle pe acest obscur sas din Sibiu, plin de bube penale, pînă l-a făcut (ce oroare!) şef al Statului Român. Este prima oară, în Istoria României moderne, cînd această ţară e condusă de un Neica Nimeni. Cît de dement poate fi acest Coldea, să îşi bată joc de Istoria României? Şi cît timp crede el că poate dura farsa asta stupidă?

Mă uit, cu durere, la tot acest spectacol de canibali. De la cine au tot furat procente Coldea, Ştefureac, Ghiţă la alegerile din ultimii ani? De la mine şi de la PRM. Dovada? Sumele mari de bani, pe care le-a dat Dorin Cocoş lui Florian Coldea, pentru un institut de sondare. Dar în ce ţară din lume sondajele de opinie sînt făcute de un Serviciu Secret? Nicăieri! Numai la noi, în ţigănia Europei. O sfătuiesc pe Elena Udrea să spună tot ce ştie. Indiferent ce se va întîmpla.

Măcar se va răcori sufleteşte şi buboiul neruşinatelor fraude electorale se va sparge. Toate aceste alegeri trebuie anulate. Ele nu reprezintă voinţa Poporului Român, ci sînt efectul minţilor bolnave ale unor golani. Acum am confirmarea a ceea ce am scris, de ani de zile: Ţara a încăput pe mîna golanilor. Cine ne apără de interlopii ăştia? Ce a păzit Comisia Parlamentară de Control al Activităţii SRI? Exact ce a păzit aceeaşi Comisie în anii ’90, cînd era condusă de Vasile Văcaru, care era şantajat de Virgil Măgureanu.

Astăzi, unul e în pămînt şi celălalt e scos din priză, dar de uriaşa lui avere nu îndrăzneşte nimeni să se lege. Între timp, practicile necinstite ale SRI s-au perfecţionat. În anii ’90, PRM a intrat în Parlament. Acum, nu mai e lăsat. Nu vrea Coldea, care întreţine impresia că nu ne lasă CIA.

Dar această CIA îl lasă pe el să transforme principalul Serviciu Secret al unei ţări membre NATO într-o grupare a crimei organizate? Ştie stăpînul României, Harry Giknavorian, ce bombă cu rahat ticăie în aceste zile în ţara asta şi va exploda, în toate direcţiile?

Am marea satisfacţie să fie confirmate toate acuzaţiile aduse de mine. Toţi sînt vinovaţi. Acum încearcă să-şi salveze pielea. Nu vor reuşi. Deja li se văd scheletele. Care nu mai sînt în dulap, sînt la televizor, zi de zi, seară de seară. Şi Poporul? Ce face Poporul? Scuipă în sîn şi îşi face cruce. Dacă Elena Udrea ajunge după gratii, îi va trage după ea şi pe cei care o vînează acum. Cine ar fi bănuit că se va ajunge aici? Şi e abia începutul.

                                                                                              CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 1 februarie 2015

Sursa:

[1] justitiarul.ro

Articolul Mielul turbat apare prima dată în Glasul.info.

La 1 februarie 1880  Ion Luca Caragiale publica  în “Convorbiri literare”, farsa într-un act “Conu Leonida față cu reacțiunea”.

Scrisă in 1880, “Conu ‘ Leonida față cu reacțiunea” este o capodoperă, o farsă într-un act încare pensionarul Leonida – Mihail Donțu – si cea de-a doua sotie a lui , Efimita – NarcisaVornicu – speriati de focurile de pistol, de hărmălaia produsă de vocile amestecate, destrigătele și chiotele auzite din stradă, creează prin dialogul lor un univers întreg al micburghezului mărginit și fricos, ahtiat după căpătuială.

La 1 februarie 1880  Ion Luca Caragiale publica “Conu Leonida față cu reacțiunea”

Omul, de un comic irezistibil, e unatotștiutor grav și important în fața nevestei , care îl ascultă uimită, dar și cu umor, avânddespre toți și toatecîteo stupefiantă teorie. În mintea inocentă a acestui personaj care se ține cu sfințenie de ” ceea ce se scrie la gazetă”, ideile de libertate , revoluție și progres seînvălmășesc într-un haos amețitor .

Idealul său de republică este , astfel, cât se poate de domestic și profitabil : ” leafă bună”, ” nu se mai plătește bir” etc. Dar, dacă așteaptă de la “revuluție ” un “ce profit”, Conu’ Leonida e, în același timp un mare sperios, temându-se șitremurând de ” furia poporului”. În fond, e un învechit, oricât ar vântura el tot felul de idei democratice aproape de nerecunoscut în forma lor schimonosită și incoerentă , semn de confuzie mentală absolută.

Leonida este un imbecil benign, perorând cu inimitabilă candoare cu un aer foarte savant, despre lucruri din care se vede bine că nu pricepe o iotă : definiția republicii, sursele ipohondriei, legea pensiilor, ” lege de murături “, papa și revoluția etc .

În cugetul său tulbure se răsfrâng astfel , amestecat și sucit, realități și noțiuni care îi depășesc puterea de înțelegere . Abia spre dimineață, când ” Feciorul” – Petruț Butuman vine să aprindă focul , se lămuresc lucrurile : ” toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț”, ” a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata secului …”

Citate din “Conu Leonida față cu reacțiunea”:

Leonida: Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o dimineaţă, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe “Aurora Democratică”, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: “11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!”

….

Efimiţa (curioasă): Da’ ce spunea în scrisoare?
Leonida (cu importanţă): Patru vorbe, numai patru, da’ vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: “Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!” şi jos iscălit în original “Galibardi”.

 

Sursa:

[1] teatrulmihaieminescubt.ro

Articolul La 1 februarie 1880 Ion Luca Caragiale publica “Conu Leonida față cu reacțiunea” apare prima dată în Glasul.info.

Dorota Masłowska este o scriitoare si o jurnalista poloneza nascuta in anul 1983. Prima ei piesa de teatru, Dwoje biednych Rumunów mówiących po polsku (“Un cuplu de romani saraci, vorbitori de polona”), publicata in anul 2006, a juns sa fie tradusa in mai multe limbi si sa fie apoi transpusa pe scena mai multor teatre din toata lumea.

Piesa a fost transpusa inclusiv pe scenele teatrelor din Romania, fiind regizata de catre Cristian Theodor Popescu la sectia maghiara a Teatrului National din Targu Mures. In esenta, este o tragicomedie spumoasa in care eroii sunt un cuplu de romani intemeiat “ocazional” ce pornesc la drum facand autostopul, pozand in defavorizati ai zeitei Fortuna si dand impresia ca lor li se poate intampla orice lucru neprevazut, de regula cat mai rau cu putinta.

“Un cuplu de romani saraci, vorbitori de polona”, o tragicomedie despre goliciunea din vietile noastre

Este o tragicomedie despre goliciunea din vietile noastre, substituind in acelasi timp stereotipurile etnice neplacute si condimentand atmosfera cu anecdote amuzante care dovedesc de fapt ca lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi.

Am fost surprinsi cand am dat din intamplare peste afisul acestei piese, aflat in pregatire pentru o transpunere pe scena unui teatru din Cehia pentru ziua de 20 decembrie 2014. Iata niste galerii cu imaginile facute pentru realizarea afisului principal al piesei de teatru si cele din timpul repetitiilor:

• [1] Imagini, pregatiri pentru afis : “Un cuplu de romani saraci, vorbitori de polona”
• [2] Imagini de la repetitii: “Un cuplu de romani saraci, vorbitori de polona”

Chiar daca stim ca este o “actiune culturala”, o piesa de teatru moderna, totusi parca ne cam deranjeaza  ca si-au intrat atat de bine in pielea personajelor si in primul rand de unde a “rasarit” ideea de romani vorbitori de polona? De ce n-o fi ales scriitoarea acestei piese de teatru ca personajele sa fie de o cu totul alta etnie decat cea romana ne ridica anumite semne de intrebare. Doar romanii au cupluri de saraci?

Dar credem ca raspunsul cel mai plauzibil la aceasta intrebare este acela ca daca ar fi ales orice alta etnie pentru personaje s-ar fi starnit niste reactii adverse din partea tarilor respective. Cum ar fi fost daca personajele ar fi fost evrei, rromi, indieni, africani, musulmani, etc? In schimb, pe romani, stie tot globul aproape ca nu are cine sa le apere imaginea.

Cine sa le apere imaginea romanilor? Ponta si Basescu?

Este surprinzatoare reactia negativa si stereotipurile polonezilor legate de romani. Mediul virtual polonez este plin de caricaturi sau tot felul de glume proaste al caror subiect este antiromanismul. Se pare ca polonezii uita ca Romania a fost unica tara din lume care le-a salvat tezaurul de aur din calea germanilor si a rusilor in 1939.Da! Tocmai cei pe care acum polonezii nu-i mai scot din “hoti” si din “idioti” le-au salvat lor tezaurul din calea dusmanilor care le invadasera tara! Se pare ca intr-adevar nici un bine nu ramane niciodata nepedepsit!

Surse:

[1] divadlopodpalmovkou.cz/pomocne_stranky/repertoar-1/dva_ubohy_rumuni_co_mluvej_polsky

Articolul “Un cuplu de romani saraci, vorbitori de polona”, o tragicomedie despre goliciunea din vietile noastre apare prima dată în Glasul.info.