libris.ro
Evenimente

Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 şi-a deschis portile şi a lansat gama de vinuri DAR 1892

Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892, parte din Alexandrion Group, membru al Nawaf Salameh Family Office, şi-a deschis porţile pentru iubitorii de vin din România şi din străinătate. Momentul a fost marcat prin lansarea gamei de vinuri DAR 1892, în cadrul evenimentului organizat la crama din comuna Gura Vadului (Jud. Prahova), regiunea Dealu Mare.

Cu un istoric şi experienţă de peste 130 de ani, crama a trecut prin două procese de rebranding din 2018 până în prezent. Denumirea Domeniile Alexandrion Rhein 1892, reflectă apartenenţa la Grupul Alexandrion și îi conferă o identitate distinctă și o poziționare clară în industria vinului, subliniind angajamentul puternic față de calitate și respectul pentru tradiție.

Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fondator Nawaf Salameh Family Office, a declarat: “In 2018, când ne-am extins în segmentul de vinuri, ne-am propus să ducem mai departe tradiţia, calitatea şi renumele cramelor achiziţionate de la familia Halewood şi să amplificăm succesul vinurilor produse prin inovaţie şi premiumizare. Medaliile obţinute la competiţii internaţionale prestigioase confirmă că am reuşit să facem acest lucru într-un timp scurt. Iar acum, după procesul de tranziţie firesc în cazul unei preluări, a venit momentul să sărbătorim identitatea Domeniile Alexandrion Rhein 1892, alături de cei care ne apreciază produsele, oferindu-le un vin super premium, DAR 1892, care este imaginea cramei. 

“Obiectivul principal al gamei DAR este de a atrage consumatori entuziaști, care savurează vinul în ocazii variate. Gama se adresează celor dispuși să investească în produse superpremium, ce îmbină perfect tradiția, moștenirea și rafinamentul modern”, a spus Jean-François Joumier, Master Distiller & Oenolog.

Jean-François Joumier, Master Distiller & Oenolog
Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 şi-a deschis portile şi a lansat gama de vinuri DAR 1892

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

În România lucrurile au scăpat total de sub control. Românii nu mai sunt cei care …

o zi ago

17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci

Hristo Botev ( Христо Ботев) a fost un poet și revoluționar bulgar. Începând cu anul…

o săptămână ago

17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab

La 17 mai 1653 are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de…

o săptămână ago

17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor

La 17 mai 1882 (n.r. pe stil vechi) a avut loc ceremonia de predare a…

o săptămână ago

Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine Cântecul și arta să-i faci prieteni cu…

o săptămână ago

Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948

Liga Studenților organizează miercuri, 14 mai, de la ora 19:00, la sediul fostei Securități din…

2 săptămâni ago