Cu ce “ne-am” ales din mandatele lui Traian Basescu?

Unii ar spune ca nu ne-am ales cu nimic. Total gresit! Una este sa te alegi cu “nimic”, adica sa ramai pe zero, cu balanta daca nu pozitiva macar “neutra” si alta este sa constati ca a intrat un derbedeu politic la carma tarii, iar la adapostul umbrelei sale jaful national sistematic si institutionalizat a proliferat pana la cote nemaintalnite pana la el. Pe zi ce trece si se apropie ziua debarcarii piratului, cu atat se descopera tot mai multe si mai multe nenorociri de proportii apocaliptice care au fost girate de aceasta jigodie odioasa si parsiva.

In timp ce in Romania se aplicau masuri de austeritate mult mai aspre decat chiar in alte tari afectate de criza si cu probleme mult mai mari decat noi, mafia jigodiilor basiste a devalizat bugetul tarii de cel putin sapte miliarde de euro ( la aceasta suma sunt estimate despagubirile din retrocedarile frauduloase si din contractele aranjate acordate firmelor de partid).

Cu ce “ne-am” ales din mandatele lui Traian Basescu?

Cu alte cuvinte, pentru ce naiba a imprumutat Romania 20 de miliarde de euro? Pentru ca mai bine de jumatate din aceasta suma sa junga in buzunarele unor jegosi care au distrus aceasta tara? Si cu cata demagogie a promis initial inainte de alegeri Traian Basescu, ca nu va accepta acordul cu FMI si imprumuturi, pentru ca apoi sa lupte pana i-au iesit ochii sasii din cap sa mentina acest acord si sa-l impuna romanilor cu forta.

Traian Basescu – Cu ce ne-am ales in viata

Dupa 10 ani cu Basescu, suntem mai dezbinati ca niciodata, suntem tot mai slabiti din punct de vedere economic, avem din ce in ce mai putina incredere in institutiile statului, avem din ce in ce mai putin respect si consideratie fata de aceste institutii si s-a ajuns la niste paradoxuri nascute din marlania si imbecilitatea unui individ odios care a inteles ca o tara se poate conduce in secolul XXI ca pe un domeniu feudal. Mai mult decat atat, lasa in urma sa, o gramada de “chiorbeti” formati dupa chipul si asemanarea sa de jigodie odioasa!

“Chiorbetii” lui Basescu!

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o zi ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

4 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

2 săptămâni ago