Roland Schuller

Roland Schuller

Dualismul austro-ungar - ROLAND SCHULLER

Lucrări publicate

• Dualismul austro-ungar, Editura Universitara, 2015, 272 pagini

Dualismul austro-ungar

Am încercat sa prezentam un punct de vedere în spiritul adevarului si al respectului, care difera si în ceea ce priveste materialul faptic, de cercetarile si lucrarile întocmite cu „strambatate” în ultimii 10 ani, de unii istorici, economisti, ziaristi de origine maghiara, stabiliti, însa, pe toate meridianele vestice.

• Acesti pretinsi „patrioti” încearca, pe un front larg si variat, sa prezinte în toate ocaziile si în lumina neadevarului, problema natiunii conlocuitoare maghiare din Transilvania zilelor noastre si a drepturilor sale istorice. Metodele de incitare, pe care propaganda unor cercuri restranse de „specialisti” ai problemei le vehiculeaza, încercand sa „forteze mana” unor organisme dincolo de competenta lor, sunt în flagranta contradictie cu spiritul vremii.
• Agitatia maghiara din tarile vestice cauta zadarnic sa-si atinga scopul: ca opinia publica, datorita insistentelor la care e supusa, sa se obisnuiasca cu punctul de vedere maghiar, care pe langa faptul ca se sprijina alaturi de adevar, a încetat de mult sa mai reprezinte un criteriu politico-social în Europa. Într-adevar, cu multe epoci în urma acest fel de a vedea relatiile politico-sociale - considerat sursa nedreptatii - functiona chiar pentru a justifica si a mentine o întreaga lume de privilegii.
• Astazi însa, daca vrem sa facem legi pentru viitor din greselile trecutului, ar însemna sa punem temeliile unei noi societati nedrepte.
• Despre aceasta nedreptate si tot ce ar ascunde ea, am încercat sa analizam în numele si în respectul adevarului, realitatea istorica a unei scurte perioade (pana la 1870), cand prin abuz, Transilvania a devenit o provincie a tanarului stat national maghiar.
• Pentru a justifica pretentia de autodeterminare în Transilvania, anumiti pseudo-istorici afirma ca aceasta provincie istorica a apartinut Ungariei un mileniu
• Iata prin urmare, cum mileniul „apartenentei” Transilvaniei la Ungaria - apartenenta despre care istoricul maghiar A.Szilagy, în lucrarea sa aparuta la Budapesta „Die Geschichte Siebenburgens” spune: „cunoscuti istoriografi maghiari au subliniat ca Transilvania NU S-A SUDAT NICIODATA cu regatul maghiar” - reprezinta 369 de ani din care peste 300 ca voievodat si principat autonom (între 1200-1526 desi vasala regelui ungur, Transilvania dispunea de o evidenta autonomie)
• În cele din urma raman doar 51 de ani (1867-1918) - ceea ce înseamna 5% de adevar, din afirmatia mult trambitata în toate ocaziile în lumina neadevarului, cu privire la drepturile istorice ale Ungariei asupra Transilvaniei.
• Regretabil este faptul ca acesti apologeti contemporani fac abstractie de o serie de adevaruri incontestabile, exprimate în trasaturile constitutive ale natiunii majoritare, ale romanilor transilvaneni: comunitate de limba si cultura, psihica si spirituala, comunitate de teritoriu si economica, solidaritatea în lupta de emancipare sociala si nationala, ca urmare a transformarii constiintei de neam în constiinta nationala.
• Credem apoi ca lucrarea a reusit sa evidentieze în suficienta masura consecintele nefaste ale pactului dualist dintre clasele politice austriece si maghiare, cand Transilvania a fost încorporata la Ungaria, prin ignorarea vointei populatiei celei mai vechi, din aceste tinuturi istorice.
• Politica de stat promovata de cercurile politice maghiare de-a lungul perioadei dualiste, a fost considerata de actul de acuzare împotriva nedreptatilor (Memorandul n.n.) ca fiind potrivnica „cu aspiratiile politice traditionale ale poporului roman si cu interesele lui de existenta nationala, opusa de altfel si cu cerintele organizatiunilor constitutional ale statelor moderne”.
• Astfel, problema romanilor, ca si a altor popoare din Austro-Ungaria, a devenit o problema europeana ce trebuia sa-si gaseasca rezolvarea în 1918, cand, pe justitie si moralitate a fost fondata o „Romanie unita si libera”.