Categories: Cultural

Nu pot sa cred de ce sunteti in stare

In perioada studentiei am auzit de diferite idile intre studenti si profesori, povesti mai mult sau mai putin adevarate, unele izvorate pe nedrept doar din invidia unor indivizi sau din cine stie ce alte motive si interese, altele care aveau intr-adevar si ceva sambure de adevar, dar niciodata nu mi-as fi putut imagina ca pot exista si adevarati monstri printre profesorii universitari, care sa conditioneze promovarea examenelor de favoruri sexuale, mergand cu hartuirea sexuala pana dincolo de limitele unui om intreg la minte.

Despre o asemenea poveste era vorba la Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T Popa” din Iasi. Dumitru Paduraru, conferentiar si coordonator al disciplinei “Anatomie” din cadrul acestei facultati, conditiona promovarea examenelor de favoruri sexuale si isi pica intentionat studentele pentru a le face sa accepte gandurile sale perverse.

Nu pot să cred de ce sunteți în stare
Dac-aș putea v-aș spânzura pe toți
Căci altfel nu avem nicio scăpare
De pedofili, de criminali și hoți

Hai să vânăm cu toții pedofilii
Să îi castrăm pe fiecare-n parte
Să extirpăm tumoarea contra firii
Apoi să-i condamnăm pe rând la moarte

Pe criminali să-i înecăm în sânge
În sângele vărsat din vina lor
Nici cerul nu-i mai vrea și parcă plânge
I-aș îneca și-n lacrimi ce nu mor

Pe hoți să îi lăsăm fără o mână
Căci până acum le-am încercat pe toate
I-aș pune apoi să umble doar pe bârnă
Și-ar cere singuri drumul către moarte

Alexandru Florian Săraru

Sursa:

[1] www.magazincritic.ro
Dumitru Paduraru, conferentiar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

SĂ  RESPECTĂM  CONSTITUȚIA! Apelul Partidului GLASUL NEAMULUI către Țară

Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…

10 ore ago

5–7 Decembrie 1944, Fânațe, jud. Mureș, o rană deschisă din tragediile românești ale Ardealului de Nord

5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 decembrie 1944: grăniceri unguri alături…

2 zile ago

1 Decembrie – Ziua Națională a României este încununarea celor cinci mari uniri realizate în spațiul carpato-danubiano-pontic

1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…

2 zile ago

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

o săptămână ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

o săptămână ago