26 Aprilie 1917 - Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

S-a vorbit din păcate și se vorbește extrem de puțin despre un eveniment semnificativ din istoria poporului român, și anume despre Memoriul de la Darnița din 26 aprilie 1917 sau despre „Declarația de la Darnița”, sau Memoriul-Manifest de la Darnița, care reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia. Memoriul a fost adoptat în unanimitate, a fost tradus în limbile rusă şi franceză şi semnat de 250 de ofiţeri şi 250 de subofiţeri şi soldaţi, în numele tuturor voluntarilor români.

„Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare, între primii [după Ioan Bolovan], cel puțin cu 8 luni înainte ca președintele american, Woodrow Wilson să ceară „o dezvoltare autonomă” și cu un an și jumătate înainte ca Robert Lansig, secretarul de stat, să ceară în numele S.U.A. autonomia tuturor. De altfel cel care a înțeles mai bine și mai repede situația din absurdul imperiu feudal, în America, a fost fostul președintele Theodore Roosvelt (1901-1909).”

26 Aprilie 1917 - Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare — 26 Aprilie 1917 – Memoriul de la Darnița (Kiev, Ucraina) a românilor transilvăneni prizonieri afirmă dreptul popoarelor la autodeterminare

Vorbim de anul 1917, în timpul Primului Război Mondial. După dezastrul de la Turtucaia și alte pierderi suferite de armata română în 1916, mulți soldați români au fost luați prizonieri de armatele Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria). O parte dintre acești prizonieri români au ajuns în lagăre din Imperiul Rus, printre care și lagărul de la Darnița (lângă Kiev, azi în Ucraina).

Prizonierii români au redactat un document adresat autorităților ruse și române, exprimându-și dorința de a fi organizați într-o legiune română voluntară. Ei voiau să lupte alături de Armata Română și aliații Antantei împotriva Puterilor Centrale. Practic, își reafirmau credința în cauza națională și voința de a lupta pentru unitatea și independența României. Acest memoriu este considerat un act de patriotism important. A contribuit la ideea formării Legiunii Române din Rusia, un proiect care a mers mai greu din cauza haosului creat de Revoluția Rusă. Este și o expresie timpurie a mișcărilor care aveau să ducă, în 1918, la Marea Unire.