În articolele anterioare, am subliniat prioritățile de politică externă rusă si faptul ca fiecare se referă la interesele naționale ale statului. Am analizat modul în care aceste drivere au convers pentru a cauza un impact in zonele de conflict din Europa de Est și Asia Centrală în ultimele 12 luni.
În ultimele câteva luni, m-am concentrat pe cele mai multe dintre contribuțiile mele pe o serie de zone de conflict, clasificate ca puncte de fractură. În general, aceste zone constituie puncte de presiune în conflictul intensificat dintre Occident și adversar sau, Rusia. Printre punctele de fractura examinate sunt Donbas (Ucraina), Nagorno-Karabah (Azerbaijan și Armenia), precum și regiunile separatiste georgiene sau cele separatiste din Abhazia și Osetia de Sud.
Rusia si Vestul: Interese in Ucraina si Moldova
Aceste puncte de fractura reprezinta informatii topografice valoroase pentru strategii de politică din Rusia. Printre bataliile geopolitice în care Rusia și Occidentul, se confruntă pentru controlul unor domenii în care forțele externe ar putea cataliza cu ușurință un alt război în Europa de Est.
Multe din aceste zone au fost caracterizate ca fiind niste “conflicte înghețate”. Conflictele înghețate, definite vag, sunt locuri unde campanii separatiste în curs de desfășurare s-au extins destul de mult și, în timp ce armistițiile pot limita violența, conflictele teritoriale rămân nerezolvate.
Aceste conflicte înghețate sunt, în mare parte, produse secundare din epoca Războiului Rece. Eșecul liderilor occidentali și ruși in a anticipa potențialele conflicte etnice și politica dupa care frontierele au fost redesenate în urma destrămării Uniunii Sovietice, a contribuit la conflictele actuale care deja afectează sau amenință să erupă în Europa de Est, Caucaz și Centrală Asia.
În prima parte a acestei serii, am evidentiat și modul în care politica Rusiei de intervenție în regiunile în care diviziunile etnice și politice au izbucnit în război deschis poate fi duplicat în altă parte. În examinarea războiului din Ucraina, am observat că inteligența rusă și intervenția militară, nerecunoscuta de Moscova, a agravat conflictul. Această interferență a condus la luni de varsare de sange de ambele părți ale combatantilor și a destabilizat din ce în ce mai mult toată partea de est a țării.
Politica Rusiei de intervenție în Donbas și sprijinul persistent acordat de Moscova pentru grupuri de răzvrătiti care luptă impotriva forțelol loiale Kievului, ar putea fi replicata într-un număr de alte regiuni separatiste, în special a celor din Republica Moldova și Georgia.
Am examinat politica externa rusa la nivel regional, în special subliniind modul în care Europa de Est și Asia Centrală ar putea fi afectate de interferența continuă rusă.
În acest articol, am examinat Moldova, regiunea sa separatistă, Transnistria, iar valoarea geopolitică țara are atât pentru Occident și Rusia.
Duminică, am postat un articol in care am examinat problemele geopolitice care afectează alegerile din Republica Moldova. Referindu-ne la Moldova (Transnistria), am vazut de ce integrarea în continuare a Republicii Moldova în comunitatea europeană este o parte importantă a intereselor strategice europene și, prin extensie, interesele Statelor Unite.
În ceea ce privește interesele economice și geopolitice, alegerile din Republica Moldova și alegerea poporului moldovean de a decide în ce direcție ar trebui să meargă țara, est sau vest, este un moment istoric în lumea de după Războiul Rece. În schimb, am explicat de ce strategii ruși apreciază oportunitatea de a trage Republica Moldova înapoi în sfera Kremlinului de influență. În consecință, am explicat conflictul asupra Moldovei în lupta mai generală între Occident și Rusia:
Alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate pentru 30 noiembrie, au reprezentat un moment de cotitură în istoria recentă a relațiilor intre Vest si rRusia. În contextul celor mai recente evenimente si conflictul vechi dintre foștii adversari din timpul Războiului Rece, alegerile vor prefigura probabil revenirea conflictului separatist intensificat în Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală.
Transnistria: O zona separatistă , un conflict inghetat
Situata de-a lungul frontierei de est a Republicii Moldova și de cealata parte invecinata cu Ucraina, Transnistria rămâne în mare parte în afara controlului Chișinăului, capitala Republicii Moldova. Un stat separatist care spre deosebire de Abhazia și Osetia de Sud, din fosta republică sovietică Georgia, Transnistria si-a declarat inițial independența în 1990, dar nu a fost recunoscută ca stat, rămânând administrativ sub auspiciile Chișinăului și intr-un climat de menținerea unei “paci neliniștite” între aceasta și guvernul Republicii Moldova.
Conflicte și incidente au izbucnit atunci cand Guvernul de la Chișinău a încercat să preia controlul asupra regiunii separatiste, iar ciocniri notabile loc între 1990 și începutul anului 1992. În 1992, guvernul de la Chișinău a pornit un război de cateva luni impotriva separatistilor din Transnistria.
Războiul s-a încheiat cu o încetare a focului, cu un armistitiu semnat la 21 iulie 1992, dar conflictul în sine a continuat sa se agraveze.Despre Transnistria mulți observatori au considerat ca este o tinta probabil pentru strategii rusi, care urmăresc sa sprijine politici menite să prevină integrarea statelor din spațiul post-sovietic în comunitatea europeană.
S-a observat ca ofițeri si militari ruși au participat în mod deschis în războiul din 1992, prin susținerea separatiștilor împotriva forțelor militare din Moldova. Cu toate acestea, armata rusă în sine a rămas oficial neutră.
Astăzi, Transnistria rămâne un conflict înghețat, o regiune separatistă la care se face adesea referire ca un potential front nou de război din dorinta Kremlinului de a-si afirma dominația asupra fostelor republici sovietice, în Europa de Est.
În timp ce conflictul ramane in mare parte necunoscut în cea mai mare a Occidentului, orice conflict reaprins in Transnistria ar fi un semnal important pentru o eventuala intervenție rusă în aceasta regiune si rămâne politica dominanta a Moscovei pentru a se asigura ca fostele state sovietice vor ezita sa devina membre în Uniunea Europeană (UE) și in Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Un caz particular este cel al Georgiei, acolo unde oficialii guvernamentali georgieni se uita la evenimente din Ucraina și Republica Moldova cu o anxietate crescanda, examinand cu cu grijă acțiunile atât Occidentului și cele ale Rusiei, precum și evaluarea probabilității că războiul ar putea ajunge si in Caucaz. Mulți observatori afirma acum că eforturile revigorate în Abhazia și Osetia de Sud de a-si afirma independența față de Georgia ar putea fi insotite de un efort similar în Transnistria.
Sursa:
[1] sofrep.com