Sunt romanca si romanca voi muri”, mi s-a destainuit corespondenta noastra netitulara Viorica POPOVICI din Valea Cosminului, cu ochii inrourati, cand i-am dat Tricolorul, pe care il astepta inca de la ziua sa de nastere, dorind sa-l aiba in casa, ca sa-i lumineze sufletul la Marea Sarbatoare a Pastelui, pe care, la rugamintea noastra, i l-a daruit dna Eleonora Moldovan, Consulul General al Romaniei la Cernauti. Or, prin acest gest nobil, deosebit, Excelenta Sa i-a recuperat, cert, un strop din dorul de Tara, pe care il poarta in suflet de cand a aparut pe lume in provincia istorica a Romaniei, de cand a fost instrainata de Patria-mama.
SUNT ROMANCA SI ROMANCA VOI MURI
„Am fost separati de frati prin sarma ghimpata, dar dorul nu ni l-a putut smulge nimeni din piept, la fel ca si traditiile si obiceiurile noastre frumoase de sfintele sarbatori. Invierea Domnului, la fel precum si Nasterea lui Hristos, au fost, intotdeauna, tinute cu sfintenie de bunei si parinti, ramanand, peste veacuri, cea mai de pret zestre a noastra, mostenita din batrani.
Pe parcursul timpului, traditiile si obiceiurile strabune au fost imbogatite cu elemente noi. Bunaoara, martea la Pasti fetele merg la flacai cu „udatul”, ceea ce inainte nu se practica. In loc de busuioc si apa sfintita se „uda” cu parfum si inca dintre cel mai scump. E trist si dureros ca ne indepartam nu doar de sfintele obiceiuri, ci si de Grai, de Radacini, ne instrainam de Neam. Majoritatea celor tineri isi vand Mama si Tara pentru bani. Or, dacă varstnicii sunt pastratorii fideli ai traditiilor strabune, tot ei ar trebui sa-i povatuiasca pe cei tineri sa nu se dezica de obiceiuri, sa le transmita urmasilor”.
Vremurile se schimba si noi ne schimbăm odata cu ele. Spre marea noastra durere si deznadejde, ne ucrainizam incetul cu incetul. Prin instrainarea de radacini, ne instrainam de pamantul nostru romanesc, aparat si stropit cu sangele neinfricatilor arcasi ai lui Stefan cel Mare. Dincolo de orice tradare de neam, de ipocrizia si fatarnicia unora dintre noi, care pentru bani isi vand sfintii si parintii, si in satul copilariei mele, Valea Cosminului, bastina buneilor dupa mama, slavită prin Batalia din Codrii Cosminului, unde oastea, condusa de neinfricatul Voievod, a repurtat una din victorioasele biruinte asupra lesilor, au mai ramas cativa mohicani, care pastrează focul dragostei de Grai si Neam in vatra.
Or, Viorica Popovici isi aminteste cu tristete de vremurile cand, in aceasta vatra strabună, nu se vorbea intr-o alta limba straina, ci cuvantul „iubesc” rasuna doar in dulcele grai romanesc: „Ne-au adus si rusii, bolsevicii sovietici destule belele pe cap, dar oricum nu ne-au rusificat, ci satul nostru a fost ucrainizat prin ucrainizarea fortata a scolii. Noi, cei cativa batrani, mai vorbim limba romana, ne salutam in romana, dar tineretul ne spune de-acum „добрий день”.
Si anul trecut, cei de la putere, pentru limba, adica anuland llegea ce ne proteja ca neam, au facut dusmanie intre popoare. Tatal Vasile, pe vremea cand Austro-Ungaria domina Bucovina de 120 de ani, a invatat la scoala din Molodia doar in limba romana. Din pacate, scoala e demult ucrainizata, pe fundamentul turnat de Romania a fost inaltata actuala scoala ucraineana. Dar, o parte din vina o purtam si noi, mai ales, cand ne instrainam copiii si nepotii de strabuni.
Cum n-a fost dreptate, asa si nu e
Tata a luptat 4 ani pe frontul celui de-al doilea razboi mondial, dar n-a avut o zgarietura. In 1943 fratele Ghita, care avea pe atunci 18 ani, l-a rugat sa vanda vacile si sa-i cumpere cai si caruţta, sa aiba cu ce lucra la constructia drumurilor.
Iar in 1944, cand au venit iscoadele sovietice, i-au confiscat caruţta si caii, pe tata l-au bagat in lagar, iar pe fratele l-au manat pe front. In februarie 1944 l-au luat pe fratele Ghiţta, iar in toamna urmatorului an s-a intors acasa fara un picior. De scarba, mama s-a imbolnavit grav si a murit la varsta de 57 de ani. In 1948, din cauza ranilor grave, obţinute in cel de-al doilea razboi mondial, la varsta de doar 23 de ani, a decedat si fratele Ghita.
Ne-a salvat Domnul si de foametea din 1946-1947. Norocul nostru a fost ca bunica Parascheva Paulovici, care traia langa padure, venea la noi la rasnita cu cate un tabaltoc de graunte si dupa ce le rasnea isi lua doar o mana, restul ne lasa nouă. Traia cu nora in casa si facea astfel ca sa nu stie ea ca ne lasa crupele noua. Aveam doua oi si mama le mulgea, punea in lapte crupe si urzica, fierbea si apoi mancam. Astfel ne-am salvat.
Cand au venit rusii, ne-am adunat si noi putinele lucruri sa ne refugiem in Romania, dar ne-au sfatuit ostasii romani sa ramanem acasa, sa nu lasam gospodaria, caci mai bine nu ne-a fi in straini. Eu invatam la scoala si-mi era foarte draga cartea.
Cand ne-am pornit, mi-am pus in traistuta creioane si caiete, dar mama mi-a zis:
„Pune faina, sa ai ce manca, nu carti si caiete!”.
Ne-am intors acasa si n-am regretat, doar de un singur lucru, ca incetul cu incetul suntem ucrainizati, ca nu luptam pentru drepturile noastre cetatenesti, ca traim, cu pensiile mizere de azi pe maine, caci cei de la putere ne jefuiesc prin scumpiri si se imbogatesc pe spinarea noastra, ca eram saraci, dar acum suntem lipiti pamantului. Or, cum n-a fost dreptate, asa si nu e. Pentru ce atunci a murit atata tineret, pentru ce mor in razboi copiii, nepotii nostri?
Noi, romanii, intotdeauna am fost batuti de soarta rea
Au dus tot greul vietii si parintii, buneii si strabuneii nostri. Dar aveau parca mai multă demnitate. Bunelul dupa tata, Grigore Popovici, lucra la un boier din Lucovita, la treierat painea cea alba. Munceau din greu, pe o caldura mare, mai multi barbati si erau foarte prost hraniti, dar toti inghiteau si taceau, precum in prezent.
Odata, cand a venit bucatarul cu mancarea, ei au inceput sa-l certe ca mancarea nu-i buna. Atunci bucatarul le-a spus:
„Oameni buni, ce-mi da boierul, aceea va aduc. Eu nu pot face ce doresc, voi munciti si aveti dreptul sa cereti de la boier, cand vine el, sa vi se dea mancare buna”.
S-au inteles cu totii. Cand a venit boierul, calare pe cal sa vadă cum lucreaza, bunelul statea in fata si-i zice ca mancarea-i rea, ca nu pot lucra cu ciorba seaca, iar ceilalti barbati parca luasera apa in gura.
„La toti le place, dar tie – nu, ticalosule!”, tipa la el boierul si-l ia la bataie cu biciul, calare pe cal.
L-a batut ţol pe bunel. Cand a plecat boierul, bucatarul le-a spus:
„Mancati mai departe laturile boierului, iar pentru tine, fiindca esti curajos, oi gasi o bucatica mai buna”.
Acum e aceeasi poveste – saracim, dar tacem. Pentru Europa am iesit pe Maidan, dar sa ne aparam drepturile nu stim nici noi, nici ucrainenii. Daca asa se va scumpi totul si daca vom tacea, vom ramanea flamanzi si goi, imbogatindu-i pe boierii de la conducere.
