Adrian Severin, cam fariseu, avertizează: România e în pericol maxim!
La puţină vreme după ce Klaus Iohannis a ieșit președinte la scrutinul electoral din 16 noiembrie 2014, analistul politic, specialist în politica internă și externă, fost europarlamentar, face un avertisment dur. Conform lui Adrian Severin, România se află în pericol maxim. Iată textul politicianului:
După cîteva decenii trăite cel puțin cu iluzia că se află într-o lume a solidarității și armoniei, România își reia locul geopolitic tradițional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea României la aceștia, dar și raportarea lor la ea ridică probleme de o imensă complexitate și periculozitate. În acest context cel puțin două lucruri îmi sunt clare:
1) nimeni nu ignoră România;
2) nimeni nu dorește România.
Adrian Severin, cam fariseu, avertizează: România e în pericol maxim!
Aceste două teze, doar aparent paradoxale, se conciliază în următoarele variante de enunțuri:
– nimeni nu vrea România ca partener, dar toți o vor ca satelit;
– nimeni nu vrea să se coordoneze cu ea, dar toți vor să li se subordoneze;
– nimeni nu o vrea independentă, toți o vor colonie;
– nimeni nu o acceptă drept membru al familiei sale, dar nimeni nu dorește ca ea să devină membru al altei familii.
În încercarea de a ne domina sau măcar de a nu ne lăsa să fim dominați de concurenții lor, strategii lumii au ales să utilizeze arma exagerării defectelor noastre creînd mitul incompatibilității cultural-civilizaționale a românilor cu Occidentul euroatlantic. Acest mit servește atît puterilor euroasiatice (în primul rînd Rusiei), cît și celor euroatlantice.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsCaracterul excepțional al corupției la români, spre exemplu, este un mit care permite:
a) Rusiei să „demonstreze“ Occidentului că nu are cum să integreze deplin România structurilor sale (cel puțin nu fără riscuri majore);
b) S.U.A. să intervină direct în guvernarea României folosind justiția pentru a elimina de la guvernarea țării pe liderii cu agenda națională (uneori denunțați ca fiind pro-ruși);
c) U.E. să mențină România ca membru de mîna a doua într-o ordine continentală neo-iobăgistă în care pînă și universalismul imperial are geometrie variabilă și evoluează cu mai multe viteze.
România – spune un alt mit de asemenea unanim îmbrățișat – nu a fost și, se subînțelege, continuă să nu fie pregătită să intre într-o democrație transnațională europeană așa cum, chipurile, ar fi U.E., și să contribuie la edificarea Europei politice, a Statelor Unite ale Europei; proiect al europenilor celor mai „avansați“, respectiv al „adevăraților“ europeni – catolici și protestanți, din Vest și din Nord, din lumea industriei și finanțelor, neoconservatori și neoliberali.
Aici nu mai este vorba despre „corupția structurală“, ci despre o „incapacitate structurală“, o „neputință congenitală“ a românilor de a participa cu succes la actul guvernării așa cum este el înțeles și săvîrșit în civilizația occidentală spre care ei aspira nejustificat și în instituțiile căreia s-au strecurat la fel de nejustificat. Cum modelul „bunei guvernări“ ar fi unic și universal valabil, rezultă că romanii sunt inclusiv incapabili de autoguvernare. Așadar nu numai că încurcă gestiunea U.E., dar nici nu au îndreptățirea la un stat propriu sau, cel puțin, la administrarea acestui stat prin ei înșiși.
Pe ce se bazează asemenea teze? Cînd concluziile sunt atît de ferme și de „utile“, ele seduc prin propria lor afirmare, nemaifiind nevoie de argumente. Dacă cineva ar căuta argumente, rezultatul ar fi mai mult decît dezamăgitor pentru propagandiștii mitului. România nu s-a opus nici unei reforme constituționale a U.E., acceptînd să transfere instituțiilor europene, fără nici o garanție de contrapartidă, toate atributele suverane care i-au fost cerute. Prin acceptarea M.C.V., România a acceptat chiar competențe supranaționale de control care nu se aplică nici unui alt membru (cu excepția Bulgariei).
România și-a plătit fără crîcnire contribuția la bugetul european comun fără a primi din partea U.E. fonduri europene măcar egale cu aceasta. A fost, deci, un contributor net (care a dat mai mult decît a luat) și niciodată nu i-a trecut prin cap să spună, asemenea Marii Britanii, „eu îmi vreau banii înapoi!“
România și-a diminuat capacitatea productivă a economiei naționale în favoarea economiilor occidentale bazate pe export (în special a Germaniei), oferindu-se acestora ca o mare piață de desfaceri. România a pus resursele sale naturale și forța de muncă ieftină la dispoziția investitorilor străini (europeni și nu numai europeni) foarte interesați să își valorifice capitalurile aici, inclusiv cu prețul coruperii administrației românești. România a oferit statelor occidentale lovite de șovinismul și decadența bunăstării, mîna de lucru calificată pentru meserii pe care cetățenii lor nu mai vor să le practice. Această mînă de lucru a creat acolo creștere economică, generînd, totodată, venituri bugetare și noi locuri de muncă. România s-a lăsat sărăcită de elitele sale intelectuale, de talentele sale cele mai autentice și mai educate, contribuind, astfel, la îmbogățirea și progresul strategic al Occidentului euroatlantic, în aceeași măsură în care și-a pus în pericol propriul viitor.
În timp ce elitele României, formate pe bani românești, aduc buna guvernare și prosperitate altora, românilor li se spune că trebuie să accepte să fie conduși din afară, căci, într-adevăr, în țară nu le-a mai rămas decît o elită-surogat formată din ciurucuri și trădători.
Și atunci, de ce atîta „Of!“ și „Vai!“?
Dacă cineva nu a fost pregătit să integreze România în familia occidentală, acela a fost Occidentul însuşi. El a fost, în schimb, pregătit şi bucuros să o colonizeze.
Un al treilea mit – cu atît mai uşor de acreditat cu cît elitele autentice româneşti îşi părăsesc în marş forţat patria – este acela că România are vocaţia de a fi ghetoul european al romilor.
Legătura pe care atît discursul mediatic, cît şi cel politic occidental o fac între insecuritatea cetăţenilor europeni, „invazia“ romilor şi pretinsa „origine românească“ a acestora (origine cel puţin civică dacă nu şi culturală) susţine ideea că România, prin însăşi identitatea sa etnică (în cel mai bun caz incertă, dacă nu cu desvîrşire romă), pune în pericol civilizaţia europeană.
De aceea romii trebuie expulzaţi şi concentraţi în România, iar aceasta trebuie izolată în afara spaţiului Schengen şi nu numai acolo.
„Manelizarea“ mass media (independente în relaţia cu statul român, iar nu şi în cea cu clanurile oligarhice ori cu diverse cercuri de interese străine), precum şi cea a politicii româneşti, nu fac decît să confirme o asemenea idee.
Nu este clar care sunt politicile de integrare a romilor şi care este eficienţa lor. În schimb, presa tabloidizată – cea mondenă şi cea de scandal – se delectează cu prezentarea detaliată şi necritică a ceea ce tradiţiile rome au mai mult în contrast cu tradiţiile culturale româneşti şi europene; ba chiar şi cu evoluţia comunităţilor rome pe calea convergenţei cu valorile civilizaţionale europene. Aducerea obsesivă a interlopilor de origine romă în procesele intentate liderilor politici români (mai mult sau mai puţin corupţi), cu mediatizarea aferentă, nu este, nici ea, o întîmplare oarecare; sau, dacă este, atunci interesul naţional cere să fie oprită imediat, cel puţin în dimensiunea sa mediatică.
În conexiune cu mitul excepţionalismului corupţiei româneşti şi cu cel al identităţii culturale rome a României se degajă şi mitul problemelor cronice, de factură structurală ale justiţiei române. Aceasta este prezentată ca fiind în acelaşi timp blocată şi dezlănţuită, controlată şi haotică, nesofisticată şi impredictibilă.
Pe terenul mitului contrariile pot coexista cu uşurinţă. Pe o atare imagine s-a clădit concluzia că justiţia română trebuie pusă sub controlul străinătăţii. Acesta se exercită la vedere. Or, dacă un stat cu o justiţie ineficientă este un stat nefuncţional, un stat cu o justiţie controlată din afară nu mai este stat de loc.
„Cum credeţi că vin capitalurile de calitate, acelea care va aduc dezvoltare, iar nu numai corupţie şi înfeudare, dacă investitorii potenţiali văd şi aud de dimineaţa pînă seara numai despre descinderi cu mascaţi ca în cartelurile mafiote din America Latină sau Orientul Îndepărtat, arestări de lideri politici bazate pe denunţurile interlopilor romi, afaceri ruinate de luptele între clanuri şi altele la fel?“ – m-a întrebat recent un distins diplomat străin. „Veţi rămîne doar cu afaceriştii dubioşi protejaţi de justiţia română aflată sub controlul real al cîtorva guverne străine!“ – a adăugat el. (Şi nu era un diplomat rus, cum probabil ar fi fost tentat să bănuiască d-l Joe Bideu.)
Într-adevăr, din „statul romilor“ – aflaţi şi ei sub povara nedreaptă a unor stereotipuri negative colportate masiv şi nu tocmai inocent în Occident – capitalurile sănătoase fug, iar regimul „jurisdicţiei consulare“ (desfiinţat de Al. I. Cuza în zorii afirmării existenţei şi demnităţii noastre naţionale) reînvie în forme şi sub acoperiri din cele mai perverse. (Acum nu numai „supuşii străini“, ci şi romanii sunt „judecaţi“ de funcţionarii diplomatici ai altor guverne, cărora o naţiune în declin le-a concesionat această funcţie.) Cum să primeşti un asemenea neam ţn casa ta?!
Ce doreşte, însă, România? Dacă ceva este cu adevărat excepţional la români, aceasta nu este nici măcar dezbinarea, care caracterizează, probabil, cu o mai mică intensitate, şi alte popoare. Excepţional la români este spiritul autocritic care ajunge la limita la care poate fi definit ca autodemolator. Pe el s-au bazat, desigur, şi creatorii mitologiei antiromâneşti. Mai exact ai mitului complex al incompatibilităţii cultural-civilizaţionale dintre România şi Occidentul euroatlantic; mit care justifica atît izolarea, cît şi dominarea externă a naţiunii române. Iată de ce românii trebuie să îşi asume, la rîndul lor, o parte de răspundere. O răspundere care nu scuză, însă, abuzul celorlalţi.
Independent de vină, cu timpul cetăţenii României au început să resimtă dureros – cum putea fi altfel?! – efectele miturilor amintite anterior.
Dincolo de inconvenientele practice, acestea i-au făcut să se simtă umiliţi şi trădaţi. De către cine? Tocmai de cei pe care i-au iubit şi respectat totdeauna: americanii, în special, şi vest-europenii. Reacţia la descoperirea „refuzului“ euroatlantic („refuz“ subliniat din motive evidente de propaganda rusă) a fost inevitabilă, firească: americanofobia şi euro-scepticismul.
Două sentimente şocante la un popor în mod tradiţional pro-occidental, euro-entuziast şi americanofil. Americanofobia şi euro-scepticismul care se strecoară tot mai mult în sufletele românilor şi în societatea românească sunt, prin ele însele, o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României. De asemenea, înstrăinarea României de S.U.A. şi U.E. va afecta interesele vitale americane şi vest-europene în regiunea Balcanilor şi Mării Negre, precum şi procesul de continuare al integrării şi extinderii U.E.
În acest sens, reacţia societăţii româneşti faţă de criza ucraineană este semnificativă. În mod instinctiv romanii s-au plasat de partea Ucrainei, faţă de care, pînă atunci, nu arătaseră o mare simpatie. Pe de altă parte, în disputa dintre Occidentul euroatlantic (S.U.A. şi U.E.) şi Rusia românii au arătat, lucru rar în istoria lor, mai multă înţelegere pentru poziţia rusă. Într-un fel se poate spune că suntem cu Ucraina împotriva Rusiei şi cu Rusia împotriva Occidentului. Surprinzător şi periculos! Iată la ce efecte perverse a dus politica de „excludere şi refuz“ aplicată de Occident României prin „strategia disocierii culturale a românilor“.
Această americanofobie şi acest euro-scepticism emergent pot fi anihilate numai printr-o politică adecvată (adică realistă, corectă, inteligentă şi prietenoasă) a S.U.A., precum şi prin revenirea U.E. la proiectul federal bazat pe principiile egalităţii şi solidarităţii, ale coeziunii economice, sociale şi teritoriale. În ceea ce priveşte S.U.A., o asemenea politică este împiedicată de mitul excepţionalismului inadecvării şi incompatibilităţii româneşti, alimentat chiar de unele cercuri americane în speranţa că, astfel, vor putea interveni în România şi îi vor controla politica. Cu cît mitul se consolidează, cu atît americanofobia românilor se acutizează şi cu cît aceasta se acutizează cu atît risipirea mitului devine mai dificilă.
Iată un cerc vicios care trebuie tăiat. El poate fi tăiat doar în S.U.A. Va fi aşa numai în măsura în care americanii vor înţelege că mitul, ca orice mit, nu este un adevăr şi că perpetuarea lui contravine intereselor americane.
Cît despre U.E., lucrurile sunt şi mai complicate. Pe de o parte, nu numai că România se găseşte într-un raport defavorabil de forţe cu protagoniştii U.E., dar aceştia au mult mai puţine motive decît S.U.A. să vadă în România un partener util spre indispensabil la frontiera estica a Uniunii. Germania, Franţa şi Italia, dar şi Spania şi Marea Britanie nu au nevoie de Romania pentru a se înţelege cu Rusia şi a conveni asupra unei arhitecturi de securitate la nivel continental. Dimpotrivă, pentru ele ar fi mai potrivit ca românii să fie doar un obiect al istoriei plasat într-o „ţară a nimănui“, care separă Europa germană de Asia rusă. Pe de altă parte, sub aspect formal, România este membră a alianţelor occidentale şi în special a U.E., în interiorul cărora are o serie de drepturi precise cu garanţiile juridice aferente. Din această perspectivă euro-scepticismul şi decuplarea de U.E. în favoarea unor formule alternative situate mai la Est nu trebuie să reprezinte decît ultimul recurs.
Pînă la a se ajunge acolo, guvernul român trebuie să lanseze o strategie menită să reafirme şi să promoveze drepturile României ca stat membru, aşa cum rezultă ele din tratate, precum şi să mărească influenţa sa politică şi economică în cadrul U.E. Pe o astfel de bază se va putea acționa eficient pentru ca revenirea la proiectul Europei politice de tip federalizare să funcționeze în folosul tuturor membrilor săi.
Ce șanse sunt ca asemenea schimbări de curs istoric să se producă? Foarte puține! În aceste condiții nu se poate trage decît o singura concluzie: România este în pericol! Poate cel mai mare din istoria sa.
9 iulie 2014
Adrian Severin
ADDENDA
Este evident că, fiind situat de atîta vreme la vîrful politicii românești postdecembriste, Adrian Severin a dobîndit o anumită acuitate în a discerne vectorii care periclitează securitatea națională a României atît pe plan intern, cît și internațional. De aceea, îl și republicăm aici, cum au făcut, între timp, și alții. Dar este necesar să relev că, dincolo de multele observații pertinente pe care le notează referitor la involuția politico-economico-socială a României contemporane – observații care au devenit locuri comune în discursul multor analiști –, în realitate Adrian Severin pozează în grupul „băieților buni“, uitînd să ne spună că a făcut parte atît din primul guvern F.S.N.-ist, al premierului Petre Roman, cît și din alte guverne ulterioare F.D.S.N-iste, P.D.S.R.-iste, P.S.D.-iste, C.D.R-iste etc., „ca tot românul imparțial“. Ca atare, este unul dintre artizanii instituirii politicii de distrugere a României, politică impusă la comandă externă.
Unii analiști mai amintesc românilor că premierul Petre Roman a declarat cu autosuficiență că „industria României este o grămadă de fiare vechi“, iar prin politica sa, continuată de coechipierii săi, printre care Adrian Severin, a început distrugerea industriei, deşi, de exemplu, SIDEX-Galaţi, I.M.G.B., COMTIM, C.O.S.-Târgovişte, SIDERCA-Călăraşi şi multe altele complexe industriale fuseseră construite după cele mai moderne proiecte occidentale, cu ajutorul împrumutului făcut la F.M.I. şi la Banca Mondială – iar aceste stabilimente financiare nu acordau împrumuturi dacă proiectele prezentate nu erau fezabile şi eficiente în viitor, spre a-şi recupera banii. Mai mult, Legea nr. 15/1990 privind societăţile comerciale a fost o lege de import şi a fost adusă în ţară de Adrian Severin. Și, după cum am arătat într-o emisiune la OTV – cu puţin timp pînă să fie interzisă definitiv această televiziune –, a constituit una dintre cele mai pernicioase legi, deoarece a fost matricea juridică a distrugerii economiei naţionale: aşa cum am relevat în respectiva emisiune, S.R.I.-ul avertizase, la acea vreme, asupra periculozităţii acelei legi, dar forţele trădătoare ale grupului de complotişti din decembrie 1989 – din care face parte şi Adrian Severin – fuseseră mai puternice, iar România a fost împinsă pe calea involuţiei.
Face mare caz, în materialul său, de proasta imagine pe care ne-o croieşte Occidentul din cauza comportamentului ţiganilor, dar pe care îi numeşte, constant, „romi“ – nici măcar „rromi“ –, deşi colegul său de guvern P.D.S.R.-ist din mandatul 1992-1996, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, dăduseMemorandumul nr. H03/169 din 31.01. 1995, prin care solicita instituţiilor guvernamentale şi tuturormass media să elimine din limbaj vocabula „rom/rrom“ și sintagmele „limba romanes“ sau „limba romani“ (sau „romali“, căci țiganii încă nu se dumiriseră cum să-și denumească presupusa lor limbă, pe care, de fapt, nu o au!), deoarece sunt expresii care denigrează România, lăsînd în străinătate impresia că România este ţara ţiganilor, din cauza asocierii ilicite dintre „rom“ şi „român“ sau „romanes“ şi „româneşte“, mai ales prin faptul că, pe de o parte, multe publicaţii româneşti şi toate publicaţiile străine scriu cuvintele româneşti fără diacritice, iar, pe de altă parte, toţi ţiganii din ţările occidentale se declară că sunt „români“ chiar dacă provin din alte ţări europene! Pentru detalii asupra problemei şi argumentării, vedeţi studiul „România va deveni groapa de gunoi etnic a Europei“ (publicat pe AlterMedia în cinci episoade și al cărui prin episod este aici: http://www.altermedia.info/romania/2010/10/14/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-1/).
La fel, Adrian Severin face mare caz de situaţia actuală a Ucrainei, pretinzînd că „toţi românii“ ţin partea Ucrainei în conflictul actual cu Federaţia Rusă, deşi este absolut invers: cei mai mulţi români vor revenirea Ucrainei la dimensiunea ei kieveană şi, pe cale de consecinţă, vor desființarea actualei ei configurații geografice și restituirea teritoriilor răpite ţărilor vestice limitrofe – Polonia, Cehia, România – prin criminalul Pact Ribbentrop-Molotov, al cărei beneficiară este Ucraina, aşa cum am arătat în articolul „Necesitatea reîntregirii României“. Mai mult, Adrian Severin se face că uită că este parte din triada de trădători ai naţiunii, alături de Zoae Petre şi Emil Constantinescu, care au semnat Tratatul cu Ucraina, prin care au renunţat la revendicările teritoriale întemeiate, doar de dragul păcălelii de a intra în N.A.T.O. şi în U.E. Deşi, între timp, Ucraina sabotase România prin eşuarea deliberată a navei Vostock, în octombrie 1992, şi prin începerea săpăturilor pentru adîncirea Canalului Bîstroe.
Dar, așa cum semnalează, cu obiectivitate frumoasa și deșteapta Maria Diana Popescu despre acest text al lui Adrian Severin, „Păcat că declaraţia apare abia acum şi aparţine unui om politic acuzat de corupţie. Dar, adevărurile nu trebuie ignorate, indiferent din ce parte vin. Ar fi fost mult mai util dacă era enunţată în plenul Parlamentului European, în perioada cînd acesta activa ca membru al acestei structuri europene din partea României. Extremistul Nigel Farage s-a pus în unghii împotriva Uniunii şi a avut cîştig de cauză pentru ai lui. În diplomaţie, momentul contează!“ (s.n. – V.I.Z.).
De fapt, deși ne căinează pe noi, românii, că am fost transformați în colonia acestora, a Uniunii Europene și a N.A.T.O., Adrian Severin se numără printre actonii politici care ne-au adus în această stare! De aceea, ieșirea din starea de colonie nu rezidă în bunăvoința care va fi manifestată de S.U.A. sau birocrații care conduc U.E., cum crede el, credincios, în fond, străinilor ale căror directive le-a îndeplinit pînă acum – deși, aici, în acest text, le respinge, fariseic, presiunea –, ci în dobîndirea cît mai promptă de către români a convingerii că soluția constă doar în înlăturarea rapidă și radicală a actualei clase politice.
30 ianuarie 2014
Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu
Surse:
[1] adrianseverin.com[2] altermedia.info
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
