22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul de Nord a fost sfâșiat din trupul României Mari. În acele zile de cumpănă, pământul românesc gemea sub cizma străină, iar românii trăiau o nouă Golgotă a neamului lor. Unul dintre locurile care au simțit cu durere această rană a fost comuna Ojdula, din ținutul Covasnei, unde românii, deși puțini, au ținut mereu aprinsă candela credinței și a românismului.

La 22 octombrie 1940, asupra acestei mici comunități s-a abătut urgia. Preotul român Simion Mogoș, păstorul sufletesc al credincioșilor din Ojdula, a fost alungat cu forța din parohie de autoritățile horthyste. Nu era vina lui decât aceea că slujea în limba neamului său, că aprindea lumânări în biserica românească și că îndrăznea să rostească „Tatăl nostru” pentru sufletele românilor.

După alungarea sa, credincioșii români au fost bătuți, umiliți, prigoniți. De frica represaliilor, mulți au fost nevoiți să doarmă prin păduri și șuri, ca niște fugari în propria lor țară. Biserica românească din Ojdula, simbol al dăinuirii și al legăturii cu cerul, a rămas pustie, cu ușile încuiate, ca o icoană plânsă de îngeri.

Dar în tăcerea acelei nopți de durere, românii din Ojdula nu și-au pierdut nădejdea. Rugăciunile lor s-au ridicat spre cer și s-au prefăcut în jurământ: că vor rămâne români, chiar și atunci când li se va cere să uite.

Astăzi, la peste opt decenii de la acea zi neagră, ne amintim cu recunoștință de preotul Simion Mogoș și de toți românii din Ojdula care au suferit pentru credință și neam. Ei sunt mărturia vie că românismul nu se poate stinge, oricât ar fi prigonit. Din lacrimile și jertfa lor s-a născut puterea de a merge mai departe, de a reclădi și de a rosti cu demnitate, din nou și din nou:

„Suntem români și aici este pământ românesc.”