23 Septembrie

De la WikiGlasul
Versiunea din 15 octombrie 2023 22:32, autor: WikiGlasul (discuție | contribuții) (→‎Evenimente)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

Evenimente

  • 1386 Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească (până la 31 ianuarie 1418); în timpul domniei sale se pun bazele principalelor instituții feudale ale statului
  • 1403 Mircea cel Bătrân reînnoiește alianța cu regele Poloniei Wladyslaw al II-lea Jagiello
  • 1602 Radu Șerban, domnul Țării Românești, învinge la Teișani, pe valea râului Teleajen, oastea tătarilor condusă de Hanul Gazi Ghirai
  • 1897 Procesul de presă al „Tribunei" din Sibiiu, judecat la 23 Sept. (5 Oct.) 1897 (La curtea de jurați din Cluj). Acusat: Andrei Babeș, redactor responsabil. Substratul acusei: 2 corespondențe cu dări de seamă despre măcelul din Mehadiea. Deși acusatul a prezentat 2 scrisori, in care autorii corespondențelor incriminate primesc respunderea pentru ceea ce au scris și se declară gata a dovedi, înaintea Curții, că tot ce au scris e adevărat, totuși procurorul susține аpиsația numai față de Babeș, iar Tribunalul respinge cererea acestuia de amânare, pentru ca se-și poată procura dovezile despre adevărul celor cuprinse în corespondențele incriminate. Acusatul a fost condamnat la 5 luni temniță ordinară, iar „Tribuna" la 500 fl. perdere din cauțiune. Jurații nu sînt indicați cu numele.
  • 1940 La Oradea, ora 17:00, au fost executați 30 de români, printre care și polițiști. La execuție a asistat și public, plătind o taxă de spectacol de 1 pengo. În satele de pe valea Crișului Repede s-a bătut toba, invitând populația să meargă în ziua de 25 Septembrie la Oradea, pentru a asista la spânzurarea a 15 intelectuali români. ( notă SSI; 37 / 1940 I, 6) (pag. 312 Ț.O.)
  • 1944 La 23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români. Armata română le-a descoperit cadavrele dezbrăcate și înhumate pe islazul comunei
  • 1944 masacrul de la Remetea
  • 2017 Intre 23 septembrie si 1 octombrie 2017, Muzeul Unirii din IASI a organizat simpozionul international “Monumentul — Traditie si Viitor”

Nasteri

Decese


Link-uri externe

librarie.net