Marea rãscoala a românilor timoceni din 1876

Timocul însângerat

Răscoala a aratat voinţa unui neam creştin, binecuvântat prin tradiţii şi obiceiuri sacre, de a fi liber si a pus în evidenţă spiritul de sacrificiu al elementul autentic vlah, românesc din Timoc.

Această flacără a libertatii românilor aprinsă în Timoc reprezintă, poate, primul pas către libertatea românilor obţinută în anul 1877.

Rascoala a izbucnit in perioada 20 – 30 iunie 1876 între oraşul Vidin şi râul Timoc, pe pământul actual al Bulgariei, si a ramas in istorie sub numele de  Răscoala  timoceană.

Marea rãscoala a românilor timoceni din 1876

La ea au participat pe langa românii majoritari in regiune si  alte  naţionalităţi, in principal  bulgari, sârbi,  şi muntenegreni, iar luptele s-au dus la inceput în satele Gânzova (Gâmzovo), Novesăl (Nove Selo), Alvadgii (Maior Uzunovo) şi Florentin din Timocul bulgăresc.

La răscoală s-au adunat ţărani din optsprezece sate: Racoviţa, Rachitniţa, Cosova, Dgon Ferat, Bregova, Novosăl, Gânzova, Vârf, Bălei, Florentin, Deleina, Ciunguraşi, Alvadgii, Ciorcălina, Negovanovţi, Isăn, Tianovţi şi Smârdan.

Dintre aceste sate, paisprezece erau locuite de români şi patru de bulgari. Răscoala s-a declanşat la 28 iunie când armata sarba  (3 500 de soldaţi) din Negotin (Serbia) a trecut râul Timoc.

Armatei sârbeşti i s-au alăturat şi unii patrioţi bulgari, care au venit în Serbia prin România.

La 29 iunie 1876, armata sârbească s-a retras de pe câmpul de luptã, iar pe 30 iunie, răsculaţii au fost înconjuraţi de o brigada a lui Osman Paşa, precum şi de corpul de oaste al garnizoanelor din Vidin şi din Rusciuc (format din 10 000 de soldaţi turci, cerchezi şi tătari).

Rezistenta armata a fost orgnizata  Comitetului Revoluţionar din Vidin condus de Episcopul Partenie Velichi.
Încă din iarnă, Stoian Zahariev din regiunea Vraţa l-a trimis la Vidin pe adjunctul său, Gheorghe Apostolov, pentru a pregăti zona dintre Vidin, Kula şi Belogradgic pentru răscoală.

În Bregova şi Novo Selo, un rol important în pregătirea răscoalei l-au avut camarazii lui Vasile Cancea-Levschi, dascălul Ion Ciolaca, Dumitru Vasco, Ţani Topciata, Marin Petrov, Gheorghe Ţancov, Atanasie Velizarov şi Petru Mircea Logofătov.
La 20 iunie 1876 Serbia a început războiul împotriva Turciei, iar armata acesteia din urmă a fost grupată la graniţă în dreptul oraşului Zaicear

Încă din prima zi Osman-paşa a cucerit satul Izvorul Mare (Velichi Izvor), locuit de bulgari emigraţi din zona Teteven.
În noaptea de 25-26 iunie, un grup de rebeli sub comanda lui L. Ostoici au forţat graniţa de pe râul Timoc.

Lor li se alătură locuitorii din satele de pe Valea Timocului: Deleina, Coilova, Zlocutea, Cernomaşiţa şi din acest motiv i se mai spune şi Răscoala Timoceană. Conduşi de preotul Stancu din Bregova, serbii s-au grupat pe dealul Halvagii.

În ziua de 27 iunie, însoţită de Liuben Karavelov, o ceată formată din 240 de persoane sub conducerea lui Todor Todorov Velcov şi a comandatului rus Aleksandăr Zaudrik Filipovici a trecut Timocul lângă Bregova şi şi-au stabilit tabăra la Craina, între satele Bregova şi Gâmzova. Aici au primit ordin de la L. Ostoici să se îndrepte spre Novo Selo şi să-l cucerească.

A doua zi 28 iunie, ceata ajunge la Novo Selo, unde Todor Velkov proclamă începutul răscoalei.

Din satele româneşti Bregova, Balei, Vârf şi altele, s-au adunat 220 răsculaţi conduşi de Mihail Nechiforov Popov ce avea recomandarea lui Todor Velcov.

În aceeaşi zi, cele doua cete au respins armata otomană ce venea dinspre Dunăre.

Detasamentul  românilor răsculaţi, care  primise sprijinul dorobanţilor lui Costa Luca, a atacat  armata turcă repliată în satul Florentin, pe care a înfrânt-o  şi cuceresc satul, având şi ajutorul unui grup de călăreţi români timoceni.

Atacul rapid al cetelor românilor şi bulgarilor răsculaţi împreună cu unităţile sarbe, l-au determinat pe Fazâl-paşa, care sosise de la Rusciuc la Vidin, să ia măsuri.

Astfel, el a trimis imediat o parte a soldaţilor turci împotriva armatei sarbe şi a cetei lui Ivan Petcov – Vârtopcianina, ce se aflau la Halvagii. Cere apoi ajutor lui Osman-paşa, aflat la Zaicear, iar acesta pe 29 iunie îşi trimite întreaga divizie împotriva răsculaţilor.

În aceeaşi zi, are loc o nouă luptă cu turcii lângă Gâmzova, la care participă şi Stancu Anghel Marinov, născut în acest sat, cu ceata lui formată din români din zona Negotinului.
Cetele lui Todor Todorov Velcov şi Mihail Nechiforov Popov au fost trimise să apere flancul stâng la Novo Selo.

În ziua de 30 iunie 1876, armata lui Fazâl-paşa, cu un efectiv de 10.000 de soldaţi atacă forţele serbe şi ceata lui Ivan Petcov – Vârtopcianina care sunt nevoite să se retragă de pe dealul Halvagii spre Bregova, fără a mai putea să-i anunţe pe Todor Todorov Velcov, Stancu Anghel Marinov, Costa Luca şi Mihail Nechiforov Popov, care se aflau cu cetele lor lângă Novo Selo.

În ultimul atac al turcilor, desfăşurat la Trinbreg şi Ţarina, au fost ucişi 800 de răsculaţi, iar 20 de prizonieri au fost spânzuraţi în piaţa satului Novo Selo.
Ca urmare a răscoalei, 18 sate din jurul Vidinului, din care 15 româneşti, au fost arse de către turci, iar 1000 de răsculaţi au fost ucişi, decapitaţi, capetele lor fiind înfipte în pari în oraşul Vidin.

După răscoală, satele participante au fost jefuite şi arse. Populaţia a fugit în România şi în Serbia .

Peste 15 000 de emigranţi s-au intors după amnistia din iarnă în locurile lor natale, unde şi-au construit bordeie de pământ.

După înăbuşirea răscoalei învăţătorul Ion Ciolac este spânzurat în târgul Diiului împreună cu alţi români timoceni din Bor şi Zlot.

România a trimis o ambulanţă, treisprezece medici şi trei farmacişti la Cladova, unde personalul român a îngrijit mii de răniţi.

În acelaşi an, Kogălniceanu scria către agenţii consulari europeni,  că sunt mai mult de 200 000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării şi că armata română freamătă doritoare să ia parte la luptă.

La 23 de zile după înăbuşirea răscoalei, oraşul Vidin este vizitat de doi francezi: Rigondon şi Kauffman, jurnalist, respectiv pictor, la revista L.Illustration din Paris.

Aceştia au publicat în revistă ceea ce au văzut la Vidin- o Golgotă, adică spânzurări, decapitări, prizonieri torturaţi şi capete tăiate, care se rostogoleau pe străzi.

Oraşul seamănă cu o cloacă, constatau cei doi jurnalişti în revista L.Illustration.

Mai târziu aceste informaţii ajung şi în Bulgaria, la Vidin, datorită lui Vasil Vasilev, corespondent la agenţia bulgară din Paris care a scris o cronică în acest sens, prezentând-o colegilor francezi despre această răscoală specialistul bulgar Ghenadi Vâlcev a publicat două cărţi: Răscoala de la Vidin şi Răscoala de la Vidin din 1876 -Biografii.

Dacă pe moment revolta a fost înăbuşită, germenele românismului n-a pierit, ci a proliferat mai viguros.

Nume ca Milan Anghelov Cosoveanu, poet sau Cristea Sandu Timoc om de cultură care şi-au dedicat întreaga activitate promovării valorilor româneşti, ne demonstrează permanent că jertfa românilor din Timoc, acum 132 de ani, nu a fost de prisos.

Surse:

[1] astraromana.wordpress.com via cersipamantromanesc.wordpress.com