La 7 aprilie 1941, Belgradul se rasculase si se revoltase pentru ca primul ministru Cvetkovici-Macek , (din partea Croatiei) semnase un pact cu Hitler de care sarbii nu vroiau sa auda, iar comunistii ies in strada si pun in miscare tineretul iugoslav.
In fruntea acestor manifestatii incepute la Belgrad sub conducerea generalului Dusan Simovici se aflau elitele comuniste trimise de Moscova care au demonstrat pana la 13 aprilie 1941, cand Germania, fara vreun avertisment au intrat cu armata de tancuri si au ocupat Iugoslavia in 7 zile fr s se trag un foc. Atunci cad prizonieri aproximativ 450 000 de soldai sarbi dintre care o parte sunt trimisi sa lucreze in fabricile bombardate din Germania, iar alt parte in lagrele din vecintate din Bulgaria.
Gheorghe Suveiche, un mare erou timocean
Atunci apare un providential lider în Timoc-Serbia numit Gheorghe Suveiche nascut în Grabovia de lânga Cladovo din dreptul Severinului. În tinereţe Gheorghe Suveiche a fost preot în satul Rajac , Zlocutea sau Alexandrovac.
Parintele Gheorghe Suveiche, vazand cum se precipita evenimentele din Serbia si Iugoslavia, trece Dunrea si ia legatura cu romanii din Banatul sarbesc de la Varset, adica cu dr. Alexandru Butoarca fost deputat si director al ziarului „Nadejea” din Varset, cu presedintele „ASTREI BANATENE” Adam Fistea si tanarul economist Traian Mucuceanu.
El infiinteaza la Tr. Severin „Comitetul Timocean” in care parintele Suveiche avea 2 secretari pe poetul Constantin Miulerca din Timisoara si pe domnisoara Corlatean din Severin, iar biroul comitetului isi avea sediul intr-o cldire din port.
Intre 1941-1944, in interesul ocrotirii romanilor dintre Morava-Timoc și din Banatul sarbesc, se inființeza la Turnu-Severin „Comitetul Timocean” (cu sediul in port), avand ca Președinte pe preotul Gheorghe Suveiche (arestat se pare ulterior de Gestapo și mort intr-un bombardament, dupa spusele poetului Constantin Miu-Lerca, in lagarul de concentrare de la Dachau), iar secretar pe Cristea Sandu Timoc.
Preotul Gheorghe Suveiche , este arestat de nemti in 1942, la intrigile generalului Nedici, este dus in lagar in Germania si moare la Dachau (1943-1944): el ceruse maresalului Antonescu anexarea de catre Romania a provinciei, intrucat o tara care-si asupreste cetatenii, nu merita sa-i administreze, acesta era argumentul sau de atunci.Lui Cristea Sandu Timoc din Alexandrovac (Zlocutea) este acuzat ca raspandea manifeste/ ziare printre romanii timoceni, pentru care ceruse drepturi culturale si i se insceneaza proces fiind silit sa fuga in Romania.
In gigantica inclestare care zgudue astazi temeliile tuturor nedreptelor oranduiri, poporul roman de pretutindeni isi regaseste fiinta, eliberat sufleteste, cu elanul incordat spre jertfa, cu vointa hotarata spre victorie.
Astazi si cei mai de departe, cei necunoscuti, cei instrainati si dositi de vitregia asupririlor, asculta imnul de foc al trezirii intregului neam.
Astazi si cei peste cinci sute mii de romani dintre Timoc si Morava, isi inalta fruntile „desteptati din somnul cel de moarte in care ii adancira barbarii de tirani”.
Si, ei cred, asa cum cred in cinstirea mortilor, in botezul copiilor, in cantecul si graiul lor stramosesc, ca,
„Desrobirea de la Rasarit, nu afost numai o desrobire de pamanturi, ea a fost o chemare noua, a neamului nostru , spre mari impliniri si noi destine.”
Pentru vesnicia romaneasca, temeiul cel de nesdruncinat, garantia marilor impliniri viitoare, este natalitatea si unitatea pamantului si a poporului romanesc.
Pr. Gh. Suveiche (al doilea din stanga), impreuna cu gen. Corneliu Dragalina si col. D. Tocineanu, pr. Adam Fistea, presed. Astrei Banatene din Varset, Ion Conciatu, director la „Curierul Banatului”, deputat liberal, C-tin Miulerca, poet, etc. – 1941, Timisoara
Acolo se intalneste voluntariatul viteaz al Romanilor de pretutindeni intr-o infratire inainte mergatoare definitivei victorii a eliberarii celor peste doua milioane si jumatate de Romani, de pe intreg cuprinsul raspandirii romanesti. Granitele trunchiate si prestigiul neamului , se refac.
Cu piepturile stanca, peste ape punti, cu sangele inaltandu-se vulcan, gonesc stranepotii lui Burebista, pana acolo,pana unde s-a infipt ultima sageata din arcul dacic al mostenirii lui.
Panslavismul activ s-a desfasurat pe axa Moscova- Belgrad, ca o opera metodica si constanta.
Axa prieteniei romano-germane-italiene se intretaie cu axa actiunei panslaviste, pe Dunare, – si tocmai acolo, unde acest rau are o importanta economica si militara deosebita.
Noua oranduire care se pregateste Europei, cu insasi contributia nemasurata de jertfe a Romaniei, va da neamului romanesc unitatea la care raspandirea , suferintele si jertfele lui il indreptatesc.
Axa panslavismului, sub presiunea acestor jertfe, sub taria neinvinselor asalturi ale cruciatilor dreptatii, s-a frant.
Panslavismul, oricare ar fi forma sub care se reintruchipeaza, oricare ar fi expresia sub care se manifesta, oricare ar fi masca sub care se ascunde, – scopul lui este acelas si unicul: stapanirea Dunarii si a neamurilor in bazinul ei.
Poporul romanesc care stapaneste istoriceste, etniceste si numericeste regiunea de pe ambele maluri ale raului Timoc, refuza cu indignare sa schimbe un jug cu altul. El sta darz pe pozitia convingerilor lui si asteapta pasnic ziua pe care o nadajduiesc toti Romanii.
Constiinta originei si a apartenentei sale, poporul timocean n-o indreapta impotriva nimanui, ci o incinge ca pe o puternica cuirasa de aparare fata de orice tentativa de noua si definitiva subjugare. Caci, in adevar, pentru romanii timoceni raspantia la care se gasesc acum e categorica.
Pentru intaia oara, istoria ne deschide larg poarta spre Rasaritul simbolic. Si pentru ultima oara. Alternativa, nu are cale launtrica, caci destinul ne striga cu glas poruncitor: „ACUM ORI NICIODATA !”
Dar neamul romanesc a raspuns cu fiecare strop de sange presarat pe urmele pasilor de glorie: „ACUM!”
Acum e momentul. Acum ne cheama la lupta Maresalul, calauzit de steaua de noroc a romanismului.
Tara noua se zideste pe mormintele eroilor romani. Tara de veacuri, tara dreapta si atotcuprinzatoare, tara de la Bug si pana la Morava.
Drumul de convingere si de lupta al Maresalului e trasat de mult ; din sorginte post-belica, inca de acum 22 de ani, cand la Versailles fu franta in doua inima Banatului.
Zarurile luptei sunt aruncate, Locotenent Colonelul anului 1919, conduce astazi ostile destinului de viata ale neamului intreg.
Iar credinta acestui neam da puteri de Arhanghel luptatorilor lui.
Surse:
[1] astraromana.wordpress.com[2] www.scribd.com[3] ro.wikipedia.org/wiki/Drobeta-Turnu_Severin[4] archive.org/stream/VlahiiSuntRomani