Domnul Dr. DANIEL CIUGUREANU, marele patriot roman basarabean care avut un rol crucial in realizarea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă ROMANIA la 27 martie 1918! Acest ilustru barbat al Neamului, lucid si responsabil, de admirabila statura morala, a ridicat vocea sa puternica si s-a opus pretentiilor anexioniste ale Ucrainei asupra Basarabiei!Nascut in 1885 in comuna Balcauti, judetul Hotin. Un vechiu si distins luptator pentru moldovenism. (in sensul cel mai pur romanesc, dupa cum faptele lui arata!, n.n.). Studiile liceale si doctoratul in medicina le-a luat in orasul Kiev.
Fost Prim-Ministru in al doilea guvern al Republicii Moldovenesti, pe care il formeaza dupa caderea primului guvern din 14-15 ianuarie 1918, in urma atacului fruntasilor “Blocului Moldovenesc”, indreptate impotriva Primului Director general, d-l P.Erhan.
Dr. DANIEL CIUGUREANU, marele patriot roman basarabean care avut un rol crucial in realizarea Unirii Basarabiei cu ROMANIA
In sedinta Sfatului Tarii din 16 martie 1918, seful “fractiei taranesti” d. Țîganco interpeleaza guvernul asupra politicii externe, pe care o critica si care privea în special pe d-l I. Pelivan ministru al externelor. D. Pelivan lipsea, fiind bolnav, si in locul sau, d. Dr. Ciugureanu, cerand cuvantul, a raspuns la interpelare prin urmatoarele cuvinte:
«Republica Moldoveneasca se afla in mult mai bune raporturi cu Romania decat cu Republica Sovietica, aceasta s-a constatat din primirea ce s-a facut reprezentantilor nostri la Iasi. Vad insa ca primejdia vine de la orient, din partea Ucrainei, care vrea sa rapescă doua județe: Akkermanul si Hotinul.» (“La raspantie” de d-l D.Bogos, pag. 132 ).
Dupa aceasta, d. Ciugureanu citeste următorul act, care s-a primit la Iasi:
«Prin aceasta am cinstea a va declara ca Sfatul Ministrilor republicii democratice ucrainene poporale gaseste neaparat sa aduca la cunostința stapanirii imperiale germane urmatoarele:
«Stapanirea ucraineana e mult mai interesata de soarta provinciei vecine, Basarabia.«Cu toate ca cele doua popoare demnitare, cel ucrainean și cel moldovenesc, locuiesc amestecate, nu mai lasa nicio indoiala faptul ca partea de Nord a teritoriului Basarabiei e locuita in cea mai mare parte de ucraineni, iar in partea de Sud (intre gurile Dunării si ale Nistrului) ei au o majoritate relativa si astfel Basarabia, in privinta starii etnografice, economice si politice, alcatuieste o parte nedespartita de teritoriul Republicii democratice ucrainene.
«Stapanind o mare parte din malul Marii Negre, unde in partea despre apus se afla un mare centru economic, Odessa, cu care la drept cuvant este legata partea de Sud a Basarabiei, guvernul ucrainean socoate, ca prin orice schimbare a fostei granite ruso-romane, mai ales in partile de nord si sud se calca mult interesele politice si economice ale Republicii ucrainene.
«Avand in vedere ca in vremea de fata o parte insemnata a Basarabiei este ocupata de ostile romanesti si intrebarea, a cui trebuie sa fie Basarabia de acum inainte – ar parea sa fie un punct de discutie la conferinta de pace din Bucuresti.
«Guvernul Republicii ucrainene socoate cu putinta desbaterea si rezolvarea acestei intrebari, numai daca va lua parte si va fi de acord si imputernicitul guvernului ucrainean.
«Presedintele Consiliului de ministri si ministru de externe, Golubovici.» (“Romania Noua”, nr. 51 918)
In cele din urma tot d. Ciugureanu a luat cuvantul si a spus textual:
«Cine sunteti d-voastra? Sunteti niste oaspeti, cari ați fost primiti si ocrotiti in aceasta tara.
«Dumneavoastra nu stiti istoria si se intelege de ce! Pentru ca d-voastra niciodata nu v-ati interesat de istoria Basarabiei, caci pe toti v-a manat in aceasta provincie numai lacomia de a va imbogati. (s-a reprodus in “La Raspantie” de d-l D.Bogos, pag. 133).»
Sfatul Tarii in care se pastra inca temeinic curentul unionist (cu republicile federative ruse) hotaraste in ianuarie 1918 sa trimeata o delegatie la Chiev, care sa ia parte la sedințele conferintei de pace ce se incheia la Brest-Litovsk intre Germania si Rusia, alaturi de delegatia ministrului de externe al Ucrainei de pe atunci, d-l Golubovici.
Delegatia neputand pleca atunci, Sfatul Tarii hotaraste din nou plecarea acestei delegatii la 16 martie 1918.
D. Dr. D. Ciugureanu, vazand pericolul national al acestui pas, a cerut imediat concursul d-lui col. Dumitrescu seful St. Major al Corpului VI Roman, al domnului inspector C.F.R. Pretorian prin cari se impiedica plecarea delegatiei aleasa si care se compunea din d-nii: Vl. Cristi, Țîganco, N.Secara si F.I.Neaga.
Sfatul Tarii dupa aceasta data a fost prorogat, ne mai tinandu-se nicio sedinta pana in ajunul Unirii. (“Aceste fapte pe cari le-am inregistrat in 1918, mi s-au confirmat acum din nou de insusi d. Dr. D. Ciugureanu”, adnotarea lui Gh. V. Andronachi).
Această impiedicare are o importanta deosebita in Actul Unirii cu Patria-Mama, a zadarnicit ultima incercare de apropiere intre Basarabia si republicile ruse si a taiat ultima speranta imperialista a Ucrainei, care aspira din rasputeri ca sa aiba la prora provincia Basarabiei, ca teritoriu ucrainean.
(extras din «Albumul Basarabiei in jurul marelui eveniment al Unirii» de capitan Gh. V. Andronachi, M.O. si Imprimeriile Statului, Imprimeria Chisinau 1933)
Sursa:
[1] Daniel SiegfriedsohnRO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri