Site icon Glasul.info

20% din Pământul Țării s-a vîndut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Sau încă nu-i destul?!

20% din Pământul Țării s-a vîndut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Sau încă nu-i destul?!

„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nici o legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, se aude geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie” 

Nichifor  Crainic

20% din Pământul Țării s-a vîndut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Sau încă nu-i destul?!

20%… Acesta este procentul anunțat de mass media din România privitor la nivelul atins de înstrăinarea Țării: douăzeci la sută, au scris ziarele, au anunțat știrile TV!

Parcă ar anunța cotele apelor Dunării!… Niciun comentariu nu însoțește această știre! Ca și când ar fi vorba de o fatalitate căreia îți este imposibil să i te opui!… Peste câteva săptămâni cota va fi de 25% și iar va fi un subiect pentru titluri din mass media, televiziuni și presă, din România!… Și tot așa: no comment! Cine oare nu le dă voie la comentarii?!…

Am scris mai sus „mass media DIN România” cu grija de a nu scrie cumva „mass media românească”! Căci nu mai este de multă vreme românească! Nu mai există o „mass media românească”!

Despre pantofii și gențile Elenei Udrea s-a scris în această presă mai mult decât despre pierderea Țării prin cumpărare, prin vânzarea terenurilor, permisă de lege și încurajată de guvernele post-decembriste! Dar și de presa, vîndută de mult străinilor in corpore. Căci vânzarea Țării cu asta s-a început: primii care s-au vîndut la pachet au fost „liderii de opinie” din presă, din televiziune… Care n-au avut nimic de spus când a început prăduirea României. Aveau de comentat intimitățile unor pațachine puse pe prima pagină! Interesau mai mult decât soarta copiilor noștri!

Scriu „mass media DIN România” la fel cum întemeietorii partidului comunist, la 1921, au ținut să precizeze: Partidul Comunist DIN România! Abia după 1965, acesta a devenit sau a încercat să devină Partidul Comunist ROMÂN… Românesc, deci!

Dar oricât au fost ei de anti-români cominterniștii, complotând la dezmembrarea României Mari, oricât au fost ei de ticăloși, nu le-a trecut prin cap vînzarea / cumpărarea României parcelă cu parcelă! Hectar cu hectar!…

Dacă mai sunt –  și mai sunt!, români care suferă dinaintea acestui spectacol, absurd și dureros deopotrivă, români preocupați să facă ceva ca să pună stavilă năvalei de „investitori străini” care atacă ființa neamului fără să întâmpine nici cea mai mică rezistență, căci o fac la adăpostul legilor absurde votate în Parlament, acelor români le spun că trebuie acționat pe mai multe planuri simultan. Am și eu ceva idei pe această temă, a acțiunilor ce trebuie fără întârziere declanșate. Alții vor fi având alte idei, mai bune sau mai rele, vom vedea!

Dar mai presus de toate eu personal mă simt dator să aduc la cunoștința fraților și concetățenilor mei mărturia mea, de martor la cele ce s-au întâmplat în viața noastră politică, parlamentară. Mai întâi cine se face vinovat, cine este vinovatul principal, pe post de AUTOR al actului politic prin care așa zișii investitori străini au căpătat dreptul să cumpere pământ arabil sau păduri în România?!

Las pentru altă ocazie detaliile și mai spun o dată, îl mai acuz o dată public pe EMIL CONSTANTINESCU pentru faptul că el, EMIL CONSTANTINESCU,  este autorul acelei modificări legislative prin care s-a legiferat în Parlament vînzarea pământului românesc străinilor!

Am mai spus-o până acum de mai multe ori! Inclusiv la data când impostorul ajuns președinte a propus parlamentarilor actul cel mai iresponsabil din câte s-au votat vreodată în Parlamentul României.

Și trebuie reținut faptul că imediat, la câteva săptămâni după ce a ieșit președinte fără a avea voturile legiuit necesare, fără să fie votat de majoritatea alegătorilor, EMIL CONSTANTINESCU, cu o grabă suspectă, de la bun început vinovată, a înaintat Parlamentului propunerea de a se modifica legislația privind regimul străinilor, pentru a li se acorda străinilor un drept pe care nu l-au avut nici măcar când România a funcționat sub un regim de ocupație militară!

Opinia publică a reacționat imediat, la nivelul cel mai lucid al societății românești: mediul universitar.

Dar în zilele noastre un act public fără susținere mediatică, despre care presa nu suflă o vorbă, nu poate fi numit „act public”! La chemarea domnilor profesori Corneliu Turianu și Ilie Bădescu degeaba au venit sute de participanți la repetate adunări de protest ținute în AULA MAGNA a Universității București, dacă presa a ocolit acel spațiu și acest subiect, nu cumva să afle Țara ce i se pregătește!

Nu intru în detalii. Deocamdată! Dar răspunderea lui EMIL CONSTANTINESCU pentru dezastrul la care s-a ajuns trebuie bine cunoscută de opinia publică, de foștii săi colegi și studenți. Și clamez sus și tare să ajungă la cunoștința tuturor această acuzație: dacă există o persoană, cea mai vinovată pentru înstrăinarea a 20% din suprafața roditoare a Țării, acea persoană se numește EMIL CONSTANTINESCU.

Individul a ajuns președintele României printr-un fals electoral. Iar primul său gest de președinte a fost să scoată Țara la mezat, punând pe tarabă țarina străbună!… Își respecta astfel angajamentul față de cei care l-au inventat și l-au înscăunat unde nu-i era locul?!

Firește, de unul singur, nevolnic și schilav cum e, nu putea să facă o ticăloșie așa de mare. Dar din întreaga șleahtă de trădători niciunul nu a fost mai „vârf de lance” al dușmanilor Neamului decât numitul EMIL CONSTANTINESCU.

Personal mă minunez că pământul îl mai rabdă de atâta vreme și nu-l înghite în străfundurile Gheenei!

Acolo ți-e locul cuvenit, fiu nevrednic al pământului românesc!

ION COJA

20% din Pământul Țării s-a vîndut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Sau încă nu-i destul?!
20% din Pământul Țării s-a vîndut străinilor. Ești mulțumit, Emil Costantinescule?! Sau încă nu-i destul?!

Sursa:

[1] ioncoja.ro

 

[tp_product id=”194119420″ feed=”396″]
Exit mobile version