Unul din cei mai cunoscuţi scriitori din istorie nu ar fi existat. Cine a compus de fapt Iliada şi Odiseea?

Celebrul poet grec Homer, care este considerat autorul epopeilor Iliada şi Odiseea, nu ar fi existat în realitate, în sensul că aceste lucrări nu au fost scrise de un singur om, ci de mai multe persoane.

Adam Nicolson, un istoric specializat în creaţiile lui Homer, spune că ambele epopei sunt cu o mie de ani mai vechi decât se credea iniţial, adică ele datează din jurul anului 2.000 î.e.n.

Expertul spune că aceste poeme au fost transmise prin viu grai în decursul generaţiilor, fiind la început recitate, timp de sute de ani.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Unul din cei mai cunoscuţi scriitori din istorie nu ar fi existat. Cine a compus de fapt Iliada şi Odiseea?

Astfel, Nicolson crede că Homer nu a fost o persoană, ci o tradiţie, o cultură a transmiterii poemelor.

Mai multe relatări antice vorbesc despre Homer ca fiind un poet grec orb, care a trăit între anii 1.102-850 î.e.n.

La scurt timp au apărut grupuri de rapsozi care îi recitau operele, aceşti poeţi fiind cunoscuţi sub numele de homeridae.

Primele opere scrise atribuite lui Homer au fost găsite alături de mumii egiptene din jurul anilor 150-200 î.e.n. Iar cel mai vechi manuscris al Iliadei se află în bibliteca dogilor din Veneţia şi datează din anul 900 e.n.

Nicolson spune că în trecut nu exista o singură variantă a textului Iliada, ci mai multe variante care circulau în diferite regiuni din Mediterana.

El crede că poveştile din această epopee sunt mult mai vechi decât cred istoricii, pentru că ele descriu o societate de luptători agresivi, organizaţi în triburi, nu o cultură greacă unificată şi evoluată, cum au devenit grecii ulterior.

Frescă romană cu Odiseu, cca. 150-100 î.e.n. (Biblioteca Apostolică a Vaticanului)
Frescă romană cu Odiseu, cca. 150-100 î.e.n.
(Biblioteca Apostolică a Vaticanului)

Surse:

[1] dailymail.co.uk

[2] descopera.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

COINCIDENŢE STRANII: Cu cine a stat soţia lui Boumeddiene Hayat într-un hotel din Istanbul

Dum ian. 18 , 2015
Este o coincidență stranie, scrie ziarul francez Le Nouvel Observateur.Potrivit presei turce, citate de ziarul francez, Diana Ramazanova, tânăra rusoaică de origine cecenă, care în 6 ianuarie, a atacat o secție de poliție situată într-un cartier istoric al Istanbulului şi a ucis un ofițer de poliție, a stat în același […]
COINCIDENŢE STRANII: Cu cine a stat soţia lui Boumeddiene Hayat într-un hotel din Istanbul, sursa imagine: flux24.ro

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News