Argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa-zisului “Ţinut secuiesc”

Poziţia formaţiunilor politice şi civice maghiare faţă de românii din judeţele Covasna şi Harghita

 Există o vorbă care ţine de înţelepciunea populară conform căreia, dacă doreşti să cunoşti cu adevărat caracterul şi calităţile unui om, trebuie să-l urmăreşti cum se comportă atunci când este şef (conducător), la orice nivel. Extrapolând, putem afirma că, atunci când dorim să cunoaştem fizionomia reală a unei formaţiuni politice, în exercitarea prerogativelor sale publice, este necesară monitorizarea discursului şi comportamentului conducerii acesteia, începând cu programul politic şi terminând cu modul de rezolvare a unor aspecte punctuale, în aparenţă mărunte, dar care au o semnificaţie precis conturată şi transmit un mesaj, mai greu, sau mai uşor de descifrat.

Argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa-zisului “Ţinut secuiesc”

Am făcut această introducere, pentru a putea înţelege de ce resping categoric reprezentanţii românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, demersurile formaţiunilor politice şi civice maghiare, care urmăresc instituţionalizarea autonomiei pe criterii etnice, în această parte de ţară şi, totodată, a răspunde la întrebarea:

De ce nu acceptă românii trăitori în aceste judeţe, cu populaţie maghiară numeric majoritară, instituţionalizarea autonomiei pe criterii etnice, atât de dorită de liderii maghiari, deopotrivă cei “moderaţi” şi cei “radicali”? Am menţionat instituţionalizarea, deoarece din punctul nostru de vedere această autonomie există de facto, urmând ca din perspectiva liderilor maghiari, ea să fie obţinută şi de jure.

Înţelegerea acestei probleme şi răspunsul la întrebarea formulată, le putem afla dacă, prezentăm poziţia formaţiunilor politice şi civice maghiare, faţă de românii din judeţele Covasna şi Harghita, în anii tranziţiei postdecembriste.

După decembrie 1989, ca parte a societăţii româneşti, reprezentanţii concetăţenilor maghiari, şi-au exprimat public frustrările acumulate în timpul regimului comunist şi au învăţat “din mers” – de regulă mult mai repede şi mai bine decât românii – modalităţile democratice de rezolvare a dezideratelor identitare, obţinând din partea populaţiei majoritare aprobarea cadrului legislativ şi instituţional necesar prezervării şi afirmării identităţii etnice, culturale şi confesionale.

Normal ar fi fost, ca în toţi aceşti ani, toate succesele obţinute de etnicii maghiari din România, în general, şi de către cei din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în special, să se răsfrângă pozitiv şi asupra atitudinii liderilor şi a formatorilor de opinie din mass-media maghiară, faţă de românii din judeţele menţionate, unde aceştia formează o minoritate regională.

Dar, aşa după cum este cunoscut – din numeroasele semnale trase de către reprezentanţii societăţii civile româneşti din zonă –, şi fără instituţionalizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului “Ţinut secuiesc”, relaţiile interetnice din această parte de ţară, au fost şi mai sunt încă caracterizate de o lipsă cronică de înţelegere şi chiar de intoleranţă, din partea liderilor maghiari – aflaţi perpetuu la cârma “autoguvernărilor” locale – faţă de populaţia de naţionalitate română şi faţă de românitate, în general.

            Să ne reamintim câteva dintre principalele discriminări ale cetăţenilor de naţionalitate română din judeţele Covasna şi Harghita, cauzate de nerespectarea prevederilor legale în vigoare, de către liderii maghiari aflaţi perpetuu la conducerea celor două judeţe, în ultimii 18 ani.

În domeniul culturii: transformarea unilaterală a muzeelor judeţene şi locale, din muzee comunitare, în muzee etnice secuieşti, cu toate consecinţele negative ce au decurs din acest act asupra specialiştilor români, a cercetării istoriei românilor din zonă şi cu neglijarea totală a patrimoniului românesc; desfiinţarea ansamblurilor folclorice profesioniste şi transformarea lor în “ansambluri secuieşti”, fără a manifesta spijinul cuvenit cultivării folclorului românesc; lipsa de voinţă şi interes pentru asigurarea funcţionării Ansamblului folcloric profesionist “Ciobănaşul” care, în final a condus la desfiinţarea acestei formaţii româneşti; prevederea în Programul organizaţiei UDMR din judeţul Covasna, din perioada 2000-2004, a transformării Teatrului“Andrei Mureşan” din Sf. Gheorghe, în “teatru de găzduire”, ceea ce însemna practic desfiinţarea instituţiei; întreprinderea unor demersuri de către unii fruntaşi UDMR (Marko Bela, Kelemen Hunor ş.a) pentru desfiinţarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni; obţinerea, după îndelungate şi nenumărate demersuri, a clădirii în care funcţionează muzeul menţionat şi a transferului în patrimoniului muzeului a clădirii în care a funcţionat prima şcoala confesională ortodoxă din Sf. Gheorghe; discrepanţa dintre finanţarea proiectelor iniţiate de către ONG-uri, instituţiile şi cultele maghiare şi cele româneşti; neincluderea unor spectacole în limba română în cadrul unor manifestări finanţate din fonduri publice precum: “Zilele localităţilor” – Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe (cu foarte mare greutate), sau Zilele judeţului Harghita; lipsa specialiştilor români şi a manifestărilor culturale româneşti la majoritatea casele municipale şi orăşeneşti de cultură ş.a.

            În domeniul cultelor: boicotarea înfiinţării Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei; reticenţa manifestată de conducerea unităţilor administraţiei publice locale, faţă de acţiunea de retrocedare a proprietăţilor ce au aparţinut parohiilor ortodoxe şi care au fost expropiate de regimul comunist; lipsa totală de sprijin a parohiilor ortodoxe din partea administraţiei publice locale subordonate UDMR (tot ceea ce s-a realizat în acest domeniul, a fost finanţat de la bugetul central, prin intermediul Episcopiei); prezentarea Bisericii ortodoxe din cele două judeţe, în mass-media de limbă maghiară, ca o instituţie ce urmăreşte “cucerirea pământului secuiesc, prin intermediul bisericilor având cupolă în formă de ceapă”, fără a se pune în evidenţă faptul că Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, păstorită cu înţelepciune de către P.S. Ioan Selejan, a fost în toţi aceşti ani, şi este în continuare un factor de promovare a înţelegerii şi bunei convieţuiri interetnice şi interconfesioanle.

În domeniul învăţământului: nerespectarea prevederilor legale privind asigurarea ocupării posturilor de director adjunct în şcolile mixte, de către profesori români; obţinerea, după numeroase intervenţii la ministerul de resort, a unor clase cu predarea în limba română; acordarea preferenţială a fondurilor pentru funcţionarea şcolilor cu predare în limba maghiară şi neglijarea celor cu predare în limba română (îndeosebi a Grupului Şcolar “Constantin Brâncuşi”); discriminarea elevilor români în unele şcoli mixte (cazul Grupului Şcolar Economic – Administrativ din Sf. Gheorghe) respingerea, într-o primă fază, şi acceptarea după numeroase demersuri şi după intervenţia Ministerului Educaţiei şi Învăţământului a denumirilor “Nicolae Colan” şi “Constantin Brâncuşi” acordate la două şcoli din municipiul Sf. Gheorghe.

            În domeniul administraţiei publice locale: neacceptarea nici unui român în conducerea Consiliilor judeţene Covasna şi Harghita, sau în cea a altor municipii, oraşe şi comune cu populaţie etnic mixtă; raportarea negativă la prezenţa şi activitatea în teritoriu, a unor instituţii fundamentale ale statului român, cum sunt: armata, poliţia, jandarmeria, serviciul de informaţii ş.a.; condiţionarea ocupării funcţiilor în instituţiile publice, din cele două judeţe, de cunoaşterea limbii maghiare, în alte posturi decât cele prevăzute în Legea administraţiei publice (să amintim doar câteva cazuri recente din Sf. Gheorghe, Arcuş, Chichiş ş.a.); acest fapt a condus ca, în instituţii precum Consiliul judeţean Covasna, Primăriile Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc, Baraolt şi în majoritatea comunelor cu populaţie etnic mixtă, să nu existe funcţionari de naţionalitate română; editarea revistei Primăriei Sf. Gheorghe, doar în limba maghiară; continuarea acestei practici şi după sancţionarea primită din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminării; folosirea banilor publici doar în interesul populaţiei maghiare – cazul întâlnirii maghiarilor de pretutindeni de la Moacşa: Folosirea acestei întâlniri pentru promovarea unor deziderate iredentiste, separatiste, antiromâneşti; neacceptarea includerii în stema judeţului Covasna şi a altor localităţi din cele două judeţe, a nici unui element care să simbolizeze istoria şi cultura populaţiei româneşti, care reprezintă un sfert din populaţia judeţului; neglijarea simbolurilor româneşti (majoritatea primarilor UDMR nu poartă eşarfa tricoloră la evenimentele prevăzute de lege – vezi cazul primarului din Sf. Gheorghe, la Ziua Naţională 2007), lipsa acestora în spaţiile publice (sala de şedinţe a municipiului Sf. Gheorghe); aprobarea denumirilor străzilor şi instituţiilor publice, cu eludarea sau neglijarea personalităţilor româneşti, de rezonanţă naţională sau locală (Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, sunt singurele municipii reşedinţă de judeţ din România care nu au o stradă cu numele lui Ştefan cel Mare; Consiliul local Sf. Gheorghe a respins propunerile ca dou străzi din municipiu să poarte numele juristului Grigore Păltineanu şi a protopopului Aurel Nistor – lideri marcanţi ai românilor din judeţ, în perioada interbelică, acordând, în schimb, unei străzi numele preotului Iosif Popovici aservit elitei maghiare locale, din perioada respectivă); respingerea, de către Consiliul local Sf. Gheorghe, a unor propuneri ale reprezentanţilor societăţii civile româneşti, şi ale consilierilor români, de acordare a distincţiei “Pro Urbe” unor cetăţeni români din Sf. Gheorghe (cazul regretatului economist Emil Tănăsoiu); nerespectarea prevederilor legale referitoare la folosirea limbii române în instituţiile publice – cazul Regulamentului de funcţionare al Consiliului local Sf. Gheorghe şi a altor reglementări asemănătoare.

            În domeniul politic: lipsa de interes şi chiar blocarea tuturor iniţiativelor care vizează înlăturarea discriminării cauzate de inexistenţa cadrului legislativ şi instituţional care să protejeze pe etnicii români, numeric minoritari în judeţele Covasna şi Harghita; nerespectarea obligaţiilor stabilite prin protocoalele de colaborare cu unele partide, referitoare la discriminarea pozitivă a românilor din cele două judeţe; acceptarea şi încurajarea explicită sau tacită a unor discursuri intolerante, antiromâneşti prezente în mass-media de limbă maghiară din cele două judeţe; raportarea negativă la prezenţa în aceste judeţe, considerate “fiefurile baronilor maghiari locali” şi a prietenilor acestora de pretutindeni, a unor oameni politici şi demnitari români ş.a.

Pe drept cuvânt, se pune întrebarea: Dacă aşa s-au comportat şi se comportă liderii maghiari, fără a dispune de autonomie etnică instituţionalizată, care va fi comportamentul lor, după o posibilă obţinere a acestui deziderat? Întrebarea este pe deplin îndreptăţită, cunoscând mai ales şi antecedentele istorice – în deosebi cele din perioada 1944-1945 şi cele din timpul Regiunii Autonome Maghiare –, cât şi faptul că acum este o adevărată întrecere pe tema intoleranţei faţă de români, între UDMR şi Partidul Civic Maghiar.

Sunt doar câteva aspecte asupra cărora vă propun să reflectăm cu toţii şi, să acţionăm în consecinţă, fiecare după responsabilitatea şi puterea sa. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, fiecare gest public individual sau colectiv, rămâne consemnat în documentele vremii, ca o mărturie peste timp, asupra contribuţiei la instaurarea unui climat de normalitate, în beneficiul tuturor, în spiritul perceptelor creştine şi a valorilor europene de acceptare, înţelegere şi preţuire a alterităţii.

Dr. Ioan Lăcătuşu

Sf. Gheorghe, 20.02.2008

Sursa: