Mărturia generalului Marin Lungu
Povestea pe care vreau eu s-o spun acum nu se află nicăieri consemnată și privește alt moment istoric: decembrie 1989, ziua de 22. Personajul principal este Marin Lungu, la acea dată proaspăt pensionar al Ministerului de Interne, al Securității.
Nu putea să stea acasă când alături, în Agora Țării se făcea istorie!
Așa că s-a aflat printre cei care s-au adunat în fața Comitetului Central în ziua de 22 decembrie, a asistat la „plecarea dictatorului”, iar apoi, când ușile de la CC s-au deschis ca prin farmec invitând lumea la „revoluție”, domnul colonel Marin Lungu a intrat și el , să vadă despre ce este vorba…
Părea că este vorba despre altceva decât ce se vedea.
În clădirea C.C.-ului, o harababură de nedescris. Lumea urca și cobora scările fără nicio țintă, dădeau buzna prin birouri, fiecare încerca să apuce câte ceva, majoritatea apucaseră câte un Kalașnikov – de la cine luat sau primit?! -, și încercau să-nvețe cum se trage cu pușcociul acela. La un moment dat, din susul scărilor a început să se audă un răpăit de armă automată, iar lumea s-a bulucit pe scări spre parter, țipând „Teroriștii! Teroriștii!”
O marturie despre contribuția maghiară la diversiunea din decembrie 1989
Printre ei și domnul colonel. Ca ditamai colonelul ce era, bașca experiența cea mai directă, de pe front, domnul colonel Marin Lungu și-a dat seama însă că ceea ce auzea la etajele superioare era un răpăit de cartușe oarbe, fără glonț.
Numai zgomotul exploziei se auzea, nu și „mușcătura” proiectilului propriu zis! Așa că a luat-o în sens invers, pe scări în sus, curios să dea ochii cu acel Rambo care, fără pic de respect pentru adevărul istoric, folosea cartușe de manevră, false, într-o revoluție atât de adevărată!
Cum vine aia să tragi cu gloanțe oarbe la o revoluție? Scenă de film: mulțimea coborând scările înnebunită că „se trage”, eroul nostru urcând scările în răspăr cu șuvoiul uman, în cele din urmă rămâne singur pe scară, urcând-o acum fără nicio greutate și fără nicio ezitare spre etajul de deasupra de unde răpăitul automatului se aude tot mai puternic.
Nu m-aș mira dacă pe chipul domnului colonel a răsărit și un zâmbet, al celui care a priceput gluma de la etaj, dar și mirarea: ce sens avea acea manevră?
Mirarea s-a preschimat în stupoare când „Rambo” de la C.C. și Marin Lungu s-au trezit față în față.
Se cunoșteau foarte bine cei doi domni. Cu câteva luni în urmă, înainte de a se pensiona, colonelul Marin Lungu efectuase ultima sa misiune: o anchetă internă privind comportamentul locotenentului „XYZ”. Existau unele elemente de suspiciune privind loialitatea acestuia față de instituția Securității Statului.
Colonelul nostru și-a făcut raportul cu concluzii și recomandări care confirmau suspiciunea, dar n-a mai apucat să afle ce au decis organele superioare, căci a ieșit la pensie.
Iată-l deci pe „Rambo” că rămăsese „activ”, dar de parte cui?
– Ce cauți aici, măi, Pișta, mă? S-a mirat domnul colonel! Adică, tu, locotenentul „XYZ” din Covasna și Harghita, ce cauți la București, în clădirea Comitetului Central, cu Kalașnikovul în mână, speriind „revoluționarii” cu cartușe de manevră? Al cui ești? Cine te-a adus aici? În ce scop?
Cam acesta era sensul mirării domnului Marin Lungu, colonel în rezrvă la acea dată. Ulterior ridicat la gradul de general. Surprins de întâlnirea neprevăzută, Pișta al nostru i-a făcut următoarele confidențe fostului său „superior”:
– M-a adus Domokos Geza! Nu trebuia să se afle că un maghiar, ofițer de securitate la Miercurea Ciuc, face parte din structurile de la București ale „revoluției”. Mare ghinion a avut că s-a întâlnit cu domnul colonel Marin Lungu. Acum va trebui „să plece din țară”.
F.S.N. s-a născut din mantaua lui Gorbaciov.
S-a scris încă prea puțin despre participarea maghiară la „revoluția” din decembrie. La partea urâtă a „revoluției”. E posibil ca pretențiile maghiarilor de a-și găsi merite „istorice” acolo unde sunt motive de jenă și rușine națională să dezlege limba timișorenilor și accesul la documentele care ne dezvăluie ceea ce am numit mai sus „partea urâtă” a evenimentelor din decembrie, acele acte de terorism și anarhie care au premers la Timișoara ieșirea în stradă a oamenilor de bună credință.
Căci, marea păcăleală din decembrie 1989, a început la Timișoara! De acolo a cuprins toată Țara!
Mă întreb: această contribuție a Budapestei la „lovitura de palat” din decembrie 1989 să fie explicația faptului că de 25 de ani ungurimea șovină și revizionistă își face de cap în România nestingherită de clasa politică, de acele partide, în frunte cu F.S.N., care s-au născut din mantaua lui Gorbaciov?
Însăși anomalia numită U.D.M.R. este tolerată cumva sub amenințarea că altminteri vor fi devoalate toate aspectele urâte ale „evenimentelor din decembrie 1989”?
Sursa:
[1] ioncoja.ro/marele-manipulator