9 august este Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Parcurilor


Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Parcurilor, celebrată în 9 august, are ca scop evidenţierea importanţei conservării biodiversităţii, informează Basilica.

Dincolo de aspectul educativ, parcurile şi grădinile zoologice reprezintă în primul rând şansa de a salva anumite specii aflate pe cale de dispariţie.

Parcurile au un rol deosebit de important în educaţia de mediu. Promovarea protejării parcurilor reprezintă de fapt protejarea calităţii vieţii şi conservarea biodiversităţii.

Cel mai important scop al grădinilor zoologice este acela de a asigura sprijin continuu pentru conservarea speciilor, dar şi de a oferi oportunităţi educaţionale extinse.

Publicul ţintă principal sunt copiii, viitori tineri interesaţi de conservarea planetei. Primul pas în educarea vizitatorilor este realizarea cadrului cât mai natural al habitatului animalelor.

Prima grădină zoologică din România a fost deschisă în anul 1929 în pădurea Dumbrava din Sibiu de către Uzina Electrică Sibiu, la iniţiativa inginerului Szekely, căruia i-a venit această idee când în timpul unor lucrări de reparaţii la barajul de la Sadu, a găsit câteva exemplare de vulpe.

Gradina Zoologică Râmnicu Vâlcea
Gradina Zoologică Râmnicu Vâlcea
Gradina Zoologică Râmnicu Vâlcea
Gradina Zoologică Râmnicu Vâlcea

Mini-grădină zoo amenajată de un preot

Părintele George Ouatu de la Parohia Văleni, Protopopiatul Roman, a amenajat în curtea casei parohiale o mini-grădină zoologică ce poate fi vizitată.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Însuşi părintele a mărturisit care este scopul proiectului său: „Am vrut să le dau tinerilor un imbold să revină la țară”.

„În ograda casei parohiale au ajuns pe rând primii fazani, păuni din aproape toate varietățile, rațe mandarin, carolin, lebede, struți australieni, africani, dar și o familie de cerbi carpatini”, a mai declarat el pentru Basilica.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)