In 1940, bucuria evreilor din Transilvania de Nord-Vest le-a fost de rau augur! Despre deportarea evreilor maghiari din Transilvania de Nord
Prin librariile americane : Despre deportarea evreilor maghiari din Transilvania de Nord
Soarta evreilor maghiari din Transilvania a fost diferita functie de unde i-a prins Dictatul de la Viena. Cei care au ramas in Transilvania de Sud, sub administratia romaneasca nu au fost deportati, supravietuind razboiului. Evreii din Transilvania de Nord, aflata sub administratia maghiara au fost deportati in totalitate in lagarul de exterminare de la Auschwitz, in primavara lui 1944, supravietuind foarte putini. Am folosit termenul de evrei maghiari din Transilvania, pentru ca desi au devenit cetateni romani după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, ei s-au considerat evrei maghiari.
In 1940, bucuria evreilor din Transilvania de Nord-Vest le-a fost de rau augur! Despre deportarea evreilor maghiari din Transilvania de Nord
Pentru a afla cum a fost pregatita deportarea si cum a decurs , vom apela la amintirile unor supravietuitori sau la jurnalele ramase de la cei care au pierit.
Eva Heyman avea 13 ani în 1944 si locuia in Oradea ( Várad in jurnal ), aflata sub administratia maghiara. Ea a tinut un jurnal care a fost descris in lucrarea “Five Diaries of Teenagers who Died in the Holocaust “, autor Jacob Boas, prefata Patricia C. McKissack ed. Scholastic, 1995. Si-a inceput jurnalul in 13 februarie 1944, la cea de-a treisprezecea aniversare, cu amintiri din trecut.
Referindu-se la ambianta in care a crescut Eva in Oradea, autorul arata ca unul din cinci locuitori era evreu si ca :
Urmăriți Glasul.info și pe Google News“Marea majoritate a acestor 20 000 de evrei se identificau cu maghiarii in cultura si limba.”( pag.116 ).
Este dat ca exemplu, bunicul Evei, din partea mamei, Dr. Reszö Rácz , un farmacist prosper. Dupa unirea Transilvaniei cu Patria Mama, din 1918, Dr. Rácz, ca si multi alti evrei din Oradea au sustinut cauza maghiara, luptand pentru drepturile minoritatii maghiare si sperand ca regiunea va reveni din nou sub maghiari.
In 1940 visul lui s-a implinit. Eva isi aminteste de intrarea maghiarilor în Oradea, in 1940, dupa Dictatul de la Viena. Farmacia bunicului ei era pe strada principala, pe colt. Era o zi insorita, frumoasa, iar regentul Miclós Horthy trecea pe un cal alb aclamat de multimea care jubila aliniata de o parte si alta a strazii. Eva privea procesiunea de la geamul farmaciei, cand din spate o aude pe mama ei spunand ca pe vremea cand era mica, Horthy a omorat evrei la lacul Balaton.
Eva isi aminteşte, de asemenea cum a fost luata farmacia bunicului dupa venirea ungurilor. Intr-o zi Dr. Rácz este chemat la primarie si anuntat ca trebuie sa renunte la farmacie pentru ca este “un om care nu inspira incredere iubit de romani ( l-au lasat sa prospere , n.n ) si evreu “ ( pag.117 ). Totusi, dupa doua luni isi reia afacerea, datorita interventiilor facute de fiica sa Agnes, mama Evei, care divortase si se maritase cu un scriitor maghiar, unchiul Bela in jurnal. Atat mama Evei cat si tatal ei vitreg erau socialisti.
Familia Evei o ducea bine. Tatal ei, Bela Heyman era un arhitect, dintr-o familie bogata care avea un hotel, un cinematograf, magazine si mai multe apartamente.
Jurnalul propriu – zis al Evei Heyman a fost publicat în “Children in the Holocaust and World War II . Their Secret Diaries “, editor Laurel Holliday, editura Pocket Books, 1995. Insemnarile ei zilnice incep in 31 martie 1944, cand consemneaza si comenteaza aparitia ordinului care obliga pe evrei sa poarte cusuta pe haina, steaua lui David. In 7 aprilie politia vine special ca sa-i confiste bicicleta la care tinea foarte mult, ca un obiect procurat cu mari sacrificii financiare.
S-a mirat cum a aflat politia de bicicleta ei, dar si-a dat seama ca de la primarie, unde era inregistrata. Singura consolare a fost ca a primit o chitanta si promisiunea ca după razboi o va primi înapoi. De fapt ordinul respectiv i-a deposedat pe evrei de toate mijloacele particulare de locomotie. Peste doua zile, in 9 aprilie este arestat tatal ei, ca ostatec din partea familiei, si dus la Scoala elementara de pe str, Körös ( Crisului ).
In 10 aprilie este publicat ordinul care interzicea evreilor sa mai aibe slujnice. Marisca, slujnica familiei, la care tinea mult, va pleca de la ei in 15 aprilie. In 20 aprilie apar noi legi care interziceau evreilor sa posede masini de cusut, aparate de radio, aspiratoare de praf, uscatoare de par, aparate de fotografiat, masini de scris. Toate acestea le-au fost luate de politie, fara sa primeasca macar o chitanta.
Pe strada nu mai aveau voie sa circule decat intre orele 9 si 10 dimineaţa. Marisca vine sa-i vada in intai mai si le atrage atentia ca pe usa era afisata o notita cu ce au dreptul sa ia cu ei in ghettou. Dupa trei zile vine sa-i duca in ghettou un camion condus de un SS-ist si doi politisti maghiari. Nu le-au permis sa ia nimic din piele, nici macar valiza bunicului ei, motivand ca e razboi si soldatii au nevoie de piele.
I-au obligat pe cei doi bunici sa – si scoata verighetele de aur si sa le predea politistilor. Observand lantisorul de aur de la gatul ei l-au luat in ciuda rugamintelor. Ultimul argument al politistului a fost ca–n ghettou va fi din nou controlata, mai bine sa-l ia el pentru copilul pe care urma sa-l nasca nevasta lui. Cand a parasit casa, l-a vazut pentru prima data pe bunicul ei izbucnind in lacrimi.
Fiecare familie adusa in ghettou a primit o camera. Seara cand au vrut sa aprinda lumina, au constatat ca primaria le taiase curentul. Au vrut sa le opreasca si apa, dar le-a fost frica de aparitia unor epidemii. Comandantul ghettoului era lt.-col. de jandarmi Petterfy.Toate interdictiile afisate, si erau multe, aveau o singura sanctiune: pedeapsa cu moartea. Toate alimentele au fost adunate. Fiecare persoana avea dreptul la 30 pengö sa ia cu ea.
In casa formata din 7 camere erau 48 de persoane. Pe poarta de la strada, in afara, au scris cate persoane stau in casa respective. Marisca le–a adus, intrand prin o gaura din gard, paine proaspata, unt, carne si lapte. Pe rand, sunt dusi la fabrica de bere Dreher si batuti ca sa spuna unde au ascuns bijuteriile. In 29 mai ghettoul este impartit pe grupuri de strazi .Primul grup de strazi este evacuat în 30 mai 1944.
La doua persoane era permisa o sacosa cu cate un schimb de lenjerie de corp. Se spunea ca vor fi trimisi in Ungaria, la lacul Balaton, ca sa lucreze acolo. Eva Heyman nota insa ca ea nu crede ca acolo vor fi trimisi. Toata operatia de parasire a ghettoului si urcararea in vagoanele de marfa s-a facut intr-o tacere mormantala, n-a protestat nimeni, n-au plans nici macar copii, parca erau roboti sau zombi, noteaza Eva. Au fost introduse 80 de persoane intr-un vagon si un bidon cu apa, apoi usile au fost blocate.
Odata cu urcarea in tren se termina jurnalul fetitei Eva Heyman. Ea nu a supravituit lagarului de la Auschwitz.
In lucrarea “Witnesses to the Holocaust. An Oral History “ editor Rhoda G. Lewin, aparuta in 1990, editura Twayne Publishers, Boston, sunt incluse si amintirile Charlottei Hirsch, nascută Czitron, din Targu–Mures. Avea 18 ani cand a inceput razboiul. Provenea dintr-o familie foarte religioasa din clasa mijlocie, nici bogata, nici saraca. Aveau haine frumoase si o buna educatie.
Tatal ei administra o padure care asigura lemn pentru o fabrica de cherestea. Isi aminteste ca au colectat haine si bani pentru polonezi. Fratele ei in 1940 era in armata maghiara, dar dupa cateva luni a fost trimis intr-un batalion de munca. Alt frate al ei, de asemenea a fost trimis intr-un batalion de munca. Ea lucra intr-un atelier de croitorie si castiga bine. Intr-o zi tatal ei se intoarce tulburat de la sinagoga unde auzise de la un evreu polonez ca vor fi deportati si acolo vor fi ucisi. Mama ei insa raspunde ca nu vrea sa se gandeasca la asa ceva.
Dar la un moment dat evreilor le-a fost interzis sa mai lucreze. Era dupa ocuparea Ungariei de catre Germania. Avea o sora in Bucuresti, care–si risca viata, din cauza bombardamentelor, mergand la gara ca sa le trimita pachete cu cate 24 de perechi de ciorapi de matase si alte lucruri pe care apoi ei le puteau vinde ca sa faca rost de bani pentru alimente. Era o problema si vanzarea acestora pentru ca a fost interzis evreilor sa mai mearga la piata.
Intr-o zi un vecin le-a spus ca a doua zi vor fi luati si dusi undeva departe. Erau foarte aproape de granita si intr-o ora puteau trece in Romania. Si-n douasprezece ore puteau ajunge la Bucuresti la sora ei si sa supravietuiasca. Dar tatal ei a spus:
“Nu plecam. Nu vreau sa ma separ de vecinii mei. Ce se va intampla cu ei sa se intample ai cu mine.”( pag.14).
In dimineata zilei de 3 mai 1944, in timp ce mama ei prepara carne de miel la cuptor, un vecin a venit in fuga sa-i anunte ce se intampla in strada. Era un sir lung de oameni cu sacose in mana. Repede au impachetat ce au putut, haine, plapume cu pene, perne, oale de gatit, Politia maghiara, cea cu pene de cocos la palarie i-a dus la fabrica de caramizi.
N-au apucat nici sa manance carnea de miel. La intrare era un cos in care au trebuit sa depună toate verighetele. De asemenea le-au fost luate toate bijuteriile. Nu era o cladire, doar patru stalpi cu un acoperis gaurit si murdarie de caini. Nu se puteau spala regulat, nu primeau mancare, nu aveau medicamente. Cei care aveau mai multe alimente le imparteau cu cei care nu aveau si acestia le dadeau copiilor.
In 29 mai au fost dusi la gara. Strazile erau pustii, doar din spatele ferestrelor se uitau curiosi sa vada ce se intampla. Au stat toti in rand, batrani, tineri, bolnavi, femei insarcinate, o zi intreaga, multi plangand . Au fost apoi batuti si impinsi in vagoane, 80 de persoane intr-un vagon, fara mancare, fara apa, fara nimic. Aceasta era joia. Vineri mama ei a inceput sa planga pentru ca nu putea sa aprinda lumanarile pentru Shabbat. Duminica dimineata au ajuns la Auschwitz .
La Auschwitz , Charlotte supravietuieste, dar ambii parinti mor in lagar.
Delaware , oct.2010 Ioan Ispas
Sursa:
[1] ioncoja.ro
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
